De ce iubim fotbalul este o intrebare la care multi refuza sa raspunda. Multi, foarte multi, nu vor sa se gandeasca la un posibil raspuns. Cei care-l iubesc, iau acest lucru ca pe ceva firesc, baga celebrul dicton latin cu gusturile care nu se discuta si incheie problema. Discutia se termina inainte sa inceapa. Ceilalti, cei care nu inteleg fotbalul, refuza sa accepte ca altii gandesc ca ei, declara sus si tare ca nu pricep cum de acest sport, aparent simplist, atrage, te declara pe tine, ca microbist, un inapoiat, si incheie si ei discutia.

Eu mi-am pus deseori aceasta intrebare. Cu fiecare meci pe care-l urmaresc. Cu fiecare campionat mondial pe care-l privesc. Altfel, precizare importanta: am din ce in ce mai putin timp la dispozitie sa vad fotbal, din competitia interna vad maximum 10 meciuri, adunate, intr-un sezon (adunate insemnand ca pot vedea acum o repriza, acum 10 minute, acum alte 15), din alte campioante vad doar derbiurile, de campioante exotice, tip Argentina, Brazilia, Copa Libertadores ori Turcia e clar ca nu mai e timp, insa mi-am propus, ca un soi de obligatie pentru sufletul meu microbist, sa nu ratez niciun campionat mondial sau european.

Iar campionatul mondial, sa ne intelegem, il privesc in egala masura ca pe o intrecere sportiva si ca pe un duel al civilizatiilor. La campionatul mondial un meci Islanda – Nigeria, in esenta un meci plictisitor, strict fotbalistic, este de zece ori mai interesant decat un Olanda – Belgia.

Revenind la intrebarea la intrebarea initiala, De ce iubim fotbalul, raspunsul este greu de dat. Pentru ca, sociolog fiind, nu am voie, deontologic, sa vorbesc in numele altora, iar cercetari nu am facut, prefer sa dau mai jos raspunsul meu. Opinia mea personala. Asadar:

1. Mi se pare sportul COLECTIV cel mai apropiat de sah, sportul unde mintea si corpul detin proportii vadit egale. Unde cel de pe banca, cel care nu se vede, antrenorul, detine un rol mai important decat toti cei care se vad la un loc. Capo del tutti capi, creierul, cel care gandeste tot, dar care nu inscrie goluri.

2. Mi se pare sportul cel mai eclectic din punctul de vedere al nationalitatii jucatorilor. De-a lungul timpului, datorita fotbalului, am invatat geografie. Am invatat geografia Europei, cu capitalele celor mai mici si mai neinsemnate tari, gen Azerbaidjan, Lichenstein, Malta, Andorra (pe care am si vizitat-o), Armenia ori, mai nou, Gibraltar. Sa nu mai zic de tari acum puternice la fotbal, gen Islanda.

3. Mi se pare sportul pe care-l poti comenta si dezbate cel mai mult ulterior. La rugby te uiti, aplauzi si ai terminat. La baschet la fel. La fotbal poti comenta o decizie a antrenorului, un penalti neacordat ori o gafa a portarului zile intregi. Saptamani intregi.

4. Mi se pare ca, desi atat de eclectic si de atragator pentru toate natiile, este sportul care genereaza cele mai multe pasiuni nationaliste, in sensul bun al cuvantului. Totodata, este sportul pe spinarea caruia se face cea mai multa propaganda politica. Putin a organizat o Olimpiada de Iarna, dar cea mai multa reclama si-a facut-o organizand Campionatul Mondial de fotbal.

5. Fotbalul este sportul care apropie, in tribune, toate categoriile de oameni. Fiecare vede din alt unghi, din alta perspectiva, dar acolo, deseori, gandesc la fel.. Un avocat sta, in tribune, langa un doctor, langa un sofer de camion, langa un strungar, langa un filosof si langa un paznic de noapte. La practicatul acestui sport lucrurile sunt fix la fel: il practica si baietii de bani gata, dar si cei foarte saraci.

Acum, recunosc, unghiul de a vedea si analiza fotbalul s-a schimbat. Nu la fel gandeam la 10 ani, la 14 ani, la 18 ani ori la 21 de ani. Dar si atunci, la fel ca si acum, iubeam acest sport. Eram fascinat de el. Sunt fascinat in continuare, chiar daca sunt convins ca-s multe alte lucruri de facut in viata in afara de a privi acest sport. Lucru pe care, bineinteles, nu trebuie sa-l excludem.

Legat de jucatori, printre cei pe care NU am avut placerea sa-i vad jucand se numara si Pele. Multi sustin ca a fost cel mai mare talent al tuturor timpurilor. Ceilalti, adversarii lui, sustin ca a fost un jucator umflat. Argumentul lor suprem: cluburile la care a jucat. Nimic in Europa, doar Santos si Cosmos New York.

In plus, un asa mare jucator de ce n-a ocupat nicio functie, tehnica ori administrativa, dupa incheierea carierei?

A fost, e drept, ministru al sportului si ambasador al atator si atator cauze. A fost un mare sustinator al candidaturii Statelor Unite ale Americii pentru a organiza mondialul din 94. A sustinut apoi Brazilia, tara sa natala, pentru organizarea mondialului din 2014. Cel de acum 4 ani.

A sustinut Special Olympics.  A sustinut construirea terenurilor virane, pe care copiii sa se poata juca in voie. A sustinut atatea si atatea cauze bune, utile.

Dar n-a fost antrenor ori conducator. A parut ca se pricepe la altele, la politica, la sustinerea unor cauze, nu si la fotbal. Sunt celebre pronosticurile sale dinainte de turneele finale, pronosticuri care, invariabil, s-au infirmat ulterior pe teren.

Din acest motiv, cartea sa de memorii, inititulata De ce iubit fotbalul, este mai putin o carte de fotbal si mai mult o carte despre fenomenul social adiacent fotbalului. Autorul ne explica modalitatea prin care fotbalul a unit natiunea braziliana. Daca nu stii cine a fost Pele, desi putin probabil sa nu fi auzit de el, ai putea avea impresia ca-i vorba despre un psiholog, sociolog ori filosof. Ori macar un ziarist tip CTP, care se da analist al vietii sociale.

Nu aflam nimic despre fotbal, despre atmosfera de vestiar, despre tactica, despre antrenorii cu care a colaborat. Este experienta de viata a unuia care pare a nu avea habar de fotbal. Pare a scrie ce a trait si cam atat. Nimic mai mult. De multe ori m-am intrebat cat fotbal stie Pele, mai ales dupa pronosticurile succesive esuate. Citind aceasta carte, dubiile mele se amplifica.

Surprinzator, insa, cartea este foarte bine scrisa. Capitole scurte, intense, care se citesc usor. Idei interesante, unele analize profunde, referiri la cateva analize sociologice. Repet, nu pare o carte scrisa de un fost fotbalist.

Dar aveti foarte multe motive s-o cititi: aflati cum a trait o familie saraca din Brazilia tragedia pierderii unei Finale de Campionat Mondial, aflati de unde vine porecla Pele, aflati cum a contribuit Pele la promovarea fotbalului in Statele Unite, aflati ce parere are el despre actualul fotbal, din ce in ce mai marketizat, mai vandut banilor. Nu veti afla de ce n-a devenit antrenor, nu veti afla nimic despre rivalitatea sa cu Maradona, nu veti afla picanterii. Este o carte mult prea serioasa pentru a fi fost scrisa (DOAR) de un jucator de fotbal.

In final, o constatare interesanta. De ce iubim fotbalul? (SI) Pentru ca el, fotbalul, a unit o natiune, Brazilia, si tot el a dezbinat un stat multinational, Iugoslavia. Poti oare ignora un astfel de FENOMEN social?

Autobiografia lui Pele, tradusa in Romaneste de Editura Preda Publishing cu titlul De ce iubim fotbalul  a fost achizitionata de la Cartepedia. Momentan stocul este epuizat, dovada ca in marea masa de microbisti care se uita la Campionatul Mondial se afla si din aia care citesc. Intre un Serbia – Elvetia si un Islanda – Nigeria merge si o carte despre Pele. Se pare ca nu-s singurul care gandeste asa 🙂