Roberto Saviano este un om nascut in Napoli. A scris o carte, Gomora, debutul sau literar, din cauza careia a trebuit sa ceara protectie politiei pentru intreaga familie. Din pacate, nu am citit acel roman, dar imi doresc s-o fac. El a fost ecranizat, sigur ati auzit de serialul omonim. Daca acea prima carte era non-fictiune, aceasta Piranha: Copiii Camorrei este o fictiune bazata pe fapte reale. Ceea ce, pana la un punct, este cam tot aia. Nu este ca si cum as fi verificat daca acesti copii au existat, cu numele din carte.

Conform autorului, copiii care l-au inspirat sa scrie aceasta carte sunt cu morti. Cu totii sunt morti. Ceea ce poate fi adevarat, dar totodata poate fi si o buna metoda de a-ti promova cartea (era o mema care spunea: Cum sa faci filmul horror mai scary decat este deja? Adaugi la final sintagma “bazat pe fapte reale”!).

Piranha: Copiii Camorrei ne arata un fenomen trist, tot mai intalnit in Napoli (dar si in restul sudului italian): copii care de la varste fragede isi doresc sa intre in organizatiile mafiote. Acesta este telul lor in viata. Asta viseaza de mici: sa fie mafioti, sa controleze anumite zone, sa dicteze. Scoala pentru ei este un accesoriu, acolo merg doar cand isi amintesc si isi iau doar informatiile care le convin. Informatiile care ii ajuta, din punctul lor de vedere, sa ajunga ceea ce isi doresc.

In aceasta poveste, unul dintre copii (Il Capo) este fascinat de Principele lui Machiavelli. Ca o paranteza: inca ma intreb de ce nu se studiaza Principele si in scolile romanesti (eu l-am facut, in treacat, la facultate; in liceu inca studiem romanele rurale atat de inutile astazi).

Nicolas Fiorillo – zis Maharajahul – este un adolescent care se viseaza sef de clan mafiot. Considera ca varsta nu este un impediment, asa ca la 15 ani isi aduna prietenii, majoritatea dintre ei fiind mai mici decat el, si incearca sa-si formeze propria “paranza” (cuvant din dialectul napoletan). Pentru a ajuns sa conduca, sa aiba propriul teritoriu, este nevoit sa faca ceea ce face orice mafiot: fura, omoara, ameninta. Evident, trebuie sa faca ceva si interiorul propriei, asa ca si acolo aplica 2 pedepse.

Nu va spun mai multe, nu va spun nici de unde i se trage porecla, nici alaturi de cine isi creaza propria “paranza” si nici cum se termina totul. Va trebui sa descoperiti singuri toate astea.

Tot singuri veti decide cat de “realista” este aceasta carte. Unii l-au acuzat pe autor ca a fictionat prea mult realitatile, ca a scris o carte foarte cinematografica, Hollywood-iana. Avand in vedere ca este prima lui carte de fictiune, asumata de fictiune, nu stiu daca astfel de acuzatii stau in picioare.

Altii au fost socati de cat de brutala, dura, este cartea. Se intreaba, pe buna dreptate, ce ar face daca ar fi parintii unor astfel de copii intr-o zona ca aceea. Ai putea cu adevarat sa-ti impiedici copilul sa adere la astfel de organizatii?

E drept, pot admite faptul ca romanul are o structura foarte clara, este intr-adevar cinematografic, pare a fi o invitatie la ecranizare. Partea grea la o eventuala ecranizare ar fi gasirea unor actori de varste apropiate cu ale protagonistilor care sa accepte sa joace in film. Niste copii din zona, napoletani, ar putea avea ulterior probleme cu Mafia, exact cum are autorul cartii (mutat intre timp la New York, nu ca acolo ar avea mai multa liniste, ca ar fi mai in siguranta). In engleza exista o expresie, preluata dintr-o reclama la Pepsi zero: “too good to be light”. Cam la fel este si cartea aceasta: prea bine construita pentru a fi adevarata.

Este realista, insa doar pana la un punct. Te tine in priza, dar nu prea poti empatiza cu personajele: sunt copii, insa nu sunt deloc inocenti. Le gasesti circumstante atenuante, dai vina pe mediul in care traiesc, poate si pe educatie (nu cea formala, de la scoala, ci cea informala), insa sub nicio forma nu-i poti considera inocenti.

Va recomand cu toata caldura romanul Piranha: Copiii Camorrei, indiferent daca-l veti privi drept o carte de fictiune (una buna, bine construita) ori o fresca a unei realitati crude din Napoli. Oricum ar fi, este exact cum spune si numele colectiei in care a aparut: o carte MUSAI! O carte napoletana a ajuns intr-o colectie care are drept titlu un cuvant din dialectul ardelenesc. Globalizare literara #cumarveni!

Piranha: Copiii Camorrei a aparut in limba romana la Editura Art (dupa cum ziceam, in colectia MUSAI), insa poate fi achizitionata si de pe eMAG, Libris, Elefant, Bookzone, Carturesti ori Cartepedia.

PS: Precizare importanta: Piranha: Copiii Camorrei este ultima carte TERMINATA in 2025. Imi inchei anul literar in stil mafiot #cumarveni!