Cantec de leagan mi-a adus aminte de o meme celebra cu cartile horror, care la mine se potriveste perfect. Nu stau sa v-o caut, asa ca v-o “povestesc”. Cica sunt 3 pasi prin care faci o poveste sa fie de groaza: pui un demon, pui un copil sa fie cel posedat si, la inceputul proiectiei, bagi un disclaimer cum ca-i bazat pe fapte reale.
Cantec de leagan este inspirat de experientele autoarei, drept urmare pentru a fost mai terifiant decat multe alte carti horror. Pe mine nu ma sperie criminalii sangerosi ori cine stie ce demon care bantuie atat timp cat stiu ca acestia sunt rodul imaginatiei unui scriitor. Insa, cand aflu ca citesc o chestie reala sau aproape reala, creierul meu pur si simplu refuza sa proceseze.
Emmylou este o tanara frantuzoaica dornica de a schimba peisajul. Atunci cand cea mai buna prietena a ei se sinucide, decide ca nimeni si nimic nu o mai leaga de locurile natale. Asa ca fix la inmormantarea celei mai bune prietene afla de o casa de bogatani din Anglia. Hotaraste sa-si incerce norocul, nu era sigura daca va reusi, dar intr-un final ajunge au pair la Hidden Grove.
Acum trebuie sa va zic care e faza cu acest au pair. La noi nu prea e la moda in niciun sens (nici in, nici out). Lucrator au pair inseamna asa: un tanar (de obicei intre 18 si 30 de ani, dar teoretic poate fi si trecut de 30 de ani) merge intr-o tara straina unde lucreaza si locuieste la o familie-gazda. El este efectiv integrat in acea familie, au pair insemnand “pe picior de egalitate”. El traieste exact cum traiesc oamenii din acea familie, are aceleasi drepturi, insa ajuta la diverse munci din casa (fara sa fie tratat inferior in vreun fel). Este platit pentru asta. Totul este ambalat ca un schimb cultural (deci tanarul sau tanara trebuie sa musai din alta tara).
Casa aceasta, Hidden Grove, este una izolata, asa ca atmosfera cartii este, ati ghicit, una extrem de claustrofobica. Nu va dau mai multe detalii, nu-mi plac spoilerele, insa trebuie sa repet ce am zis la inceputul acestui articol: pe tot parcursul lecturii nu ma puteam gandi decat la faptul ca totul este … real. Ori aproape real. Lucru care ma sperie mai mult decat as fi crezut ca o s-o faca (desi altfel, ca experienta, au pair suna foarte bine in teorie; pe hartie pare a fi o experienta senzationala).
Acum trebuie sa zic un lucru esential: Cantec de leagan nu este nici roman frantuzesc autentic, nici vreun crime britanic clasic. Ar trebui sa spun ca e un pic din fiecare, insa deseori cand amesteci 2 lucruri, rezultatul obtinut nu mai seamana cu niciunul dintre lucrurile amestecate. Nu spun ca rezultatul e rau, dimpotriva, pe mine m-a tinut cu sufletul la gura, mi s-a facut #pieleadegaina, insa nu pot spune ca am simtit c-as fi citit un roman frantuzesc ori unul britanic.
Bine, spun asta SI pentru ca romanul nu este fictiune, ci este (semi)non-fictiune. Deci autoarea nu a vrut sa urmareasca vreun sablon, ci a urmarit ceea ce a trait. Acum, cat anume a fictionat nu am de unde sa stiu, dar sincer va spun, fix asta este farmecul unor astfel de povesti: sa-ti imaginezi tu, cu propria ratiune, ce ar putea fi adevarat si ce ar putea fi inventat ori exagerat din intreaga poveste.
Per total, Cantec de leagan este intensa pentru ca e reala. Daca alti cititori vor ignora acest aspect, ar putea-o considera o carte soft. Prea PUTIN intensa. Este posibil ca autoarea sa nu fi exagerat prea mult. Ori poate deloc.
Cantec de leagan a aparut in limba romana la Editura Crime Scene Press, loc de unde va sfatuiesc si pe voi s-o achizitionati. Se gaseste insa si in multe alte librarii online, tip Cartepedia ori Libris, dar si la eMAG.
Articolul despre Cantec de leagan face parte dintr-un nou blog-tour by Crime Club. Pana in momentul scrierii acestui articol, mai puteti gasi impresii pe urmatoarele site-uri si bloguri: Anca si cartile; Biblioteca lui Liviu; Carti.blog; Fata cu cartea; Cartile mele si alti demoni.
