Si-a cautat-o de Louise O’Neill este o carte pe care am citit-o in urma unui articol cu care acum, la finalul lecturii, nu sunt deloc de acord. Ma rog, sa zicem ca-s in dezacord 70% cu ceea ce scrie in el. Nu vreau sa fac o critica la adresa articolului Mirabelei, doar ca fix aceasta este si ideea cartii: sa te puna sa gandesti, sa fii ori sa nu fii de acord cu ea, sa te fi enervat ori sa te fi lasat rece.
Recunosc, nu este o carte usoara, multe fete o vor resimti din plin, vor empatiza maxim cu personajul, cu Emma, chiar daca, de fapt, chiar daca autoarea, o femeie, si-a propus, de fapt, altceva.
Pe scurt: Emma este o adolescenta din Irlanda, eleva la un liceu de provincie (de subliniat: nu este in Dublin). Ea era intr-un grup de 4 fete, prietene nedespartite. Ea era teribilista, poate superficiala, ii placea sa se imbrace tot timpul sexy, era invidioasa pe colegele ei mai bogate, vrand parca sa profite (cat mai mult?) de pe urma lor, vedeta scolii. Asta vedem in primele zeci de pagini ale cartii. La un moment dat, totul se schimba cand la o petrecere mai multi tipi profita de starea ei (aproape) vegetativa. Clipurile si pozele ajung pe Facebook, din vedeta liceului ea devenind o paria. Ea nu-si mai aminteste absolut nimic, singurele lucruri pe care le stie fiind cele publicate pe retelele de socializare.
Intreaga ei viata sociala si familiala se destrama atunci, nimic nu mai este ca inainte, desi ea doar asta ajunge sa-si mai doreasca: sa fie totul ca inainte.
Cine este de partea ei, cine este impotriva ei, cum se pozitioneaza familia ori presa in acest scandal si, mai ales, cum se termina totul, veti descoperi singuri. De fapt, finalul vi-l pot zice, nu direct, ci indirect: un final deschis, pe care eu l-am apreciat enorm. Este, din punctul meu de vedere, unul dintre punctele forte ale romanului.
Al doilea punct forte al cartii este neutralitatea autoarei. Ea nu pare in nicio secunda ca ar vrea sa fie de partea victimei, chiar daca, sa ne intelegem, cartea este povestita de Emma, este scrisa la persoana I. Autoarea ne arata o pustoaica de liceu, cu calitati si cu defecte, punand-o intr-o situatie traumatizanta, lasandu-ne pe noi sa tragem concluziile.
Mi-a placut ca, desi femeie, autoarea dovedeste ca nu este o feminista fanatica si absurda, ci dimpotriva, este o persoana rationala, care constientizeaza faptul ca lucrurile nu sunt vopsite doar in alb si in negru. Exista vinovatii si vinovati, dar din punct de vedere social, sociologic si psihologic, lucrurile sunt complexe. Deloc clare.
Vreau sa subliniez 3 idei importante, pe unele s-ar putea sa nu le observati. Mi se par extrem de relevante, de importante, chiar tin extrem de mult sa fiti atenti la ele.
Vinovatia efectiva vs vinovatia juridica. Droguri.
Vreau sa cititi si sa recititi partea legata de petrecere. Vreau sa vedeti exact partea in care ea, din teribilism, vrand sa arate cine e, ori sa se dea altcineva, parca-l implora pe tip sa-i tip drogurile. De acolo a pornit totul si daca e sa fie un vinovat principal, acela este el.
Discutiile despre consimtamant, despre ce a inteles fiecare ulterior, despre cum a fost ea batjocorita, nu ar mai fi avut loc. Eu nu am fost si nu voi fi fan al drogurilor, insa putem inlocui lesne drogurile cu alcoolul. Eu, unul, m-am pus in locul persoanei in cauza si m-am gandit: cum m-as simti eu daca o persoana pe care eu, din prostie, teribilism ori inconstienta, am imbatat-o direct ori indirect (direct: i-am turnat personal bautura in pahar; indirect: am indemnat-o sa bea), ar fi ulterior violata si batjocorita. Oricat de vinovati ar fi violatorii efectivi, eu nu as putea sa mai dorm noaptea. Voi ati putea?
Reactiile in favoarea victimei o ajuta?
Cum am zis si-n scandalul autohton #NuInseamnaNU, toate reactiile, atat cele de invinovatire a victimei, cat si cele in favoarea ei, nu o ajuta. Ii fac rau. Cum bine s-a exprimat cineva in acel caz: prin reactiile voastre ati mai violat-o inca o data.
Concluzia este simpla si poate fi extrapolata si pentru punctul anterior: o actiune a ta, aparent nevinovata, poate avea efecte nedorite asupra altcuiva. Un simplu tweet, pus pe un hashtag la moda (trending), pus laolalta cu toate celelalte tweet-uri, poate avea un efect contrar efectului dorit de tine.
Valabil si pentru hienele din mass-media oficiala, cele care vor sa isi faca audienta pe seama unui scandal, pe seama victimei, indiferent in ce sens.
Nu-ti inscrie copiii la scoli mult prea scumpe pentru veniturile tale
Serios, e un lucru pe care foarte putini il constientizeaza. In nicio recenzie despre aceasta carte nu am gasit subliniata aceasta idee, relevanta dupa mine.
Sa dau un exemplu concret, pe tara noastra: sa zicem ca e un liceu privat, unde taxa lunara ar fi de 500 de euro. 500 x 10 = 5000 de euro (ma rog, ca sa rotunjim, nu stiu daca s-ar socoti 10 luni ori doar 9). O familie are venituri de 1200 de euro lunar. Cu eforturi mari, bani de la parinti (de la bunicii copilului care urmeaza sa studieze acolo), poate si imprumuturi, parintii isi tin copilul intr-o astfel de scoala. Acolo, acel copil va avea colegi provenind din familii MULT mai bogate. El va merge imbracat decent, dar cu haine ieftine, in timp ce colegii lui vor avea o singura pereche de pantofi mai scumpa decat toata garderoba lui. Nu mai vorbesc de vacante, de casa in care locuiesc, de tehnica moderna.
Pe scurt: el se va simti in inferioritate. Va simti o invidie constanta, se va simti prost cand va vedea cum il privesc ceilalti.
Fix asta am simtit si legat de Emma. Ea nu era chiar cea mai saraca, dar era clar ca-si invidiaza prietenele mai bogate. Ajunge chiar sa fure de la una dintre ele (Lasa, isi permit parintii ei sa acopere, asta daca-si dau seama). Chiar si teribilismul ei, care are s-o coste ulterior, tot de aici vine: ea vrea sa compenseze lipsurile financiare. Ea vrea sa arate tot timpul sa ARATE ceva. Ea simte nevoia sa IASA IN EVIDENTA.
Stiti expresia romaneasca Prost crescut? M-am intrebat de mai multe ori de ce romanul prefera sa spuna CRESCUT si nu EDUCAT. Raspunsul este cumva surprinzator: copilul, indiferent de ce fac parintii lui, CRESTE. Acel copil necioplit, badaran, lipsit de maniere, NU a fost educat, deci a crescut prost. A crescut cu invidii, uitandu-se la ceilalti, a crescut cu furii, cu dispret fata de unii se de altii. Nu a fost educat sa fie asa, ci asa crescut.
Nu zic mai multe despre parintii Emmei, din romanul Si-a cautat-o. Ramane sa-i judecati singuri. Va spun doar ca trebuie sa aveti in vedere imaginea de ansamblu, nu doar cum au reactionat DUPA scandal, ci si cum au educat-o/crescut-o pe Emma PANA atunci.
Daca stau sa ma gandesc, Si-a cautat-o este, exact ca romanul Scandalul, o poveste nu despre victima, ci despre cei din jurul victimei. Este a doua oara cand imi aduc aminte de acel roman, care pentru mine tinde sa devina, daca n-a facut-o deja, un reper in situatii de genul.
Cititorul trebuie sa se puna constant in pielea celorlalti: cum ar reactiona daca ar fi fost in locul lui … ? E usor sa spui ca ai fi fost de partea Emmei, ca ai fi sustinut-o pana-n panzele albe. Mai ales ca, vedeti voi, discutam despre pustani de 16-17-18 ani.
Recunosc, Si-a cautat-o nu e deloc o carte perfecta. Fata de Scandalul, reper, etalonul meu personal, pare o carte slaba. Are, insa, marele avantaj de a fi mult mai neutra, mai putin partizana. Da, mi-as dorit sa fie mai irlandeza, sa simt mai mult ca ma aflu in Irlanda (povestea este, cumva, mult prea universala; in Scandalul m-am simtit, de la un capat la celalalt al povestii, in Suedia), mi-ar fi placut sa nu sara brusc peste un an intreg, mi-ar fi placut sa aflu mai multe despre multe personaje.
Si-a cautat-o este, de fapt, o idee buna, dar incomplet pusa in aplicare. Nu este gresita, ci doar incompleta. Asta nu inseamna, insa, ca ar trebui sa se gandeasca autoarea sa-i scrie vreun sequel. Ar strica unul dintre punctele forte al romanului: finalul deschis care mi-a placut la nebunie.
Emil Calinescu, proprietarul blogului CitestEmil.ro, Si-a cautat-o (cartea, ce altceva?) pe Cartepedia.ro.