Colectionarul este o carte usor atipica pentru mine dintr-un motiv important: am citit-o DUPA ce ii vazusem punerea ei in scena. Sa vad ECRANIZAREA inaintea cartii mi s-a tot intamplat, sa vad, insa, punerea in scena inaintea cartii, fara sa fie vorba despre o piesa de teatru (o poveste gandita special pentru a fi pusa-n scena), nu mi s-a mai intamplat. Pana acum.
Un functionar de la primarie are o pasiune ciudata: colectioneaza fluturi. El este un singuratic, este crescut de o matusa si, la un moment dat, viata lui i se schimba brusc atunci cand face rost de o suma considerabila de bani. Se indragosteste de Miranda, o studenta la Arte Frumoase, pe care o rapeste pentru ca ea sa fie doar a lui. Numai si numai a lui. S-o adauge la colectie.
Urmeaza apoi un joc de-a soarecele si pisica, ea incercand mai multe modalitati prin care sa plece de acolo. Sa scape CU VIATA. Ramane sa descoperiti singuri UNDE anume fusese ea dusa, ce anume se intampla intre ei si cum se termina totul.
Eu va voi spune in continuare 3 lucruri importante legate de aceasta carte. Si voi incepe cu structura cartii, cea care m-a intrigat si, recunosc, m-a dezamagit un pic. Cartea ne prezinta ambele perspective, vedem intai un fel de relatare a lui, care se termina brusc, doar banuim ce s-a intamplat, fara sa stim exact. Urmeaza un jurnal al ei, pe care l-am citit pe jumatate plictisit. Simteam ca citesc o carte careia cineva ii facuse spoiler deja. Stiam cum se termina, deci simteam ca o citesc degeaba.
Dupa jurnalul ei revine el la microfon, dezvaluindu-ne finalul. La un moment dat ne spune ca i-a gasit jurnalul, practic in acel moment cele 2 parti se intersecteaza la propriu. Nu va dezvalui cand se intampla asta si ce reactie are el.
Partea importanta pentru mine este paralela cu montarea povestii. In acea montare nu avem 2 perspective, ci vedem o perspectiva unificata, a regizorului. Este, daca vreti, si ceea ce-mi doream eu sa citesc, accentua partea de thriller si ignora latura psihologica. Ceea ce imi si doream, de fapt. Stiu ca par cinic, lipsit de suflet, dar multe dintre detaliile acelea, gandurile acelea, imi pareau pur si simplu inutile. Intreaga poveste cu acel pictor de care era ea indragostita, intreaga discutie despre arta … Ea era SECHESTRATA intr-un subsol, pentru mine partea aceea era relevanta.
In plus, pentru ca deja vazusem montarea, eu de fiecare data aveam in minte imaginea celor 2 actori. Cumva, nu-mi pot scoate din minte figurile celor 2, in special figura extrem de expresiva a lui Dorin Enache.
O a doua chestie importanta, relevanta, este cea legata de ideea de a colectiona. Din punctul multora de vedere, Colectionarul este o persoana usor defecta, colectionarea de chestii, cumva irelevant ce, acopera niste lipsuri. Vedeti exact cum este vazut Colectionarul, ca tipologie umana, in aceasta carte. Tot ce pot spune, in legatura cu zilele actuale, este ca a aparut un curent complet contrar ideii de colectionare si anume minimalismul. In casa nu trebuie sa mai ai foarte multe, nici haine, nici carti, nici alte obiecte. Cartile sunt electronice, hainele se mai si arunca (dupa 1-2 sezoane), iar alte lucruri sunt inutile. Intrebarea mea este daca nu cumva refuzul de a colectiona, de a avea ceva, nu este si el o dovada de ceva dereglare.
A treia problema morala este legata de modul in care banii ne schimba. Perspectiva autorului este cea conform careia saracii sunt nevinovati, sinceri, insa cu siguranta s-ar schimba daca ar da de bani. Perceptia asta este radical diferita de cea pe care am avut-o eu ani de zile. Eu aveam o viziune cumva idealizata a bogatiei: saracul este un potential criminal, el poate incepe sa fure, sa jefuiasca; chiar daca n-o face, nu este nicidecum darnic, ca nu are din ce sa dea. Ar face-o daca ar putea, daca ar avea ocazia. Am renuntat treptat la aceasta conceptie, pe masura ce am intalnit oameni pe care banii i-au schimbat in rau ori nu i-au schimbat deloc.
Care este adevarul? Care perspectiva este cea corecta? Asta nu am cum sa va spun eu. Nici macar specialistii, sociologi ori psihologi, nu pot spune asta.
Nu inchei fara sa ma intreb cine mi-ar duce mie lipsa daca as lipsi. Mirandei, eroina principala a spectacolului, oare cine i-a dus lipsa? In afara de gandurile ei si ale rapitorului ei, nu aflam nimic in acest sens. Insa nu pot sa nu imi pun aceasta intrebare.
Totodata, imi pun intrebarea si legata de rapitor: oare am intalnit, de-a lungul vietii mele, astfel de persoane si nu am sesizat ca e ceva gresit cu ele? Sper ca nu, dar nu sunt deloc convins. Cu siguranta, macar intamplator si tot am intalnit astfel de persoane. Sper, totusi, ca nu este vorba despre prieteni cat de cat apropiati. Sper.
Colectionarul este o carte excelenta, de la care eu am prea multe pretentii. Este prea putin thriller pentru gusturile mele, ceea ce nu e neaparat ceva rau. Trebuie sa tineti cont si ca este cartea de debut a autorului, scrisa in anii 60.
Colectionarul a aparut la noi la Editura Polirom (in mai multe editii), putand fi gasita si pe Libris, Elefant, Carturesti, CLB, Cartepedia, Libraria Delfin si eMAG.
ps1: Colectionarul mi-a adus aminte de Gradina cu Fluturi. Probabil acea carte a fost inspirata de Colectionarul, insa eu le-am citit in ordine inversa. V-o recomand din suflet (inca o data) si pe aceea.
ps2 (Spoiler – a se citi doar dupa terminarea lecturii): Finalul romanului Colectionarul ne-o infatiseaza pe eroina principala … bolnava de gripa (sau de raceala). Evident ca in 1963 nu era vorba de covid, dar eu la el m-am gandit. Si mi-am amintit cate persoane s-au imbolnavit de gripa si, evident, o parte dintre ele au murit, inainte de “marea pandemie”. Stiu, sunt cinic!
Leave a Reply