Numele meu este Anton te pacaleste in mai multe moduri. La inceput, te pacaleste prin dimensiuni, unii inca mai au impresia ca o carte profunda este una mai groasa, una subtire fiind musai una usoara, o lectura facila. Te pacaleste si cu titlul, Numele meu este Anton ducandu-te cu gandul la o poveste pentru copii. Sa nu mai zic de coperta, una care te induce din nou in eroare.

Numele meu este Anton te ameteste cu (prea) desele variatii temporale. Nu exista capitole distincte, pur si simplu fiecare paragraf, fiecare idee noua, incepe cu Numele meu este Anton si am X ani. Un stil deopotriva incitant si obositor.

Numele meu este Anton este o carte psihologica, despre un personaj cu care nu ai voie sa tii, cu un personaj construit dinadins rau. Poti empatiza cu el, il poti compatimi, dar pare c-ar fi interzis sa-i dai dreptate. Sa il aprobi.

Numele meu este Anton este o poveste care ar putea fi rescrisa de orice cititor, asa cum sustine autoarea cartii, un actrita la baza. Momentan nu am varsta necesara, am 33 de ani neimpliniti, insa mi-e teama sa ma gandesc cum ar suna cartea Numele meu este Emil.

Numele meu este Anton mi-a fost daruit de catre o amica, ea sustinand ca mie-mi va placea. Ca o voi aprecia mai mult decat a facut-o ea. Lucru care ma inspaimanta mai mult decat o eventuala carte Numele meu este Emil.

Numele meu este Anton se citeste usor, dar se asimileaza greu. Nu are un limbaj ostentativ elevat, nu are cuvinte care sa necesite un dictionar langa tine. As putea spune chiar ca este scrisa intr-un limbaj (mult prea?) simplist. Pe mine nu ma deranjeaza deloc un astfel de limbaj, ci dimpotriva, apreciez mai mult cartile care spun chestii profunde in cuvinte simple in dauna celor care spun putine in cuvinte pretioase. Pompoase.

Numele meu este Anton iti arata cum a evoluat personajul. In multe privinte, pare acelasi ca la 6 ani. In alte privinte, pare complet schimbat. Chestie care iarasi m-a pus pe ganduri, caci pe de alta parte tocmai constatasem cum mi-am schimbat opiniile in decurs de 5 ani. Cum am devenit mai tolerant.

Numele meu este Anton este cartea de debut a actritei Geo Dinescu. Nu am vazut-o in vreun spectacol (ori nu tin minte s-o fi vazut, ceea ce pentru unii actori este chiar mai grav), nu o cunosc absolut deloc ca persoana, insa cartea mi se pare tare dubioasa. Nu-mi dau seama daca ea povesteste (ceva) din experienta proprie, daca spune povestea altcuiva sau daca-i pura fictiune. Oricare dintre cele 3 este posibila, chiar si cu combinatii intre ele. E drept, o carte trebuie judecata prin ea insasi, caci nu vorbim de carte istorica.

Numele meu este Anton este (printre altele) despre narcisism. Despre cum un om se pune de fiecare data in prim-plan. Si care pare ca nu intelege realitatea din jurul sau. Sau, ma rog, o intelege la fel cum o intelegea la 7 ani. Nu va fac spoilere, nu va dau nici macar citate. O recenzie altfel, asa cum evit eu sa fac, dar cum uneori simt nevoia sa citesc, gasiti la LiteraturaPeTocuri.

Numele meu este Anton m-a pus pe ganduri din alt punct de vedere: cum as reactiona eu daca as interactiona cu Anton? Daca Anton mi-ar fi ruda? Daca Anton mi-ar fi coleg? Daca Anton mi-ar fi prieten? N-am gasit raspunsul la intrebarile astea, dar ma bucur ca Anton nu imi este niciuna dintre chestiile de mai sus. Sau imi este si nu mi-am dat eu seama?

Numele meu este Anton este o carte dubioasa (nefiind neaparat un lucru negativ), diferita, care te pune pe ganduri, pe care v-o recomand. Nu va mai zic altceva despre ea, va rog doar sa-mi spuneti, dupa ce o cititi, de ce credeti ca mi se potriveste? Eu nu cred asta ori refuz sa cred asta. Dar na, sunt persoane care asa cred. Si pe care n-as vrea sa le contrazic din oficiu.

Numele meu este Anton a aparut la Editura Vellant si poate fi cumparata SI de pe Libris, Libraria Humanitas, Carturesti, Cartepedia ori eMag.