Liviu Iancu este un cunoscut jurnalist economic si de turism, Xanax fiind romanul sau de debut. In aceasta (prima?) carte, intalnim tot felul de personaje reale, majoritatea avand numele lor, altele fiind, insa, usor de recunoscut (Blonda de la Turism, amanta presedintelui, fiind Elena Udrea). Cartea este una autobiografica, plecand din satul natal al autorului, totul terminandu-se cu momentul de cumpana, o operatie extrem de complicata, pe inima, pe care acesta a suferit-o in Germania (operat fiind de catre un medic roman).
Citind paragraful de mai sus, asa-i ca aproape ati adormit? Dac-as fi jurnalist economic, probabil mi-ar iesi mai bine astfel de relatari seci. Cum nu sunt, specialitatea mea (vorba vine) fiind impresiile personale, sunt blogger si nu ziarist, randurile de mai sus par a nu-mi apartine.
Imi recunosc eroarea, spun doar ca acest prim paragraf a fost scris intentionat: am vrut sa INCERC sa redau stilul cartii: unul sec, lipsit de VIATA, lipsit de orice fel de iz literar.
Paradoxal, cartea contine foarte multe momente extrem de amuzante, are foarte multe personaje pline de harfa (cum ar zice simpaticii de la Recorder/Harfa). Paradoxal, pe parcursul cartii am ras deseori cu pofta. Doar ca acest umor este, exact cum am spus si anterior, un paradox.
Ca sa nu ma mai invart in jurul cozii, spun clar: jurnalismul economic este unul sec. Citesti un ziar economic nu pentru ca-ti place condeiul jurnalistului X, ci pentru ca vrei sa te informezi. Esti de acord cu predictiile lui, cu analizele lui, dar asta pentru ca omul le are cu cifrele.
Nu contest utilitatea jurnalismului economic, chiar daca deseori presa economica de la noi a dat-o-n bara cu previziunile ori, ca sa citez o emisiune de succes de acum ceva ani de la ProTV (postul emblema al trustului unde a lucrat Liviu Iancu), presa economica a facut doar profetii despre trecut.
Cartea Xanax este fix ca un ziar economic: seaca, lipsita de viata. Nu de sens, nu de utilitate, desi chiar si asupra acesteia as avea ceva dubii, ci de stil literar.
Autorul Liviu Iancu a reusit performanta sa vorbeasca intr-un mod cat se poate de sec despre niste personaje cat se poate de savuroase. Exista ziaristi care fac din rahat bici, care scot o poveste frumoasa si din piatra seaca, dar exista jurnalisti care reusesc si performanta inversa: sa anuleze orice urma de umor. Sa povesteasca fara pic de umor niste intamplari extrem de comice.
Xanax este o buna radiografie a presei, in special economice, din Romania. Xanax s-ar putea dovedi o buna carte motivationala. Utila pentru cei care au nevoie de astfel de lecturi.
Dar Xanax este o carte lipsita de valoare literara efectiva. NU ESTE BELETRISTICA sau nu ceea ce inteleg eu prin beletristica! Cartile motivationale/de dezvoltare personala NU sunt beletristica, la fel cum nu intra in aceasta categorie nici analizele politice, sociale ori economice. Este o analiza subiectiva a presei foarte apropiata de beletristica, dar NU este roman, in acceptiunea mea.
Eu citeam cartea din pura curiozitate, sa vad despre cine mai e vorba, sa mai dau de vreun personaj amuzant, plin de harfa, de vorbe de duh, dar nu am simtit niciun moment vreo strafulgerare, vreun pic de suspans. Nu m-am atasat in nicio secunda de NICIUN personaj, nici macar de alea simpatice, care mi-au starnit amuzamentul.
Liviu Iancu, pe parcursul intregii carti (si are totusi 500 de pagini, nu este nicidecum o carte subtira, o lectura rapida), a parut ca are un singur scop: sa ne informeze. El a trecut prin toate astea, a intalnit toate aceste personaje, drept urmare isi face datoria de jurnalist sa ne informeze si pe noi.
Iar eu, la finalul romanului Xanax pot spune, parafrazandu-l pe ACTUALUL presedinte, ca ma consider informat. Atat si nimic mai mult.
Nu zic ca aceasta carte n-ar fi trebuit sa apara. Dimpotriva: ea este extrem de UTILA. Pentru cei care fac studii privitoare la istoria presei, cartea este un document pretios. Un document istoric, o analiza foarte buna, cateva personaje foarte misto. Si totusi, NU este beletristica.
Iar despre final dati-mi voie sa NU spun nimic. Va las pe voi sa-l caracterizati.
Si tot voi, dupa ce cititi romanul Xanax, va trebui sa raspundeti singuri la intrebarea: De ce o astfel de carte are un asemenea succes? Recunosc ca la o astfel de intrebare chiar nu am un raspuns. Eventuale ipoteze as putea formula, dar un raspuns clar, documentat, nu am. Si, cumva, mi-e teama sa-l aflu, chiar si daca acesta exista ori va exista.
Xanax de Liviu Iancu a aparut la Editura Trei si poate fi comandat/a de pe Cartepedia, Elefant, Libris, Carturesti, Diverta ori Emag. (poza este luata de pe pagina de Facebook a autorului)
Poate că nu a vrut să fie beletristica. De ce are succes? Pentru ca sunt cititori care o apreciază. Pentru ca gusturile nu se discuta și pentru ca oamenii care o apreciază au găsit ceva care ii motivează sa o citească. Pentru că umple un gol sau confirma un crez. În general cam asta e explicația. Rezonezi sau nu Rezonezi. Nu am citit-o, nu știu dacă o voi citi, om vedea cum s-or alinia planetele. Ce am scris aici e constatat pe baza unor succese cu care, personal, nu am rezona cat sa trec de primele pagini. Ma bucur însă că există cineva – în afara de mine – care sa recunoască public ca nu rezonează cu un succes “Literar”.
Eu fac asta constant, mai ales in cazul filmelor. La carti mai putin pt ca acolo evit cat pot cartile care stiu ca nu-s pe placul meu. Asta-i o exceptie, cumva.
Altfel, stiu din start ca nu-mi va placea Tudor Chirila. As face praf acea carte, dar prefer sa nu-mi pierd timpul cu ea.
In sens invers, am scris despre Suge-o Ramona de bine. Mi-a placut, imi asum asta.
Aia cu Ramona nu am putut-o trece mai departe de foaia nr 3. De aceea zic că-i vb de gusturi..și gusturi
Am intuit bine cartea deși nu am citit decât descrierea ei de pe o librărie online. Nu pare o carte pe gustul meu, deși eu nu citesc exclusiv beletristică… nu-mi plac cărțile seci indiferent de genul lor. Chiar și în cazul non-ficțiunii, cititorul trebuie acaparat cumva. Trebuie să-i stârnești curiozitate sau orice alt sentiment pentru a-l determina să citească în continuare. De informat, în zilele noastre avem o grămadă de surse, de la o carte vreau ceva mai mult. Cel puțin așa văd eu lucrurile.
De la o carte vreau mai mult. Fix asa gandesc si eu 🙂
Nu am citit cartea și nici nu am de gând. Nu am rezonant cu descrierea. Știu că am văzut-o pe grupul de la Superblog și mi-am zis în minte: “da, ok, eu nu o vreau” 😂)
Dar ce voiam să spun este că eu cred că de multe ori, popularitatea vine dintr-o promovare foarte bună și contează mult și autorul (cum autorul e jurnalist, îmi imaginez că știe cum funcționează niște chestii).
Dacă afli de un titlu din foarte multe surse, cam a 3-a oară vei fi tentat să citești, vezi sau să te informezi în legătură cu el. Sau, oricum, vei pretinde într-o discuție că știi despre ce e vorba doar pentru că ai văzut o postare pe Facebook.
Apoi, dacă ai editură în spate, din start există un public al lor, care va cumpăra cărți de la acea editură pentru că rezonează cu tot ce s-a publicat acolo până atunci.
Chestia cu editura e cu dus si intors. Eu am o tona de carti de la Editura Trei, doar ca majoritatea-s thrillere. Asta e cu totul si cu totul alt gen.
Si nu, nu sunt de acord ca trebuie sa merg pe mana unei edituri. Ca o carte este validata de o editura.
Nu cred că o editură validează o carte. Cred doar că o editură poate crește popularitatea unei cărți pentru că, din păcate, e foarte greu să te ocupi de toate, ca independent.
Unii pleaca de la premisa pe care am spus-o eu: o editura valideaza o carte.
Sa-ti dau un exemplu concludent: uita-te la targurile de carte. Sunt unele standuri supra-aglomerate. Sunt persoane care se uita la Editura X nu doar la autorii consacrati, ci si la cei mai putin cunoscuti. Ii vezi pe unii luand de la Humanitas pe Plesu, pe Liceeanu, dar si 2 autori necunoscuti. Eu chiar am auzit pe cineva, acum cativa ani, la un targ de carte, ca i-a placut coperta si are incredere in colectia Raftul Denisei de la Nemira. Nu stia nimic altceva despre acea carte 🙂
Îmi place că spui lucrurilor pe nume. Fie subiectiv.
Domnule Calinescu, va dezinformati cititorii. Cartea mea poate fi oricum, dar nu e lipsita de viata. Cei care vor sa se convinga ca nu aveti dreptate pot citi mai jos textul in jurul caruia a fost construit Xanax. Nu am obiceiul sa raspund criticilor, dar asta e prima cronica profund nedreapta facuta cartii mele.
Mai jos, un fragment din carte:
https://www.profit.ro/opinii/xanax-14467937
Nu pot decât să spun că mă felicit (din nou) că nu prea citesc literatură română contemporană. Prea mulți autori cred despre cărțile lor că ar trebui să placă tuturor și se șifonează la orice aluzie oarecum negativă.
Dacă ați fi citit acel fragment pe care l-am postat v-ați fi lămurit că nu m-am șifonat degeaba. Putea spune despre carte că e vulgară, ceea ce e adevărat, dar nu că e scrisă sec, ca o știre economică.
Am ajuns aici cautand pareri despre doua carti, in urma ascultarii unui podcast cu interviuri luate autorilor. Cele doua carti sunt Cimitirul (dupa ce am citit un fragment intr-un blog, am hotarat sa ma dezabonez de la acel podcast) iar dialogul cu dl Liviu Iancu in acel interviu mi-a placut si m-a convins ca trebuie sa caut sa aflu despre cartea aceasta. Am citit o parte din fragmentul din profit.ro si ii dau dreptate d-lui Calinescu, imi pare rau. De cativa ani nu prea apuc sa mai citesc altceva decat anume carti de specialitate (instruire profesionala), dar constat o deteriorare grava rasfoind selectia de carte romanesca “vanduta bine”. Creare de false valori prin marketing, asa cum se vinde si arta vizuala in ultimii 20 sau poate 30 de ani.