Povestea ghiulului. Si barbatii au voie sa poarte bijuterii.

22 Oct

Povestea ghiulului sigur va suna fie a Lord of the Rings, fie a ceva manele. Fie ambele, o parodie manelistica a LOTR, ceva in genul Gopo. Sincer sa fiu, desi nu asta a fost intentia initiala, asocierea cu manelele este des facuta. Eu am ajuns manelistul cu ghiulul, desi foarte putina lume stie povestea ghiulului.

Povestea ghiulului este banala, simpla si cu un iz usor intelectual.  Pana sa v-o spun, insa, trebuie sa va vorbesc despre ideea in sine, de poveste a unui obiect.

Asadar, incercati sa va ganditi la obiectele pe care le purtati, indiferent de sexul pe care-l aveti. Nu ma refer doar la CE FEL de bijuterie este, unii (unele) prefera cercei handmade pentru ca le place ideea de handmade si de oarece unicitate, ci ma refer sa va ganditi la povestea ei.

Un ceas este frumos, valoros, nu doar obiectiv, ca este evaluat la suma de, ci este valoros si prin prisma povestii pe care o are.

Sunt realmente socat sa aud ca oamenii nu tin minte de unde au un ceas sau altul. De unde au o bratara, un talisman sau un inel.

In cazul meu, pana si hainele au o poveste. Imi propusesem candva sa spun povestea tuturor hainelor. Am apucat sa va zic doar de prima mea camasa mov (clipul de mai sus) si prima mea camasa Hawaii (clipul de mai jos). Ele inseamna ceva nu doar pentru ca-mi plac, ci si pentru ca au fost PRIMELE dintr-o serie.

Caci asa se intampla tot timpul: tii minte primul telefon, prima chitara, prima masina, ele valorand mai mult decat urmatoarele din serie. Moral, pe plan personal, nu si financiar.

Povestea ghiulului, in cazul meu, este simpla si este compusa din 2 parti. Prima parte este povestea efectiva, pur si simplu am primit ghiulul de la tatal meu, atunci cand am terminat facultatea. Prima facultate, ca sa fiu mai precis. Atunci cand mergeam la facultate si-l purtam ma simteam cumva superior, aveam la mine simbolul licentei mele. Imi dadea o stare de bine si, uitandu-ma la el, imi aminteam si diverse chestii din facultate. Serios, ghiulul acesta inmagazineaza o gramada de chestii misto.

Partea a doua este, insa, la fel de misto. Caci cum credeti ca reactionau oamenii cand ma vedeau cu ghiul pe deget? Manelist, cocalar, in cel mai bun caz excentric ori exhibitionist. In cel mai rau caz, unii-l confundau cu verigheta. Nu, nu e cazul si sper sa nu fie niciodata.

Bonus: multi se intreaba de ce barbatii poarta bijuterii. De ce ISI DORESC sa poarte (dac-as fi incorect politic, as zice barbatii hetero)? Ei nu au voie sa poarte bijuterii.

Da, fix asa am auzit la tot pasul: tu n-ai voie sa porti bijuterii, tu n-ai voie sa porti roz (sau mov). De fiecare data intreb: si daca port, ce se intampla? Mentalitatea asta, de a intreba ce se intampla daca incalci o regula, o am inca din scoala. Era un regulament al scolii, al liceului, care era citit invariabil in prima zi a noului an scolar. Se spunea acolo ce trebuie sa faca elevul. Eu intrebam invariabil: si daca nu?

Cand am ajuns sa fac dreptul, la a doua facultate, mi se raspundea la intrebare fara sa mai fiu nevoit sa o pun. Aia a fost cu adevarat o facultate pe placul meu. La drept penal special invatam toate infractiunile, in dreptul fiecareia figura si pedeapsa. Nu degeaba un profesor spunea ca stiintele juridice sunt matematica stiintelor sociale.

Legat de intrebarea in sine, inca nu am aflat cine imi interzice sa port bijuterii. Totodata, nici acum nu am aflat ce pedeapsa risc pentru incalcarea acestei sfinte reguli. Sper ca pana la finalul vietii mele pe acest Pamant sa aflu raspunsurile la aceste doua intrebari.

Revenind la povestea ghiulului, ideea e ca dintr-o poveste banala, seaca, neinteresanta, ghiulul a devenit un simbol al meu. Al felului meu de a fi. Ma reprezinta 100%. In plus, mi se pare ca se asorteaza cu orice. Chiar si cu pisica 🙂

Ulterior nu mi-am mai luat nicio bijuterie: am 2 bratari si un lant, toate primite pe unele colaborari. La niciuna dintre bijuterii nu tin precum la ghiul. Nu pentru ca arata naspa, ci pentru ca nu au o poveste. Nu-mi inspira nimic cand le privesc.

Si legat de povesti, chiar ma gandesc sa scriu povestea mea din perspectiva tuturor hainelor si accesoriilor pe care le port. Cum ma vede, oare, ghiulul? Cum ma vad ceasurile? Dar camasile mele colorate? Dar pantalonii mei? Dar multiplele perechi de incaltari?

Povestea ghiulului a fost spusa datorita competitiei Super-Blog 2019. Astept sa-mi spuneti parerea voastra despre ea. Si sa-mi spuneti o poveste frumoasa legata de bijuteriile voastre. Hai, astept sa ma loviti cu povesti dintre cele mai socante. Mai interesante. Accept si siropoase, daca-i cazul (sper, totusi, ca nu veti spune povestea verighetei ori a inelului de logodna).

 

3 Replies to “Povestea ghiulului. Si barbatii au voie sa poarte bijuterii.

  1. Mi-a placut povestea. Esti un om deosebit. Ma bucur sa descopar ca mai exista oameni. Repet, oameni ! Oameni carora li se rupe de gura turmelor zapacite…………..

  2. Avand in vedere evolutia colectiilor de bijuterii de barbati din ultimii ani, nu cred ca vei afla curând raspuns la întrebarea ta :). Barbatii poarta bijuterii! Mult succes

  3. Pingback: Proba 9. Bijuteriile sunt povești

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *