Primul volum din seria Demoni nu este nicidecum prima carte scrisa de Laura Nureldin pe care am ocazia s-o citesc. Pana acum, am citit fix 4 carti de-ale autoarei, adica fix 2 serii: Revertis cu a sa continuare V, respectiv Regii Timpului cu a sa continuare Eroare. Eram, deci, familiarizat cu stilul autoarei, stiam la ce sa ma astept.
Drept urmare, Demoni nu este deloc o surpriza, din niciun punct de vedere, asta neinsemnand ca este o carte slaba. Dimpotriva, este o carte care mi-a placut, o lectura placuta, din care ai ce invata (chiar daca, in esenta, este o lectura accesibila tuturor).
Eroina principala este Lisa Whelan, care la implinirea varstei de 16 ani primeste un pandativ, mostenire de familie, care-i asigura legatura cu un demon care o va invata sa-si foloseasca puterile mostenite din familie. Aceasta provenea dintr-o veche familie de vrajitoare, iar demonul ei, Yadiel, nu este nicidecum un demon rau. Dimpotriva, este un demon care o ajuta pe Lisa sa se lupte cu RAUL, sa-l identifice, sa-l simta si sa-l infrunte. Nu va zic de cine era intruchipat RAUL, cum anume il infrunta Lisa si ce presupune acea legatura (uniune) cu demonul sau. Asta va trebui sa descoperiti singuri.
Eu, insa, vreau sa va spun alte 3 lucruri care mi se par relevante vizavi de acest roman, Demoni:
- Eu am auzit de aceasta carte de la Ema, cea care a scris articolul despre prima parte din seria Revertis. De altfel, de la ea stiu de autoare per ansamblu, ea mi-a recomandat-o insistent, spunand ca sigur imi va placea. A avut dreptate, intr-adevar stilul de scriere al Laurei Nureldin este unul pe placul meu. Unde nu are Ema dreptate este atunci cand spune ca atmosfera din Demoni este mult diferita de atmosfera celorlalte, fiind mult mai dark. Mie pur si simplu mi s-a parut ca atmosfera este aproximativ aceeasi, cu o (foarte) usoara tenta de dark, as putea indrazni chiar sa spun ca este un fel de Univers al Laurei Nureldin. Mie mi s-a parut, pe de-o parte, o atmosfera mult mai vesela decat orice carte cu demoni pe care am citit-o; pe de alta parte, mi s-a parut ca universul, in sine, nu e cu mult diferit fata de cele in care se desfasoara celelalte 2 serii ale autoarei. Se simte cumva o linie comuna.
- Mi-a placut mult ideea de baza: demonii nu sunt neaparat ceva rau, ingerii nu-s neaparat ceva bun. Mi-am amintit de celebra zicala: Pana ajungi la Dumnezeu te mananca toti sfintii. Ceea ce este adevarat, chiar daca lucrurile nu trebuiesc luate cuvant cu cuvant. Dimpotriva, ele trebuie gandite metaforic, fiind aplicabile in multe situatii din viata de zi cu zi. Sunt curios, insa, cum vad aceasta carte persoanele religioase. O vor considera, oare, o blasfemie?
- Legat de stilul autoarei, vreau sa va semnalez un lucru: Laura Nureldin este prezentatoare de stiri (la Antena 1, daca are vreo relevanta acest lucru). In mod evident ea are talent scriitoricesc, insa datorita meseriei, defect profesional, ca sa zic asa, este obisnuita sa se exprime intr-un limbaj accesibil. Ea se adreseaza tuturor. Nu trebuie sa ai dictionarul langa tine cand o citesti. Ceea ce e foarte ok, este un tip de literatura, diferit complet de maculatura, asa cum unii snobi intelectuali vor sa arate, pe care o incurajez. Poti spune chestii importante, relevante, profunde, si in cuvinte comune, inteligibile. De altfel, daca stau bine sa ma gandesc, cartile Laurei chiar au o oralitate proprie, chiar ar suna bine daca le-ar citi mai multi oameni (actori) in public. Nu multe carti au calitatea de a fi extrem de orale.
Demoni este abia primul volum al seriei, drept urmare nu voi spune ca are un conflict prea slab. Oricum nu ma astept la vreo batalie epica din partea Laurei. Ma astept, totusi, ca urmatoarele volume sa fie o idee mai dinamice. Si, avand in vedere ca personajele sunt deja conturate, sa inceapa direct in subiect, sa nu se mai piarda timpul cu introduceri lungi.
De altfel, aceasta carte, Demoni, poate fi considerata per ansamblu o introducere. O introducere buna, corecta, coerenta, pentru o serie care incepe promitator. Cum va continua ea ramane de vazut. Ce-i drept, autoarea marturiseste ca ea nu s-a gandit initial ca va exista o continuare. Personal, ca cititor, pot spune ca am simtit la final ca va urma si altceva. Am simtit ca am primit prea putin de la o poveste ofertanta.
Demoni a aparut la Editura Herg Benet si poate fi comandata de la urmatoarele librarii online: Cartepedia, Humanitas si eMAG.
0 Comments
1 Pingback