Unul dintre noi minte este un thriller cu adolescenti care pe mine m-a pus pe ganduri mai mult decat m-as fi asteptat. Intr-o mai mare masura decat multe carti cu care, teoretic, ar fi trebuit sa rezonez.
Unul dintre noi minte este povestea a 5 elevi de liceu, ajunsi, printr-o conjunctura neclara si morbida, in aceeasi incapere, din care doar 4 au iesit in viata. Primii suspecti sunt, bineinteles, cei 4 supravietuitori, fiecare avand propriile motive pentru a-l ucide pe al V-lea.
Unul dintre noi minte este, de fapt, povestea victimei, Simon pe numele sau, cel care facuse o aplicatie/site tip “gazeta de perete”, unde erau scrise toate barfele din scoala. Toate reale, cel putin la inceput.
Unul dintre noi minte m-a dus un pic cu gandul la romanul Scandalul. Exact ca-n cazul acelui roman, nu m-am pus in locul personajelor principale, ce as face in locul lor, ci m-am pus in locul celorlalti: cum m-as pozitiona fata de scandal, pe cine as crede si pe cine nu, daca mi-as dori sa profit sau nu de scandal, de eventuala publicitate pe care mi-as putea-o face? Cum as reactiona, oare, ca parinte al oricaruia dintre cei implicati? Acolo era vorba despre un scandal sexual, aici e vorba despre o crima. Acolo, bineinteles, a trebuit sa ma pun si in locul victimei, cum as actiona in continuare fata de cei care nu ma cred. Aici, victima a iesit din peisaj destul de repede, #casazicasa.
Unul dintre noi minte se joaca un pic cu mintea ta, te tine in suspans, te minte deseori, iti scoate cateva exclamatii de mirare de cateva ori si, la final, te face sa-ti dai seama ca totul era destul de simplu.
Unul dintre noi minte m-a facut sa ma intreb cat de mult valoreaza viata unui om si cat de mult m-ar putea bucura vreodata moartea cuiva. Nu va zic mai multe, descoperiti singuri.
Unul dintre noi minte te face sa te intrebi cat de importanta este, de fapt, copilaria si adolescenta. O decizie aparent minora, puerila, poate avea efecte dintre cele mai grave.
Unul dintre noi minte este una dintre cartile pe care, la final, s-ar putea s-o dispretuiesti. Nu pentru ca e proasta, nicidecum, ci pentru cum e scrisa si ceea ce iti dezvaluie per total.
Unul dintre noi minte este o carte scrisa din 4 perspective. Fiecare elev, dintre cei 4 supravietuitori, povesteste pe rand intamplarile. Nu se suprapun, nu e niciodata o intamplare povestita din 4 perspective, ci e o poveste din aceea pe care o nareaza cineva, apoi urmatorul o continua exact de unde o lasase precedentul. Un lucru pe care putini il observa (sa fie si deranjati de el cu atat mai putin) este stilul celor 4: pare ca povesteste tot timpul acelasi autor. Pare un narator omniscient, un mic Dumnezeu, un mic Duh, care intra treptat, in gura (virtuala) a fiecarui personaj. In plus, nu prea se intelege cu cine vorbesc personajele si de ce sunt atat de nesincere cu … cititorul. De ce isi ascund cititorului secretele?
Unul dintre noi minte o carte pe care o savurezi cel mai bine ca adolescent. O savurezi cel mai bine daca ai trait ori inca traiesti sub presiunea retelelor sociale, a ceea ce se scrie ori se poate scrie despre tine. Sub presiunea secretelor pe care le ascunzi, fara ca acestea sa fie nicidecum o infractiune.
Unul dintre noi minte este o carte care ar trebui pe bune studiaza in licee. Este mult mai interesanta si mai relevanta decat 90% dintre lecturile obligatorii din programa. In fond, de ce ar fi relevant Ion ori o poveste din Primul Razboi Mondial precum Padurea Spanzuratilor?
Unul dintre noi minte este o drama-thriller care sigur te va captiva. Nu stiu cat de repede te vei prinde, dar chiar si dupa ce ai aflat, fie banuind, fie confirmat oficial, cine-i criminalul, tot nu e gata. Nu doar aflarea vinovatului este cheia, este scopul cartii, ci si implicatiile pe care acest eveniment le are in vietile celor implicati direct ori indirect.
Unul dintre noi minte este romanul de debut al autoarei Karen M. McManus. La noi a aparut la Editura Herg Benet, editura care a scos si cea de-a doua carte a ei, Doi pot tine un secret. La cat de mult imi placu prima, o voi comanda si pe cea de-a doua.
Unul dintre noi minte de Karen M. McManus poate fi comandata nu doar de pe site-ul editurii, ci si de la Carturesti, Elefant, Libris ori Emag.
0 Comments
2 Pingbacks