Puzzle Mortal de Henrik Fexeus
Titlu original: Pusselmakaren
Limba originală: suedeză
Traducere: Alin-Daniel Dragomir
ISBN: 978-606-40-3087-0
Format: 130 x 200 mm
448 pagini
Colecția Fiction Connection Thriller
Editura Trei

Puzzle Mortal de Henrik Fexeus VOLUM DIN SERIA MEMENTO 

„Nu doar un thriller, ci o explorare impresionantă a psihicului uman.” – IHUVUDETPAMALIN

 

Henrik Fexeus este un celebru scriitor și psiholog suedez, al cărui volum de debut, Arta de a citi gândurile, a devenit un succes internațional major, tradus în 35 de limbi și vândut în peste 1 milion de exemplare la nivel global.

După ce află adevărul despre copilăria sa, David încearcă să se împace cu amintirile nou descoperite. În același timp, își gestionează relația cu Florence, care este complicată de experiențele lor traumatizante. Când cariera ei este în pericol de a fi distrusă, iar David ajunge brusc persona non grata fără să înțeleagă de ce, devine clar că provocările din trecutul lui încă nu s-au încheiat.

În paralel, cineva apropiat primește amenințări dure, misterioase. David și Florence descoperă treptat că totul este manipulat de jucători care nu se vor opri de la nimic pentru a-și atinge scopul.

Aceeași intrigă plină de acțiune ca în Sacrificiul, care devine și mai incitantă, o adevărată aventură care te captivează. Nu te poți opri din citit! – @AGNETHAS_BOKTIPS

Ritm rapid de la început până la sfârșit, cu răsturnări de situație care te surprind constant. O carte care te mișcă și te fascinează în același timp. – @GULABOKHYLLAN

În lumea lui Fexeus, nimeni nu poate avea încredere în nimeni și nimic nu este ceea ce pare. – @MARIAS _BOCKER

 

HENRIK FEXEUS, psiholog de profesie, este unul dintre cei mai apreciați conferențiari suedezi. A realizat experimente psihologice spectaculoase la SVT și TV4 și a debutat în 2007 cu volumul

Arta de a citi gândurile (publicat în limba română la Editura Trei), vândut în peste un milion de exemplare și tradus în 35 de limbi. A debutat în literatură cu romanul The Lost, prima carte a trilogiei Final Illusion. La Editura Trei au mai apărut Manualul abilităţilor sociale superioare și Reload. Cum să-ți încarci bateriile: Arta recuperării inteligente (împreună cu Catharina Enblad), cele trei volume ale seriei Vincent și Mina, scrisă împreună cu Camilla Läckberg: Cutia, Cult și Miraj – în curs de adaptare pentru televiziune – precum și Sacrificiul, primul volum al seriei Memento. Seria Memento este în curs de adaptare pentru televiziune.

Puzzle Mortal de Henrik Fexeus – fragment in exclusivitate

Esben stă la cafeneaua din Gamla Stan[1], aceea în care venise odinioară cu Sandro. O bombă cu sclipici de Crăciun și ghirlande luminoase pare că a explodat peste întregul centru vechi. În Stortorget[2], târgul de Cră­ciun este în toi. Printre căsuțele roșii plutesc mirosuri de scorțișoară, vin fiert și salam, iar bradul din mijlocul pieței se înalță semeț spre cer.

Desigur, ar fi putut merge oriunde. Dar n‑a mai fost liber de două luni. Iar lumea se micșorează foarte repede când ești închis. Cei care nu înțeleg cât de greu e să te adaptezi din nou în societate după ce ai fost încarcerat ar trebui să stea și ei câțiva ani într‑o cutie. Nu e neapărat vorba că devii mai înclinat spre infracţiuni în închisoare, deși ispita e mereu prezentă și aproape imposibil de evitat de la un anumit punct încolo. Ci mai ales de faptul că lumea de afară ajunge să fie prea mare. Prea necunoscută. E mai simplu să te întorci la tiparele pe care le cunoști deja. Să revii în locuri familiare.

Ultima dată când a fost la cafenea, el și Sandro discu­taseră despre cea mai bună metodă de a pătrunde în lap­topul lui David Lund. Trebuie să fie puțin mai metodic acum. Ca Sandro. Acesta fiind încă un motiv pentru care s‑a întors în locul unde se întâlniseră ei doi atunci, ca să se inspire. Să te întorci e, în mod ironic, exact ceea ce Sandro nu ar fi făcut niciodată. N‑ar fi vizitat același loc public de două ori. Pentru el, cel mai important lucru era să rămână invizibil. Dar Esben nu este de acord, nu‑l de­ranjează să fie văzut. Încă poartă noul costum, iar sacoul îi vine nesimțit de bine, chiar și cu primii doi nasturi de la cămașă descheiați.

Răsfoiește un exemplar din DN lăsat în urmă de un client, ca să vadă ce se mai întâmplă în lume. Președintele american a făcut declarații care îi îngrijorează pe liderii europeni. Un prezentator de la TV4 a murit după ce a fost internat în spital. Situația rămâne tensionată în Taiwan. Soțul unei celebrități din lumea IT a decedat într‑un ac­cident rutier în centrul orașului, iar poliția investighează cazul ca posibilă crimă motivată de ură. Se pare că lumea nu s‑a schimbat prea mult în săptămânile în care el a fost plecat din ea.

— Scuze, pot să iau farfuria?

Esben ridică privirea. În fața lui stă o femeie tânără, cu părul negru tuns scurt, și cu sigla cafenelei imprimată pe piept. Arată spre farfuria din fața lui. Câteva firimituri trădează că acolo fusese odinioară o brioșă. Încă un lucru pe care Sandro l‑ar fi privit cu dispreț. Disprețuia tot ce avea legătură cu zahărul.

— Da, desigur, spune el și îi întinde farfuria.

Ea se încruntă ușor și îl privește, mijind ochii.

— Te recunosc, spune în timp ce ia farfuria. Ai mai fost pe‑aici, nu?

— Da, așa e, răspunde el, zâmbind.

Are niște ochi extraordinar de frumoși. Ca ai unei căprioare.

— Dar a fost acum mai bine de două luni. Ai o memorie foarte bună.

— Pe unii nu‑i poți uita, spune ea și îi face cu ochiul, apoi se întoarce și pleacă.

Probabil că devii expert în a‑i face pe clienți să se simtă bineveniți când lucrezi la o cafenea din cel mai vizitat cartier turistic din Stockholm. Dar Sandro s‑ar răsuci în mormânt dacă ar ști că Esben a fost recunoscut. Vorba vine, mormânt… De fapt, are doar cuvântul lui David că Sandro e cu adevărat mort. Dar Napoleon a părut destul de vinovat în fața clădirii de arest preventiv. Deci trebuie să plece de la premisa că e adevărat. E singur în misiunea lui.

Ziarul i‑a deschis pofta de mai mult, așa că scoate telefonul și deschide Aftonbladet, ca să prindă din urmă și alte știri pierdute în timp ce termină restul cafelei.

— Din partea casei, spune ea.

Esben este smuls din concentrare. Chelneriţa s‑a în­tors, îi pune o farfurioară cu o prăjiturică în față și dispare înainte ca el să apuce să reacționeze. Este o prăjitură cu dulceață roșie în mijlocul unui cerc perfect copt. Când o ridică ca să muște din ea, vede că pe farfurie se află un bilețel împăturit, cu ceva pus deasupra ca să‑l țină. Este un număr de telefon. Se încruntă.

Oh!

Este numărul ei de telefon.

Ridică privirea, încearcă s‑o zărească printre ceilalți clienți sau în spatele tejghelei, dar ea nu mai e acolo. Împăturește cu grijă bilețelul cu vârful degetelor, în timp ce un val de emoții pentru care nu are cuvinte îi trece prin corp. Sandro țipă la el, în cap.

Apoi zărește un titlu din ziar care aproape îl face să râdă. Trebuie să fi făcut ceva bun într‑o viață anterioară, pentru că nu doar tocmai a fost curtat de o femeie foarte frumoasă, dar știe și exact unde se vor afla Florence și David mâine. Și nimeni nu va observa că și Esben va fi acolo.

— Cum adică l‑ai întâlnit pe Pontus? întreabă Florence în timp ce conduc înapoi spre oraș. A murit de când era Hanna mică.

David aproape că nici nu o aude, e prea concentrat să rămână atent la drum. Imagini din copilărie îl copleșesc cu repeziciune și fără milă, aproape acoperindu‑i câmpul vizual. A reacționat mai întâi la zâmbet. Același zâmbet ca atunci când…

… el și ceilalți erau adunați în camera de zi. David și frații lui făceau spectacol și toți aplaudau, în timp ce bărbații stăteau la rând ca să o țină pe mama lui în poală.

Tocmai terminase un număr muzical împreună cu frații lui.

— Încă unul! strigă unul dintre bărbați.

— Nu, ajunge! spune el, cel cu ochii blânzi. Au făcut… David a făcut destule.

— Aoleu, Pontus, mereu strici totul când e cel mai distrac­tiv! pufnește celălalt.

— Sunt doar niște copii, spune Pontus și îi aruncă o privire tăioasă.

— E doar un copil, vrei să zici, adaugă mama lui.

Pontus, cel cu ochii blânzi, îi zâmbește lui David.

— Poți pleca acum, zice el și îi face cu ochiul. Mulțumim pentru cântecel!

David nu‑i prea place pe prietenii mamei, însă pe el îl place.

— David, ești OK? întreabă Florence îngrijorată, lângă el.

Tonul ei neliniștit îl aduce înapoi în prezent.

— Pontus a fost la ferma din Småland, spune el cu pri­virea la drumul plin de zăpadă. Tatăl Hannei făcea parte din Societate. Îl recunosc.

Florence rămâne tăcută o vreme.

— Îți mai amintești ceva despre el? îl întreabă.

David încuviinţează. Fiindcă își amintește și când So­cietatea s‑a dizolvat, când nu mai venea nimeni. Nimeni, în afară de Uniformă. Dar după ce murise unul dintre frații lui, nici acesta nu a mai venit.

Apoi rămăseseră doar el, fratele lui și mama. Și Jo­han. David începuse să uite de Societate. Dar, într‑o zi, unul dintre ei se întorsese. David ține minte că fusese în pădure când se întâmplase, dar fratele lui îi spusese că Pontus fusese acolo. Că lăsase un rucsac și că urmau să se întâlnească din nou, noaptea, peste 30 de zile. Că urmau să plece de acolo.

David clipește de câteva ori și simte cum lacrimile i se preling pe obraji.

— Pontus ne‑a ajutat să fugim, șoptește el. El a fost cel care… El a fost cel care ne aștepta la barcă.

[1] Centrul vechi al Stockholmului, cu străzi înguste din piatră, clădiri colo­rate din Evul Mediu și Palatul Regal. Zona datează din secolul al XIII‑lea și este o atracţie turistică importantă.

[2] Cea mai veche piață din Stockholm, situată în centrul Gamla stan. A fost piaţa centrală încă din timpurile medievale și este cunoscută azi pentru clădirile sale colorate, care sunt cea mai mare atracție turistică pentru fo­tografii.