Cult este volumul al doilea al seriei care-i are in prim-plan pe detectivul Mina Dabiri si pe mentalistul Vincent Walder. Seria a inceput cu romanul Cutia.
Poveste romanului Cult este complexa, plina de suspans. Totul pleaca de la disparitia misterioasa a unui copil de la gradinita, disparitie care se aseamana cu o alta disparitie din trecut. Atunci cand acest nou copil disparut este ucis dupa cateva zile, anchetatorii incep sa intre la banuieli. Desi nu mai vorbise cu el de 2 ani, Mina se vede nevoita sa apeleze din nou la Vincent. Se pare ca aceste disparitii sunt opera cuiva care are o gandire destul de asemanatoare cu a sa. Doar unul ca el poate intelege o astfel de minte, doar unul ca el poate anticipa urmatorii pasi.
Acum, fara sa dau spoilere (ma rog, ma straduiesc, ideea e ca unele lucruri pe care le voi scrie aici vor capata un cu totul alt sens dupa ce veti citi romanul), trebuie sa ma refer la cele 5 lucruri importante, esentiale, la care se face referire in aceasta carte.
Incep cu partea “filosofica” si nu pun deloc intamplator intre ghilimele acest cuvant. Caci acel Cult, acea secta, se baza pe invataturile marelui filosof antic Epicur. Doar ca, asa cum veti vedea, invataturile acestuia erau rastalmacite, ei sustineau cu totul altceva decat transmitea Epicur acum mii de ani. Va sfatuiti sa cititi inainte despre Epicureism, urmand ca apoi sa urmariti cu atentie aspectele teoretice, filosofice, intalnite in carte. Veti vedea diferente fundamentale. Colosale as zice. Puteti incepe cu Wikipedia, insa e bine sa nu va marginiti doar la asta.
Al doilea lucru care mi-a atras atentia este legat de … SAH. Este mai mult o filosofie a sahului, o aplicare a regulilor sahului in viata de zi cu zi. Sunt interesat de filosofia sahului mai mult decat de sahul in sine. Nu sunt un bun jucator de sah, pierd din cauza unor greseli stupide, insa aplicarea regulilor de sah in viata de zi cu ma pasioneaza. La fel cum ma pasioneaza analizele psihologice ale personalitatii bazate pe modul in care joci sah.
Nu mi-as putea ghida viata dupa regulile sahului ori dupa cine stie ce provocare sahista, insa recunosc faptul ca-i invidiez intr-un fel pe cei care fac asta, la fel cum ii invidiez pe cei care reusesc sa fie foarte buni in acest sport.
Eu am spus-o de mai multe ori: as introduce sahul ca disciplina obligatorie in scoli, eventual pe cei scutiti de sport i-as obliga studieze mai aprofundat sahul, sa compenseze, insa mi-as dori ca sahul sa fie analizat mai profund. Sahul reflecta personalitatea ta, sahul iti arata o stare de fapt care, cumva, te sperie: ambii jucatori pleaca din pozitii similare, insa la final doar unul invinge. Poate invinge brusc, subit, dand sah-mat desi pe tabla sunt multe piese, insa poate da sah-mat dupa ce l-a lasat pe adversar in pielea goala, fara nicio alta piesa. Discutia despre sah este fascinanta, insa momentan ma opresc aici.
Asupra ideii de secta, de Cult, nu voi insista foarte mult. Nu stapanesc atat de bine pe cat mi-as dori subiectul, chiar recunosc ca am o parere proasta despre secte per total, indiferent de intentiile ori de scopurile lor, declarate ori nedeclarate. In acest caz, ca-n MAJORITATEA cazurilor (dar nu a tuturor cazurilor), persoana care dirija secta avea intentii nedeclarate, cu totul si cu totul diferite de ceea ce se credea, ceea ce credeau majoritatea membrilor. De retinut, zic.
Ajung acum la partea legata de morala, care nu pare a avea nicio legatura cu inteligenta. Un om inteligent nu este neaparat moral, la fel cum un om lipsit de inteligenta nu este automat imoral. Cele 2 nu au legatura intre ele. Problema este ca atunci cand un om deosebit de inteligent, genial, are intentii imorale, el este mult mai greu de prins, de impiedicat. Din acest motiv imaginea omuluio de rand vizavi de criminalii in serie este aceasta, ca-s oameni geniali. De fapt, sunt geniali cei care au reusit sa omoare mai multi oameni fara sa fie prinsi. Sunt multi altii care au fost prinsi dupa prima crima, poate chiar au fost impiedicati s-o infaptuiasca, tocmai pentru ca planul lor nu a fost bine pus la punct.
Nu, nu invidiez oamenii care-si folosesc inteligenta pentru a face rau, pentru a distruge. Chiar ii compatimesc. Consider ca si-o irosesc.
Nu in ultimul rand, fara sa intru in detalii, trebuie sa evidentiez faptul ca in aceasta poveste regasim mai multe familii cu probleme, cu oameni celebri ori mai putin celebri ce sunt extrem de iubiti si apreciati de altii, la locul lor de munca, oricare ar fi acesta, dar care au probleme in a fi apreciati de catre familie. Nu intru in detalii, stiti exact la cine ma refer (nu, nu DOAR la Mina si Vincent, desi este evident ca ei “acapareaza prim-planul”).
Nu va zic mai multe despre Cult, restul trebuie sa le descoperiti singuri. Va spun doar ca nu trebuie sa va sperie grosimea cartii. Dimpotriva: daca romanul Cult este atat de gros inseamna ca este complex, ca nu trateaza superficial lucrurile. Ceea ce chiar este adevarat.
Romanul Cult a aparut in limba romana la Editura TREI. Iar articolul despre carte este tot unul care face parte din blog tour-urile Crime Club. Pana in momentul scrierii acestui articol, opinii si impresii despre Cult mai sunt la colegii Marius, Gica si Arci.
0 Comments
2 Pingbacks