Confesiunile unei suspecte de crima este o carte care incepe foarte bine, continua excelent si se termina dezamagitor (strict pe partea de thriller). Nu prost, nu slab, ci dezamagitor (pentru mine). M-a dus cu gandul la cartile conspirationiste ale lui Dan Brown, unde citesti sute de pagini stand cu sufletul la gura, sa nu care cumva sa se afle un secret, unul care va zgudui intreaga omenire, cu crestinismul in frunte, La fel e si aici, unde deznodamantul este pur si simplu dezamagitor.
Tandy Angel este naratoarea si personajul principal al cartii. Are 16 de ani si o familie extrem de dubioasa. Parintii ei tocmai au murit, fiind ucisi in propriul dormitor. Exact ca-n romanele Agathei Christie, criminalul este acolo, suspectii fiind toti cei din familie, adica Tandy, fratii ei (vedeti exacti cati si ce era fiecare), unchiul lor (fratele tatalui) si asistenta parintilor, care locuia cu ei. Cu totii sunt suspecti, toti aveau posibilitatea sa-i fi ucis. Unii dintre ei aveau chiar si interes s-o faca.
Nu intru in detalii legate de crima efectiva, aia e partea pe care o veti descoperi singuri si care m-a dezamagit la final. Vreau, insa, sa va vorbesc despre alte 3 aspecte legate de cartea Confesiunile unei suspecte de crima.
In primul rand, mi-a placut mult modul in care povestirea ne este spusa. Tandy este printre putinele personaje-narator care se adreseaza in mod direct cititorului. E drept, nu se exprima chiar ca un adolescent de 16 ani, dar asta este o alta discutie. Oricum, nici familia nu e una normala.
In al doilea rand, trebuie sa fiti atenti la afacerea de baza a familiei, cea legata de industria Pharma. Tatal si cu fratele sau detineau o mare firma de produse farmaceutice, asa numitele suplimente, produse ce erau 99% naturale. Pe langa chestiile naturale din ele erau introduse si niste chestii sintetice, inventii proprii ale laboratoarelor firmei. Avand in vedere contextul sanitar in care traim, cartea aceasta s-ar putea dovedi mai interesanta decat pare la prima vedere. Puneti-va apoi in locul tatalui si ganditi-va daca voi doar ati vinde acele produse ori le-ati si folosi pentru voi ori pentru familia voastra. Vedeti exact cum sta treaba in poveste.
In al treilea rand, vreau sa fiti foarte atenti la modul in care cei 2 parinti isi cresteau copiii: ce pedepese le dadeau, cum se raportau la ei si, mai ales, ce anume le-au lasat ca mostenire. Nu va zic mai multe, va sfatuiesc doar sa fiti foarte atenti la acest aspect.
Nu pot sa inchei fara sa va reamintesc faptul ca James Patterson e cel mai bine vandut autor din lume, insa el nu isi scrie singur toate cartile, ci prefera varianta co-autoratului. Daca sunteti curiosi, puteti vedea aici cum sta treaba.
Per total, Confesiunile unei suspecte de crima este o carte foarte buna, care m-a dezamagit (doar) la final, pentru deznodamant. Aveti insa si alte motive pentru a o citi.
Confesiunile unei suspecte de crima a aparut la Editura Meteor Press, putand fi comandata de pe Librarul.ro.
ps: Confesiunile unei suspecte de crima este prima parte a seriei care in engleza poarta numele de Confessions.
Leave a Reply