Razboiul fara veac - David Seko

Spun din start: Razboiul fara veac este o carte care a stabilit in cazul meu un mic record personal si anume faptul ca am terminat-o in fix o luna de zile. Ma rog, intre timp am mers la Babel Fast in Targoviste si la TIFF 2025 in Cluj, a trebuit sa indur si o ditamai canicula in Bucuresti, am luat-o la mine, am carat-o in cele 2 orase, insa n-am putut citi nimic cat am fost plecat.

Stiu, veti spune ca este irelevant, ca nu are legatura cu continutul efectiv al cartii. De fapt ARE. Ideea este simpla: desi nu am citit niciun rand din carte timp de peste 2 saptamani, cartea era cumva in mine, in mintea mea. Ma gandeam la ea, stiam exact unde ramasesem, asa ca atunci cand am redeschis-o (in Bucuresti) m-am simtit de parca o incepusem ieri.

Al doilea lucru relevant de aici este greutatea cu care eu am parcurs-o. Sunt carti pe care le devorez si in 2 zile. Aici insa NU PUTEAM efectiv sa citesc foarte mult. Si oricum evitam sa citesc noaptea.

Fiecare fraza are importanta ei, are greutate, dupa cateva pagini simteam efectiv nevoia sa las cartea deoparte si sa procesez ce am citit. Evident ca e si vina mea, ca-s obisnuit cu lecturile usoare, cu sau fara ghilimele, cu povestile dinamice, foarte putin descriptive, cele in care pe parcursul a zece pagini se intampla cel putin 20 de lucruri importante in desfasurarea actiunii.

Despre ce este vorba in Razboiul fara veac? Pai eu as spune simplu: despre neoameni. Exista oameni si neoameni, insa de cele mai multe ori neoamenii sunt cei care conduc. Cei sangerosi, razboinici, iau de obicei puterea. Cei pacifisti, buni la suflet, de obicei sunt dati la o parte.

Ideea cartii a aparut la invazia ruseasca din Ucraina, insa concluzia acesteia este trista: daca facem un pas spate si privimi atenti istoria vedem ca lucrurile nu s-au schimbat foarte mult. Avansul tehnologic este evident, insa la fel de avansate sunt si armele prin care oamenii pot ucide alti oameni.

Razboiul fara veac este o culegere, cu sau fara ghilimele, de proza scurta, fiecare povestire petrecandu-se intr-o alta perioada de timp. Toate sunt insa la fel: toate se termina trist, pline de sange, cu multi morti, cu dezvaluirea partii urate a caracterului uman.

Cel mai mult m-a intristat povestirea ce se petrece in Rusia, cea in care X se razbuna pe o intreaga asezare. Pe scurt, fara sa intru in detalii, un “profet” (ghicitor) este batjocorit intr-o anumita aseazare, scapand cu viata ca prin urechile acului. Pleaca de acolo dornic de razbunare, asa ca pune la cale un plan: falsifica o scrisoare, ca si cum ar fi venit de la boierii locului, scrisoare pe care o strecoare Tarului (“celebrului” Ivan cel Groaznic). Asa ca Tarul se duce si omoara o mare parte dintre locuitori.

Evident ca el regreta, ca nu-si imagina ca se va intampla asta, insa asta se intampla. De altfel, nu e singurul personaj din carte care se caieste, care-si regreta faptele.

Aceasta povestire a fost pentru mine cel mai greu de parcurs. Inca o am in minte si acum. De ce m-a marcat cel mai mult? Ce anume are “in plus” fata de celelalte? In fond, si in celelalte mor oameni nevinovati, si in celelalte am avut parte de adevarate bai de sange.

Diferenta este ca aici este si un vinovat secundar. Aici vorbim despre o victima, despre o persoana nedreptatita, batuta (aproape) pana la moarte, care vede negru in fata ochilor si se razbuna. N-o face direct, nu-si murdareste mainile de sange, dar fapta lui provoaca un criminal insetat de sange.

Uneori, un psihopat insetat de sange nu are nevoie decat de un impuls, un imbold. Si cel mai oribil lucru il aflam spre finalul povestii: “stiam ca scrisoarea e falsa, dar oamenii isi meritau oricum soarta” (am citat din memorie)!

In final, trebuie sa spun un detaliu pe care poate ar fi trebuit sa-l precizez la inceput: David Seko a scris aceasta carte la 18-19 ani. Este o scriitura de 18 ani? Nicidecum! Este o scriitura matura, omul pare stapan pe ceea ce face, pare un bun cunoscator al acelor perioade istorice, asta ca sa nu mai spun ca el nu este nicidecum student la istorie, ci la … film.

L-am cunoscut personal, l-am si intervievat, asa ca inchei spunand: Razboiul fara veac este o carte excelenta, insa scriitorul David Seko este un PERSONAJ realmente fascinant. Vi-i recomand pe ambii.