Captivi intre dragoste si razboi. Jurnal din Kiev. – Delia Mitroi

Captivi intre dragoste si razboi. Jurnal din Kiev. este o carte de fictiune istorica. Fictiune romantica inspirata din realitatea primei luni de razboi – aceasta este descrierea exacta de pe coperta a din spate a cartii.

Pe scurt, avem un triunghi amoros atipic: Oksana, o tanara din Kiev, are o casnicie fericita alaturi de Taras. Razboiul le schimba radical vietile. Taras se inroleaza in Armata Ucraineana, hotarat sa-si apere tara de invadatori. Pana atunci, insa, intr-unul dintre drumurile sale la magazin pentru procurarea hranei, drum care acum a devenit un demers extrem de periculos, Oksana il intalneste pe soldatul rus Serghei. Si de atunci viata niciunuia dintre ei nu a mai fost la fel.

Nu va zic ce se intampla cu acest triunghi amoros, prin ce vor trece toti trei, cati oameni vor fi nevoiti sa omoare si cum se termina totul. Insa va voi dezvalui cateva lucruri relevante despre carte, urmand a scoate in evidenta cateva calitati certe, dar si cateva mici defecte. Chiar daca unul dintre defecte se transforma, cel putin in cazul meu, intr-o calitate.

Incep prin a va dezvalui ca romanul Captivi intre dragoste si razboi. Jurnal din Kiev. are 2 povestitori: Oksana si Serghei. Din pacate, DOAR doi povestitori. De ce spun DOAR? Pentru ca DIN START al treilea om, al treilea membru, a treia latura a triunghiului amoros, este pus in inferioritate.  Din start mi se sugereaza, ori asa am interpretat eu lucrurile, ca oamenii principali ai povestii sunt cei 2. Ca al treilea, Taras, este ceea ce americanii numesc “support character”. Un om de toata isprava, un om brav, un om demn, pe care l-am privit din start usor inferior pentru ca asa mi s-a sugerat. Nu va spun mai multe, caci ar trebui sa dau ceva spoilere. Deci prefer sa ma opresc aici. Unii poate au inteles ce sugerez. Cei care au citit deja romanul sigur s-au prins.

O a doua problema, care deriva tot de aici, este ca acesti 2 povestitori par a avea acelasi limbaj. Evident, cartea este scrisa in limba romana, nu ma asteptam sa fie limbi diferite, insa problema ramane. Cand un autor pune 2 povestitori (ori mai multi), ar trebui sa aiba grija ca acestia sa aiba vocabular diferit. Pare ca, de fapt, autoarea vorbeste din 2 perspective, prin gura a 2 personaje distincte. Ceea ce nu e deloc un lucru rau, sa ne intelegem. In afara de CEILALTI (rusi sau ucraineni), care sunt diferiti, personajele oricum vorbesc LA FEL: acelasi vocabular, aceeasi exprimare. Desi, intelectual vorbind, educational vorbind, Serghei ar trebui sa le fie inferior. Din exprimarea lui, atat ca povestitor, cat si din dialoguri, nu reiese deloc asta.

Ajung acum la o prima parte buna, la un primul lucru bun al cartii: stilul de scriere este unul alert (cum imi place mie), cu multe twist-uri, solid, as zice chiar matur. Daca n-ar fi fost vorba despre 2 naratori as fi fost 100% multumit. Delia Mitroi se dovedeste a fi o buna povestitoare, m-as bucura sa citesc o carte de-a ei povestita la persoana a treia, de un narator omniscient “clasic”.

Acum mai urmeaza un defect, un defect care, insa, mi-a fost de folos: cartea imi miroase a fictiune de la o posta. Desi documentarea este solida, evenimentele la care se face referire, in frunte cu celebra cucerire a aeroportului militar Gostomel, de langa Kiev, fiind reale, intreaga poveste, mai precis cea de dragoste, nu pare deloc realista. Poate-s eu insensibil, insa chiar nu pot intelege cum niste oameni pot iubi printre bombe si rachete. Sa iubeste un invadator? Doamne-fereste!

Evident ca au fost cazuri, evident ca, cel putin teoretic, lucrurile s-ar putea intampla fix asa. Insa mintea mea REFUZA sa accepte acest lucru. Pe de-o parte, este o forma de protectie psihologica: plecand de la premisa ca este fictiune, sufar mai putin atunci cand citesc despre masacre si crime. Asta inseamna, evident, si ca nu ma pot atasa de personaje. De nicio latura a triunghiului, sa ne intelegem! Chiar si daca as afla de un astfel de caz real, tot nu m-as putea atasa, nu as putea empatiza, cu niste oameni care au facut asta. Sunt defect, am mai zis asta!

Acum ar trebui sa spun cateva cuvinte si despre partea neromantica a povestii, cea legata de razboi. Aici va spun asa: daca la inceput, dupa primele 70-80 de pagini, paream nemultumit de lipsa de obiectivitatea a autoarei, ulterior ea a echilibrat balanta, reusind performanta de a fi cat se poate de obiectiva, de echidistanta. Da, ea uraste razboiul, asa cum il urasc si eu, asa cum orice om normal la cap ar trebui s-o faca, insa asta nu ar trebui sa ne faca sa uram tot ce este rusesc, sa dispretuim orice om doar pentru ca este rus. Nu am fost niciodata de aceasta parere.

Un alt mare merit al autoarei: constructia personajelor. Nu mi se par credibile, realiste, nu cred ca as putea intalni vreodata astfel de persoane (va repet, la mine este si un soi de autoprotectie psihologica), insa trebuie sa felicit autoarea pentru modul in care le-a construit. Le-a construit ca la carte, excelente pentru ce voia ea sa arate. Ca roman de fictiune, personajele sunt EXCELENT creionate. M-as fi bucurat un pic mai mult de ele daca as fi simtit egalitate intre cei 3. M-a dezamagit putin lasarea in plan secund a sotului, desi altfel el este foarte bine construit: drama lui, modul in care isi varsa frustrarile, modul haotic in care se comporta in situatii limita. Pare a fi cel mai realist dintre personaje, realist insemnand ca as putea intalni oameni ca el. Ca Serghei si ca Oksana am mari dubii.

Mi-a placut finalul, mi-a placut faptul ca nu ghicisem deznodamantul pana cu cateva pagini inainte sa-mi fie dezvaluit, mi-a placut modul in care este dozat suspansul. Pe partea de thriller, care ma interesa pe mine, cartea sta excelent.

Per total, Captivi intre dragoste si razboi. Jurnal din Kiev. este o carte de fictiune excelenta. Din fericire, creierul meu o catalogheaza drept fictiune si tot din fericire nu m-am putut atasa de niciunul dintre personaje. Din nefericire, insa, multe dintre lucrurile de acolo chiar s-au intamplat, iar ororile razboiului sunt o realitate curenta in acea tara deloc departata de tara noastra. Delia Mitroi este o scriitoare buna, deja matura, careia ii voi mai da o sansa. Vreau sa mai citesc si alte carti de-ale ei, de preferat tot thrillere. Chiar daca are si cateva minusuri, care cu siguranta pe altii nu-i vor deranja, autoarea a reusit sa ma convinga sa-mi doresc s-o mai citesc. Pentru acest lucru, dar si pentru toate lucrurile enumerate mai sus, merita felicitari.

Captivi intre dragoste si razboi. Jurnal din Kiev. a aparut la Editura Petale Scrise. Din pacate, nu am mai gasit-o la nicio alta librarie online, asa ca singura sansa de a o cumpara este comanda de pe site-ul editurii. Ori sa asteptati urmatorul targ de carte, caci eu de acolo am luat-o, de la Gaudeamus 2022.