Cea care nu mai era este un roman clasic, o carte etalon a literaturii noir franceze. De fapt, nu doar a celei franceze, caci aceasta carte, asa micuta si firava cum o vedeti, a inspirat extrem de multi autori de-a lungul timpului, caci exact ca-n cazul romanului 39 de trepte, am avut impresia ca am mai citit undeva chestia asta, ca ar trebuit sa-mi dau seama, ca as fi putut sa anticipez.
Fernand Ravinel, un agent de vanzari absolut banal, pune la cale, impreuna cu amanta lui, uciderea propriei sotii pentru a pune mana pe asigurarea ei de viata. Cand trupul fara viata al sotiei dispare subit, iar Fernand primeste o scrisoare semnata chiar de aceasta, realitatea si halucinatiile se imbina intr-un mod de-a dreptul patologic. Domnul Ravinel nu mai stie pe cine sa creada, nu mai stie ce sa faca, nu mai stie daca viseaza sau traieste.
Romanul Cea care nu mai era a fost adaptat pe marele ecran de Henri-Georges Clouzot in filmul Les Diaboliques, film care l-a inspirat pe marele Alfred Hitchcock in realizarea capodoperei sale, Psycho. Recunosc ca pe ultimul l-am vazut, insa mai demult, nu si originalul (vorba vine) frantuzesc. De altfel, in ceea ce priveste cinematografia frantuzeasca stau destul de prost.
Fara sa va mai dezvalui nimic din actiunea micutului roman, trebuie sa fac o precizare importanta: Boileau-Narcejac este un pseudonim folosit de 2 autori francezi (Pierre Boileau si Pierre Ayraud au scris 43 de romane, 100 de povestiri scurte si 4 piese de teatru. De fiecare data cand am vazut dublu-autorat m-am intrebat cum ar putea 2 oameni sa scrie o carte. Fiecare contureaza un personaj? E ceva ce-mi scapa, ceva ce ma nedumireste, poate si pentru ca eu nu am fost niciodata bun la munca-n echipa. E ceva ce nu ma caracterizeaza.
Altfel, Cea care nu mai era mi-a adus aminte de Paris. Stiu ca-s defect, dar Parisul pentru mine nu e aproape deloc romantic, ci este un oras viu, plin de chestii mai mult sau mai putin legale si morale. Plin de proxeneti, bisnitari, mafioti. O crima pasionala intr-un oras precum Parisul este o picatura intr-un ocean si, din perspectiva mea complet dereglata, este ceva soft.
Daca e sa va recomand vreun personaj din romanul Cea care nu mai era, acel personaj este … AMANTA. Nu va zic care este relatia ei cu sotia amantului, doar va sugerez sa va puneti o intrebare: cum ar fi aratat aceasta relatie in epoca corectitudinii politice? Nu va spun mai multe, unii considera ca deja am dat un mic spoiler. Ori unul mai mare.
Cea care nu mai era a aparut la Editura Crime Scene Press, editura specializata in thrillere si romane politiste. Ea poate fi achizitionata separat ori in pachetul Autori Clasici. De asemenea, poate fi comandata si de pe Libris, Carturesti, Elefant (in limba engleza) si eMAG.
Leave a Reply