Partenerul este o carte care m-a pus pe ganduri. Din pacate, si spun asta din start, ca stiti de la inceput cum sta treaba, imi este greu sa spun foarte multe lucruri fara sa fac spoiler. Iar aceasta carte, tipica povestilor politiste, are ca punct forte suspansul.

Patrick Lanigan este partener intr-o importanta firma de avocatura si fura 90 de milioane de dolari de la propria firma. Isi insceneaza moartea, are parte inclusiv de o inmormantare, la care el chiar asista, si fuge. As zice ca fuge departe, dar Brazilia nu este atat de departe de SUA. Dupa 4 ani de fuga, trecutul il ajunge din urma si este prins. Nu este, deci, un roman politist clasic, unde trebuie sa aflam cine este vinovatul, cine este faptasul. Aici il stim din start, trebuie doar sa aflam ce s-a intamplat, cum a reusit el sa pacaleasca pe toata lumea, cum de a fost prins si care sunt urmarile. Cum va plati el, in mod efectiv, pentru faptele sale.

Ca tot va spuneam despre asistarea la propria inmormantare, trebuie sa va spun ca nu e prima oara cand ma gandesc la asta. M-am gandit de mai multe ori, cu ocazia mai multor povesti (carti ori filme), cat de fascinant ar fi sa-ti poti urmari propria moarte. Sa vezi cine vine, cine se bucura, cine se intristeaza. Sa auzi discutiile despre tine. Sa vezi cu ce imagine raman ei despre tine. Efectiv ce lasi in urma ta.

Tot legat de moartea cuiva, m-am intrebat dintotdeauna cine a venit prima oara cu ideea asigurarii de viata? Cine a venit pentru prima oara cu ideea ca familia sa primeasca o suma de bani atunci cand cineva moare.

Personal, mi s-a parut dintotdeauna cea mai stupida si nociva idee. Da, exista foarte multe familii care se bazau pe o singura persoana, care traiau pe spinarea unui singur om, familii care trec de la extaz la agonie, care din printi devin cersetori. Care se destrama, la propriu, atunci cand acel unic punct de sprijin moare brusc.

Cu toate astea, de parca mostenirea nu este indeajuns de invrajbitoare, asigurarea de viata devine periculoasa. Multi oameni sunt omorati pentru acea asigurare. Si chiar daca nu sunt omorati, mi se pare gretos, oribil, ca moartea cuiva sa aduca BUCURIE familiei decedatului. Sa te bucuri si sa PROFITI de moartea cuiva.

Ganditi-va, totodata, la chestiunea absolut oribila in care X moare, familia primeste acea asigurare, iar dupa un timp, dupa cativa ani, se dovedeste ca X nu murise de fapt. Exact cum se intampla in Partenerul. Situatie deloc placut, contrara celei descrise mai sus. Nu va zic cum este efectiv in carte si cum reactioneaza familia lui Patrick, va spun doar ca este la fel de inuman sa te INTRISTEZI atunci cand afli ca sotul ori tatal tau de fapt NU a murit. Dezgustator. Oribil.

Partenerul de John Grisham este o carte plina de suspans, care printre randuri pune cateva probleme economice si filosofice intr-un mod extrem de interesant. Stiu ca poate va par usor comunist, anti-capitalist, neo-marxist, in urma acestor randuri. Nu, nu am solutii, nu stiu daca ar fi in regula inlocuirea ori desfiintarea asigurarii de viata. Sunt niste ganduri hai sa le zic mai mult omenesti decat economice.

Mi-a placut romanul Partenerul. Este cartea de Grisham cu cel mai mult suspans (dintre cele citite pana acum, bineinteles), chiar daca per total, obiectiv vorbind, nu este cea mai buna. Finalul, insa, este genial. Te unge pe suflet 🙂

Partenerul de John Grisham inca nu a primit ecranizare, desi asa se zvoneste. Inteleg ca ar fi vorba de un (mini?) serial de televiziune. Astept cu nerabdare.

Partenerul de John Grisham poate fi cumparata de pe site-ul editurii RAO, de pe Cartepedia, Carturesti ori eMag.