Ucide-l pe tata este un titlu care m-a atras din start. Subliniez, desi eu de felul meu scriu FARA diacritice: este tată, si nu tata. Nu insist asupra acestei distinctii, doar o semnalez si va indemn sa o luati in considerare. Sa nu care cumva s-o ignorati.
Ucide-l pe tata este o poveste extrem de complexa. Este, pe de-o parte, o poveste despre un copil disparut pe care multi nu par a dori sa-l caute. Este, totodata, o poveste despre 2 oameni defecti, “fucked-up”, cu multi demoni interiori, oameni care ajung sa conlucreze, care ajung sa se inteleaga, care empatizeaza unul cu altul. Este, totodata, o poveste care pune problema morala a testarii medicale pe oameni, pe copii in acest caz: cat de morale sunt aceste teste, cat de departe ar trebui ele sa mearga si cum ar trebui sa se raporteze lumea stiintifica la ele?
Intr-o localitate apropiata de Roma dispare un copil. El era la picnic cu parintii lui. Tatal sau adoarme, iar atunci cand se trezeste sotia era moarta, iar copilul disparut. Toate probele il indicau pe el drept suspect, asa ca politia il aresteaza. Nu toata lumea este 100% convinsa de vinovatia sa, asa ca o politista atipica, foarte ciudata, Colomba Casselli, se apuca sa investigheze cu atentie problema. Initial investiga in mod oficial, apoi investigatia sa devine oficiala, pentru ca este retrasa din acest caz. Continue reading
