Viata e frumoasa, DAR merita citita!

Category: Carti despre sport (Page 1 of 2)

Autobiografia mea – Alex Ferguson

Autobiografia mea de Alex Ferguson este a doua carte cu subiect fotbalistic pe care o citesc in timpul Euro 2020. Citind-o mi-am dat seama cat de mare a fost managerul Alex Ferguson si, mai ales, de ce echipa aceea este condamnata sa nu mearga bine o buna perioada de timp.

In primul rand, ca regula generala, la autobiografii alegerea evenimentelor apartine celui care le-a trait, in timp ce la biografiile scrise de altii alegerea apartine autorului. Altfel spus, ce veti citi in aceasta carte sunt evenimentele pe care Alex Ferguson le-a considerat cele mai importante, cele mai relevante.

Evident ca veti putea vedea versiunea lui Ferguson despre conflictele cu jucatorii celebri, Beckham (celebra gheata care a zburat in arcada acestuia) ori Van Nisterlooy, insa acestea reprezinta doar o picatura intr-un ocean. Sunt exceptia de la regula. In rest, Sir Alex Ferguson era deopotriva iubit si respectat de jucatori. Continue reading

Jose Mourinho sub lupa – Robert Beasley

Jose Mourinho sub lupa nu este prima carte despre celebrul antrenor portughez pe care am citit-o. Acum 3 ani, tot in timpul unui turneu final, de acea data Campionatul Mondial, terminasem cartea Evolutia unui translator. Nu voi face o comparatie intre cele 2 carti, Mourinho este tipul de antrenor despre care poti scrie zeci de carti.

Ca sa intelegeti ce veti citi in aceasta carte, va spun ca Robert Beasley este un cunoscut ziarist britanic, mare fan Chelsea Londra. El s-a imprietenit destul de repede cu Mourinho, drept urmare avem parte si de ceva “exclusivitati”. Cartea este cu precadere despre cele 2 mandate de la Chelsea, totul terminandu-se in anul 2016, cand Mourinho a preluat conducerea tehnica a “dusmanului” Manchester United.

Sa nu va asteptati la vreo revelatie din punct de vedere literar. Este o carte jurnalistica, o culegere de intamplari, unele cunoscute, altele in exclusivitate, scrise de un om foarte apropiat de celebrul antrenor portughez. Cartea nu este o delectare, nu poti spune ca o savurezi, in intelesul literar, ci este o retraire a unor momente, a unor meciuri si evenimente. Evident, atunci cand vorbim de stilul (prea) sec al cartii, trebuie sa ne intrebam care este vina autorului si care este vina traducatorului. Ideea este ca eu am simtit ca citesc un articol din presa sportiva, nu o carte de beletristica. Continue reading

Asasinul se afla pe stadionul Wembley – Hans Walldorf (Erich Loest)

Asasinul se afla pe stadionul Wembley era o carte micuta si prafuita, ce statea pe standul unui anticar din Timisoara (in fata Hotelului Continental, pentru cine este de acolo ori cunoaste orasul). Eu nu imi propusesem sa cumpar o carte de la anticariat, insa ca de obicei cand vad carti ma duc sa-mi arunc un ochi pe ele. Cartea aceasta, datorita titlului, mi-a atras atentia. Pretul de 5 lei m-a facut sa-mi dau seama ca nu risc nimic. Sau, ma rog, risc din punct de vedere medical.

Pana sa ajung in camera si sa ma apuc efectiv de ea (lucru pe care l-am facut abia-n Bucuresti), am facut un mic research pe Google. Nu am gasit nicio recenzie (deci articolul acesta va fi cumva unicat), nu am gasit-o nicaieri de vanzare (pe OLX si pe la niste anticariate puteti avea noroc), nici macar electronic, drept urmare curiozitatea mea legata de ea a crescut.

Am cautat si despre autor si am gasit ca-l cheama Erich Loest, autor care a scris (pana-n 2013) sub 3 pseudonime, Hans Walldorf fiind doar unul dintre ele. A murit, cum spuneam, in 2013, la venerabila varsta de 87 de ani. Continue reading

Klopp. Fotbal in ritm de heavy metal – Raphael Honigstein

Klopp. Fotbal in ritm de heavy metal este dovada cea mai buna ca personajele interesante pot genera carti plictisitoare. Jurgen Klopp este un antrenor excelent, un om extraordinar, insa nu e de ajuns ca o carte despre el sa fie buna. Dimpotriva: contrastul dintre scriitura si personajul principal este atat de mare incat cartea pare mai proasta decat este. Continue reading

Manifestul Fotbalist – Traian Radu Ungureanu

Manifestul Fotbalist s-a dorit a fi, in cazul meu, pregatirea pentru Copa America. A inceput frumoasa competitie, drept urmare am cautat prin casa o carte simpla, subtire si accesibila avand ca tematica fotbalul. E drept, fiind vorba de Copa America, de competitia inter-tari sud-americana, ar fi trebuit sa citesc ceva de acolo, poate recitirea cartii Fotbalul Lumini si Umbre.

L-am preferat pe Traian Radu Ungureanu fara sa stiu neaparat ce voi citi. Il stiam pe el, il citesc constant in Gazeta Sporturilor si Adevarul, l-am auzit si pe la TV o data sau de 2 ori, dar chiar nu stiam ce e cu aceasta carte. Si, sincer sa fiu, nici cum a ajuns ea in biblioteca mea nu stiu. Continue reading

Ronaldo – Obsesia pentru perfectiune – Luca Caioli – Biografia lui CR7

Cand aud de Ronaldo, foarte multi intreaba: originalul sau Cristiano? Si eu am fost si sunt tentat sa spun acelasi lucru, in copilaria mea il admiram pe Ronaldo, dar acum, obiectiv vorbind, pot afirma, fara teama de a gresi, ca actualul, Cristiano, CR7 sau cum vreti voi sa-i spuneti, este mai bun. Este mai complet. Iar biografia lui CR7 n-aveam cum s-o ratez.

E drept, este o biografie incompleta, e doar o schita. Nu am aflat chestiunile esentiale despre CR7. Ca roman, de exemplu, m-ar fi interesat o radiografie completa (ce frumos suna) din partea lui Boloni, antrenorul care l-a promovat in prima echipa a lui Sporting. Continue reading

Jose Mourinho Evolutia unui translator – Ciaran Kelly – Nascut invingator

Cea mai buna caracterizare pe care ar putea-o face cineva lui Mourinho ar fi: nascut invingator. Cred deseori ca Mourinho este tipul de antrenor care ar trebui dat ca exemplu in toate conferintele de dezvoltare personala.

Personal, am fost tot timpul mai apropiat de gandirea lui Mourinho si de realizarile lui decat de gandirea lui Guardiola ori a lui Cruyff. De obicei nu-mi plac tipii aroganti, dar atunci cand aroganta este utilizata ca arma, conventionala sau nu, o accept si o incurajez.

Mi-a placut tot timpul capacitatea lui Mourinho de a se adapta. Mi-a placut faptul ca a luat titlul in 4 tari, Portugalia, Anglia, Spania, Italia. Si, probabil, in viitorul nu foarte indepartat va bifa si Franta ori Germania. Ori ambele.  Continue reading

De ce iubim fotbalul – Pele cu Brian Winter

De ce iubim fotbalul este o intrebare la care multi refuza sa raspunda. Multi, foarte multi, nu vor sa se gandeasca la un posibil raspuns. Cei care-l iubesc, iau acest lucru ca pe ceva firesc, baga celebrul dicton latin cu gusturile care nu se discuta si incheie problema. Discutia se termina inainte sa inceapa. Ceilalti, cei care nu inteleg fotbalul, refuza sa accepte ca altii gandesc ca ei, declara sus si tare ca nu pricep cum de acest sport, aparent simplist, atrage, te declara pe tine, ca microbist, un inapoiat, si incheie si ei discutia.

Eu mi-am pus deseori aceasta intrebare. Cu fiecare meci pe care-l urmaresc. Cu fiecare campionat mondial pe care-l privesc. Altfel, precizare importanta: am din ce in ce mai putin timp la dispozitie sa vad fotbal, din competitia interna vad maximum 10 meciuri, adunate, intr-un sezon (adunate insemnand ca pot vedea acum o repriza, acum 10 minute, acum alte 15), din alte campioante vad doar derbiurile, de campioante exotice, tip Argentina, Brazilia, Copa Libertadores ori Turcia e clar ca nu mai e timp, insa mi-am propus, ca un soi de obligatie pentru sufletul meu microbist, sa nu ratez niciun campionat mondial sau european. Continue reading

Driblingul meu. Autobiografia – Johan Cruyff impreuna cu Jaap de Groot

Despre autobiografia lui Johan Cruyff, intitulata atat de sugestiv Driblingul meu, as putea scrie din 3 perspective:

 

1. Perspectiva principala, piesa de rezistenta a cartii, si anume filosofia DE VIATA a lu Cruyff. Din aceasta perspectiva, as fi curios sa aflu ce inteleg din aceasta carte cei care nu-s pasionati de fotbal. Cei care n-au vazut Barcelona, nici Dream Team-ul lui Cruyff de la inceputul anilor 90, nici actuala Tiki-Taka a lui Messi. O carte despre viata, despre familie, despre relatiile interumane, despre un om de a vedea lucrurile. Din acest punct de vedere, este o carte extrem de interesanta, de utila as zice. Continue reading

Fotbalul lumini si umbre – Eduardo Galeano

Am cartea Fotbalul lumini si umbre de cativa ani buni in biblioteca. Am si citit-o candva, cred ca eram prin liceu. Nu-mi aminteam foarte multe din ea, doar definitiile simpatice date portarului, fotbalului, fanului, fanaticului ori golului.

Acum, cartea contextualizeaza foarte mult, vorbeste despre fotbal in contextul social si politic. Fiecare eveniment fotbalistic, cu precadere campionatele mondiale, sunt contextualizate. Drept urmare, eu, ca blogger de carte, doamne, cat urasc termenul de CRITIC, am obligatia sa contextualizez. Sa fac ceea ce autorul face pe parcursul intregii carti. Continue reading

« Older posts

© 2024 CitestE-MI-L

Theme by Anders NorenUp ↑