Crima de la jubileu este prima carte scrisa de Lucia Verona pe care o citesc, desi nu eram chiar strain de scrierile sale, caci vazusem pana atunci 2 spectacole dupa piese scrise de ea: Mostenirea de la Teatrul Coquette, respectiv Calatoarea si Shakespeare de la Teatrul Dramaturgilor Romani (pe care l-am vazut de mai multe ori). Aceasta carte a ajuns in posesia mea fix datorita celui din urma spectacol. Si, din punctul meu de vedere, este relevant sa scriu, sa povestesc acest lucru.

Caci eram anul trecut, la Festivalul de Teatru de la Turda, inainte de o noua reprezentatie a spectacolului Calatoarea si Shakespeare, cand dau in foaierul teatrului de acolo de un stand de carti la care erau directorul editurii Tritonic, Bogdan Hrib, si autoarea Lucia Verona. Pentru ca imi place sa colectionez autografe ale scriitorilor si pentru ca nu citisem nimic scris de ea, dar si pentru ca auzisem ca aceasta carte ar fi thriller, genul meu literar preferat, am zis sa risc 24 de lei si sa cumpar o carte despre care nu stiu aproape nimic. Stiam doar ca e thriller si ca e scrisa de cineva care scrisese 2 piese de teatru puse misto in scena. Era, oare, de ajuns?

Fara sa pot raspunde la intrebarea de mai sus, pot spune ca romanul Crima de la jubileu este o lectura placuta. Este o varianta simplificata, romaneasca si amuzanta a operelor Agathei Christie. Autoarea (tot O EA si nu UN EL) reuseste sa-si adune toate personajele in aceeasi casa, pretextul film jubileul (sarbatorirea a 50 de ani de la nasterea) unui mare magnat roman, fost securist, actual capitalist cu viziuni democratice. Acesta isi invita prietenii si cunostintele, dintre cele mai diverse, intr-un hotel izolat de la munte, aniversarea sa, din pacate, avand parte de o vreme cat se poate de potrivnica (ploi torentiale insotite de inundatii puternice). Cine moare si de ce, cine-i vinovatul, cine-i anchetatorul neoficial, dar si cel oficial si cum se termina totul ramane sa descoperiti singuri. Tot singuri veti descoperi care-s cele 2 personaje reale prezente in poveste (personaje CU NUME real, cu caracteristici usor modificate).

Desi povestea este amuzanta, scurta, vesela, aproape neserioasa, eu mi-am imaginat-o in cateva randuri pusa in scena. Pentru ca primul meu contact cu Lucia Verona a fost la teatru, dar si pentru ca povestea in sine se preteaza dramatizarii, mi-am imaginat-o mai degraba pusa-n scena decat ecranizata (bine, mai e vorba si de durata: un spectacol de o ora nu este ceva absurd, scurt, intens, bine jucat, bine primit, insa un film de o ora, nici lungmetraj, nici scurtmetraj, nu se potriveste prea bine in peisajul cinematografic). M-am tot gandit, deci, ce actori s-ar potrivi in rolurile personajelor.

Fara sa vreau sa va fac spoiler, trebuie sa va destainui un element cheie: la petrecerea magnatului, altfel un cocalar, a fost chemata cea mai buna soprana romanca, cantareata stabilita de ceva timp in strainatate. Va spun asta pentru ca ma gandesc la ceva spectaculos, ma gandesc ca ar fi extrem de interesant ca intr-o eventuala punere in scena rolul acestui personaj sa fie jucat de o soprana #pebune, care soprana sa cante #pebune pe scena de teatru piesa mentionata in carte. Scena aceea, cu ea interpetand pe intuneric o piesa celebra, timp in care un criminal isi face treaba, mi se pare de impact, mi se pare ca ar merge excelent pusa in scena.

Nu zic, merge si film, chiar daca recunosc ca impactul ar fi mult mai puternic pe scena de teatru. Regula, din punctul meu de vedere, ar trebui sa fie identica: in rolul sopranei sa joace o soprana pe bune. Iar cantarea pe care o face ea sa fie autentica.

Legat de umor, eu il vad binevenit, este o ironie adresata societatii romanesti (de atunci si de acum, caci nu s-au schimbat foarte multe intre timp). Unii pot considera acest roman drept parodie dupa Agatha Christie, ceea ce nu este nici departe de adevar, insa nici un lucru rau. Eu nu ma numar printre cei care considera ca nu poti parodia un produs cultural genial (produs cultural ori producator de produs cultural). Asta apropo de adaugarea manelelor in discutie in aceasta poveste (intr-o eventuala punere-n scena imi imaginez chiar ca s-ar putea auzi ceva manele).

Crima de la jubileu este o carte care se citeste repede, o lectura usoara in intelesul propriu al cuvantului, fara, insa, a putea fi considerata maculatura. Are multe referiri atat la viata politica si sociala de la noi, cat si la thrillere celebre. Are un stil alert, fara a ignora complet personajele. Si, partea cea mai importanta, nu este deloc previzibila.

Crima de la jubileu a aparut la Editura Tritonic si, din cate observ, se poate comanda doar de pe site-ul editurii. Gandind economic, un bun, in acest caz o carte, este cu atat mai buna cu cat este mai rara.