Autobiografia mea de Alex Ferguson este a doua carte cu subiect fotbalistic pe care o citesc in timpul Euro 2020. Citind-o mi-am dat seama cat de mare a fost managerul Alex Ferguson si, mai ales, de ce echipa aceea este condamnata sa nu mearga bine o buna perioada de timp.

In primul rand, ca regula generala, la autobiografii alegerea evenimentelor apartine celui care le-a trait, in timp ce la biografiile scrise de altii alegerea apartine autorului. Altfel spus, ce veti citi in aceasta carte sunt evenimentele pe care Alex Ferguson le-a considerat cele mai importante, cele mai relevante.

Evident ca veti putea vedea versiunea lui Ferguson despre conflictele cu jucatorii celebri, Beckham (celebra gheata care a zburat in arcada acestuia) ori Van Nisterlooy, insa acestea reprezinta doar o picatura intr-un ocean. Sunt exceptia de la regula. In rest, Sir Alex Ferguson era deopotriva iubit si respectat de jucatori.

In cazul lui Beckham situatia este cu atat mai surprinzatoare cu cat Ferguson era ca un tata pentru acea generatie de jucatori, generatia 92, cea care ii cuprindea pe fratii Neville, pe Nicky Butt, pe David Beckham si pe Paul Scholes. Un jucator crescut de club, pe care Ferguson l-a facut jucator mare, a devenit de la un punct incolo mai mult diva decat jucator de fotbal. Financiar a ales corect, fotbalistic a gresit.

Avand in vedere ca fix inainte de aceasta carte citisem Jose Mourinho sub lupa, nu m-a mirat sa vad ca dintre toti antrenorii, Mourinho era considerat printre cei mai buni prieteni ai lui Ferguson. Altfel, pentru multi e de mirare ca 2 firi radical opuse pot avea o relatie amicala in afara terenului. Pentru mine, care am o parere foarte buna despre Mourinho, nu poate fi decat un lucru imbucurator.

Daca va intrebati de ce Manchester United nu si-a revenit de 8 ani, de cand a plecat Alex Ferguson, va spun doar atat: din 1986 pana-n 2013 un SINGUR om s-a ocupat de tot, toti oamenii care lucrau acolo erau adusi de acesta. Ii cunostea, vorbea cu ei, ii consulta, ii respecta. Multi dintre acestia au plecat, fie din proprie initiativa, fie la sugestia noii conduceri. Problema clubului este ca dupa Sir Alex Ferguson nu au venit manageri, ci antrenori, fie ca nu erau ei tipul de astfel de MANAGERI, fie pentru ca nu au fost lasati sa decida in atatea departamente. Sir Alex Ferguson isi castigase acest drept.

Printre managerii care i-au urmat lui Ferguson s-a numarat si Mourinho. Nici macar el n-a reusit sa readuca gloria acestui mare club.

In final, cateva cuvinte despre stilul de scriere al lui Alex Ferguson. Evident ca de la o carte care are titlul Autobiografia mea nu ai pretentii prea mari vizavi de stil. Pentru mine, stilul este unul decent spre bun, unul orientat spre utilitate, un stil matematic, asezat, organizat. Cu toate acestea, se simte ca-i vorba despre un om totusi cult, care intre 2 antrenamente isi facea timp sa si citeasca. Nu va dezvalui ce fel de carti prefera Sir Alex si nici ce alte pasiuni extra-fotbalistice mai avea, toate acestea le veti descoperi singuri.

Pentru mine ramane o singura intrebare: de ce un om isi doreste sa ramana in acelasi loc atat de mult timp.  In afara de 2 oferte de la nationala Angliei (unde, conform autorului, nu avea ce sa caute niciodata un scotian), nu aflam despre nicio oferta. Oare sa nu-l fi dorit nimeni? Niciun arab, niciun rus, niciun gigant spaniol ori italian?

Dupa atatea meciuri si 2 carti de profil, momentan iau o pauza, cel putin din punct de vedere literar. Ma apucai de un thriller nordic fain, deja murira 2 persoane, deci pot spune ca viitorul suna bine.

Urmeaza, insa, dupa acest articol o restanta, despre o carte terminata acum vreo 2 saptamani.

Autobiografia mea de Alex Ferguson a aparut la Editura Publica, in colectia Victoria Books si poate fi comandata de pe Libris (in limba engleza), Carturesti si eMAG (in engleza).