O carte care se scrie singura

O carte care se scrie singura este o sintagma destul de des auzita. Prea des auzita, chiar daca este folosita doar metaforic. Uneori, sintagma este folosita de critici, pentru a reliefa usurinta cu care este ea citibila, pentru a scoate in evidenta faptul ca talentul scriitoricesc este aproape absent. E drept, lucrul acesta poate fi privit si din alt unghi: fix in asta consta talentul, de a scrie pe intelesul tuturor. Pe de alta parte, sintagma este des folosita si de scriitori.

O carte care se scrie singura ar trebui sa fie idealul pentru orice scriitor. Ar putea sa insemne faptul ca dupa ce i-a venit ideea, cartea a fost simplu de scris. Ori, daca vorbim despre intamplari reale, eventual intamplari TRAITE de autor, sintagma poate fi luata ca atare. Ma rog, cat mai apropiata de adevar.

O carte care se scrie singura ar trebui, totodata, sa fie si spaima scriitorilor. Si deseori chiar este. Caci daca sunt multe astfel de carti, nu mai ia nimeni in considerare talentul scriitoricesc. Cine sa mai bage in seama o carte cu scriitura de top, care contine cuvinte bine alese, daca pe langa ea sunt atatea si atatea carti scrise automat?

O carte care se scrie singura ar trebui sa contina ceva tehnologie, ceva automat, zic unii. Ar trebui sa existe masinarii care sa citeasca gandurile si care sa le astearna pe hartie. Serios, exista unii oameni care inca viseaza la asa ceva. Care spun ca au o tona de idei in cap, care au trait extrem de multe intamplari misto, amuzante, dar care nu stiu sa le astearna pe hartie. Nu stiu, nu pot, nu au timp, nu au inspiratie. Ori toate la un loc.

Cand am vazut imaginea de mai sus, a stampilei electronice e-mark produsa de cei de la Colop, primul gand acesta a fost: o stampila care sa scrie automat o carte. Sa astearna pe hartie ideile din cap.

Uneori iti vin idei noaptea si oricat de tarziu te-ai culca, tot iti vine o idee geniala dupa ce ai inchis toate device-urile. Ma refer nu doar la idei de articole pe bloguri, eu am 11, deci ideile sunt din aproape toate domeniile, ci si idei pentru carte. Caci, nu stiu daca stiti, eu am inceput candva o carte. Care, undeva in aceasta viata, sper sa aiba si un final. Si nu ma refer doar la faptul ca trebuie sa o termin de scris, ci si la faptul ca trebuie sa o si publice cineva.

Totodata, gandindu-ma mai bine, luand la puricat primul meu gand, mi-am dat seama cat de periculoasa ar fi, de fapt, o astfel de stampila. Caci nu stampila in sine ar citi gandurile, ci o aplicatie pe care am lega-o la stampila. Care aplicatie ar putea stoca si trimite mai departe gandurile. Care ganduri pe care le ai seara nu-s doar despre ce scrii, nu? Nu vi se pare periculos sa exista o entitate care sa va citeasca gandurile? Mie, la modul sincer, da.

Totodata, uitandu-ma cu atentie la imagine, mi-am amintit ce-mi spunea un amic acum vreo 10 ani. Omul era suparat ca e singur, voia si el sa-si gaseasca o fata si ma intrebase pur si simplu, intr-o seara/noapte, unde gaseste si el modele de scrisori de dragoste eficiente? Fix asa ma intrebase, eficiente. Omul era (si cred ca este) total lipsit de romantism, total lipsit de talentul de a scrie (nu va dau detalii, sa nu se prinda cine este), drept urmare cauta metode alternative de a cuceri. Nenorocitele astea de femei cautau barbati romantici si nu barbati eficienti si … tehnici (la propriu si la figurat). Realisti (tot la propriu si la figurat).

O astfel de stampila, nu cea din realitate, ci cea gandita de mine, cauta acel amic acum mai bine de zece ani. Una care sa-i citeasca gandurile, sa se prinda ca el vrea sa cucereasca pe X, si sa scrie, in cuvinte frumoase, alese, gandurile. Nu sa scrie versuri din topor, ci sa scrie chestii profunde.

De altfel, cautarea asta vesnica a unor ingineri si IT-isti, de a inventa programe, algoritmi si masinarii care sa inlocuiasca partea artistica a vietii, ma duce cu gandul la alchimie. Pe vremuri, oamenii de stiinta cautau nemurirea vesnica. Cautau elixirul tineretii vesnice. Acum, dupa sute de ani, oamenii s-au prins ca nu se poate, ma rog, nu chiar toti, drept urmare cauta alte lucruri, mai posibile, dar din punctul meu de vedere mai nocive. Absurde nu pentru ca nu s-ar putea descoperi, de altfel, intr-o forma sau alta, ele chiar exista, ci pentru ca viata noastra nu este mai buna ori mai frumoasa cu ele, ci dimpotriva.

O carte care se scrie singura nu este idealul meu nici ca scriitor (momentan de bloguri, candva, dac-o fi sa fie, si de carte), nici ca cititor. Cand aud astfel de raspunsuri de la scriitori plec de la premisa ca doar isi dau importanta. Nu-i iau in serios.

Pe critici nici atat, parerile lor conteaza pentru mine doar ca distractie. Si cand ma refer la critici, ma refer deopotriva la cei de carte, de film ori de teatru.

Legat de imprimanta e-mark, ea este o inventie deopotriva misto, simpatica si utila. Nu pentru o carte care se scrie singura, ci pentru multe alte chestii: poti sa pui automat ora (sa stii cand ai terminat ori cand ai semnat un document), poti sa pui un mesaj simpatic pe o agenda, poti sa marchezi un pachet ori poti lasa mesaje simpatice colegilor. Asta ca sa enumar doar cateva posibile intrebuintari.

In final, v-as intreba daca v-ati dori, la propriu, o carte care se scrie singura. Daca pentru voi este sau nu o carte ideala. Si, bineinteles, daca aveti o imaginatie bogata, va indemn sa-mi spuneti si la ce credeti c-ar trebui folosita frumoasa stampila Colop.

Articolul O carte care se scrie singura nu s-a scris singur, dupa cum deja sper ca v-ati prins. Si nu e scris dintr-un gand dubios la miez de noapte, ci este o proba in cadrul competitiei Super-Blog 2019. Competitie care, ati ghicit, nu se castiga singura 🙂