Apelul este a 17-a carte scrisa de John Grisham pe care o citesc. Nici nu stiu cand s-au facut atatea, insa mai sunt inca pe atatea de citit, pe unele deja le am in biblioteca, pe altele inca nu. Ca de obicei, si prin intermediul acestei carti descoperim o fateta a sistemului juridic american, de aceasta data una rea, de-a dreptul hidoasa. Aici vorbim despre amestecarea politicului in sistemul juridic.

Nu va descriu cazul, nu va spun nici candidatul, ci va spun pe scurt doar asa: o mare companie primise un verdict drastic, trebuind sa plateasca despagubiri de 41 de milioane de dolari pentru ca deversase otravuri, care patrunsesera in panza freatica si infestasera apa potabila dintr-un oras. Dupa verdict, marele magnat ce se afla in spatele firmei condamnate hotaraste sa schimbe verdictul la Curtea Suprema din Mississippi. Cum te asiguri ca verdictul iti va fi favorabil? Foarte simplu: punandu-ti un om in acea curte. Omul decisiv mai precis.

Apelul are trei parti, in prima vedem procesul efectiv, cel cu jurati, in urma caruia firma este condamnata la plata celor 41 de milioane; partea a doua, cea esentiala din punctul meu de vedere, este cea in care vedem cum decurg alegerile pentru judecator (da, in unele state americane judecatorii sunt alesi democratic, de cetateni); iar in partea a treia avem efectiv verdictul apelului. Partea a doua este cea mai importanta, cea relevanta, restul este o contextualizare absolut necesara, insa cam atat.

Asa cum am facut si in cazul altor carti de-ale lui Grisham, mi-am imaginat cum s-ar petrece lucrurile in Romania, cum ar decurge alegerile de judecator la Curtea Suprema din Romania.

Daca in cazul curtii de jurati mi s-a parut dintotdeauna o idee buna de aplicat peste tot, inclusiv in Romania, avand inclusiv rol educativ, alegerea democratica a judecatorilor mi se pare cea mai proasta idee, atat in SUA, cat si in Romania. As zice MAI ALES in Romania, insa dati-mi voie sa cred ca nu suntem deloc cei mai din urma.

Amestecarea politicii cu actul de justitie, alegerea judecatorilor in functie de ideologie, mi se par idei proaste din start. In cazul pe care-l vedem in romanul Apelul, ambele optiuni de judecator erau proaste. Simplul fapt ca oamenii aveau de ales intre cele 2 optiuni mi se parea gresit. Nu doar rezultatul final, un dezastru absolut din punctul meu de vedere, ci sistemul in sine era gresit. Practic, votul nu era dat deloc pe aspecte juridice, ci era un vot pur ideologic. Chiar daca votul ar fi fost invers, tot gresit ar fi fost.

Iar in Romania incredere in justitie, si asa la un nivel scazut, ar fi cu adevarat la Pamant. In fond, juristii ar deveni politicieni, imprumutand toate defectele acestora.

Per total, Apelul este o carte foarte buna, in nota altor carti scrise de celebrul autor american: nu este nici cea mai buna, dar cu siguranta nici cea mai proasta. Mi-s fi dorit ca partile 1 si 3 sa fie mai scurte, pentru ca ea sa fie mai scurta, mai intensa, mai alerta. A fost, parca, prea lungita si prea lenta pentru gusturile mele.

Din pacate, exact ca-n cazul precedentei carti de John Grisham despre care am scris, Mediatorul, Apelul este o carte mai veche care nu prea se mai gaseste aproape nicaieri. Incercati prin anticariate ori prin librarii clasice, de cartier, poate aveti ceva noroc. La librariile online mari nu se mai gaseste. A aparut la Editura Rao, acolo unde au aparut in limba romana toate cartile celebrului autor american.