Memoriile unei reptile de Silje O. Ulstein este o carte care m-a dat pe spate. Pe unii i-a facut sa nu mai doarma noaptea, sa viseze serpi, sa se teama si mai mult de ei. Pe mine pur si simplu m-a fascinat. Este unul dintre cele mai bune romane citite in ultima vreme. Si, dintr-un motiv care imi scapa, nu imi miroase a nordic. Nu pare a avea prea multe elemente nordice.

Liv este o tanara foarte dubioasa, care ascunde multe secrete. La un moment dat, dupa o seara plina de alcool si de droguri, dezvolta obsesia de a avea un sarpe. Ideea nu este a ei, dar dupa mult timp nu si-o mai poate scoate din cap.

Asa ca se duce la cineva care tranzactiona (ilegal) serpi si il ia pe Nero. Acesta ii starneste sentimente contradictorii.

Dupa 13 ani de zile, Mariam Lind isi abandoneaza copilul intr-un mall. Se duce cu fetita ei la cumparaturi, se cearta pentru un nimic, pentru o revista de benzi desenate pe care fetita o voia, dar pe care mama ei o considera needucativa, absurda, asa ca fetita pleaca pur si simplu de langa ea. Avand impresia ca fetita s-a dus acasa, Mariam nu se duce sa o caute. Cand ajunge acasa, dupa ore bune, si constata ca nu este fetita acolo, incep problemele. Este anuntata politia, iar cazul ajunge pe mainile unui politist in varsta, Roe Olsvik.

Isi da repede seama ca acest caz are legatura cu un caz mai vechi de-al lui si, mai ales, cu propria persoana. Cu ceva din trecutul lui care tot revenea.

Nu va spun nimic altceva, va trebui sa descoperiti singuri intreaga poveste. Intreaga aventura.

Despre Memoriile unei reptile vreau, insa, sa va mai spun 5 lucruri importante, la care sa fiti atenti, pe care sa le luati in seama:

  1. Cartea are mai multi povestitori. Aflam perspectiva lui Liv, aflam perspectiva lui Miriam si perspectiva lui Roe. Nu va mai spun cine sunt ceilalti povestitori umani, ii veti descoperi singuri, insa va spun ca avem si un narator nonuman: Nero. Da, ati citit bine: sarpele este povestitor. Si are un rol CHEIE in intreaga poveste.
  2. Pentru a intelege mai bine intreaga simbolistica, trebuie sa cautati legende legate de om si sarpe. Am gasit pe Descopera opt astfel de legende. Nu va spun mai multe, va sfatuiesc sa cititi acest articol INAINTE de lectura cartii, apoi … imi veti multumi. Imi veti da dreptate.
  3. Desi numele sunt nordice, norvegiene mai precis, iar actiunea se desfasoara in aceeasi tara, povestea nu pare deloc nordica. Pare universala, pare globala. S-ar putea petrece la fel de bine in SUA, in Franta, in Germania, in Spania, in Anglia sau in Romania. Ori, habar n-am, in Olanda, Suedia sau Australia. Astept sa cititi cartea si sa confirmati sau infirmati acest lucru.
  4. O mare calitate a acestei carti: nu este deloc previzibila. E drept, scriitoarea joaca murdar, caci nu avem cum sa ghicim vinovatul din prima. Si oricum, povestea este atat de complexa, de incurcata, incat chiar nu ai cum sa anticipezi ceva. Dar e de bine, nu ma supar cand un romancier se joaca in felul acesta cu mintea mea. Dimpotriva: il felicit, ii spun ca mi-a placut si ca mai vreau. Un fel de masochism intelectual, daca-i pot spune asa.
  5. Iubitorii de animale trebuie sa citeasca cu atentie aceasta carte si sa-mi spuna in ce masura empatizeaza cu Liv si mai ales cu Nero. Pentru cine nu stie, Nero este un sarpe, un piton, care se hraneste cu animale vii. Se hraneste si cu oameni, atunci cand are ocazia. Insa mananca si animalute dulci si simpatice precum … catei si pisicute. Fara sa intru in detalii, le veti gasi singuri, vreau sa va spun de ce anume mi-am adus aminte: de filmul Mia si leul alb. Trebuie sa va povestesc faza din acel film, una din punctul meu de vedere FUNDAMENTALA pentru intelegerea intregului fenomen. Asadar, in acest film este vorba de o pustoaica Mia care salveaza un leu din mainile unor traficanti, ai unor oameni care-i cresteau pentru a-i vinde vanatorilor de trofee. Irelevant cum si in ce fel il salveaza, relevanta fiind faza de final: ea trebuie sa duca leul din acea tara in tara vecina, caci acolo leul ar fi fost in libertate. Acolo nu putea fi impuscat. Eh, fiind un film de Hollywood, ea reuseste acest lucru, insa imediat dupa ce leul reuseste sa isi castige libertatea ataca un alt animal (nu mai stiu ce era, o zebra? un girafa? habar n-am) si il mananca. Este animal de prada, acesta este instinctul lui. Insa reactia fetitei care l-a salvat mi s-a parut socanta: il aplauda, se bucura de “reusita” lui. Deci salvarea unui animal de catre un om a insemnat, in mod automat, sacrificarea unui alt animal, a multor alte animale. Daca este corect sau gresit ramane sa decida fiecare, conform propriului set de valori, conform propriei constiinte. Situatia nu este cu mult diferita in romanul Memoriile unei reptile. Vedeti voi exact cum si in ce fel.

Memoriile unei reptile este per total un roman excelent, care te tine in priza, care inspaimanta pe unii si fascineaza pe altii. Un roman deopotriva bine scris deloc usor de ghicit. Finalul este cu adevarat imprevizibil chiar si pentru cei mai experimentati cititori de thrillere.

Memoriile unei reptile a aparut in limba romana la Editura Crime Scene Press, de unde va sfatuiti sa vi-l comandati.