Pasiunea mea pentru poezie a început odată cu parcurgerea textelor lirice din manualele de literatură, pe parcursul anilor de școală. De atunci, am avut o afinitate pentru versuri, rime împerecheate și catrene. Îmi plăceau, îndeosebi comentariile pe baza poeziilor, iar printre preferații mei stătea la loc fruntaș și Eminescu.
Jocul de a cuvintele m-a cuprins și pe mine. Astfel, tot la acea vârstă fragedă, atât de fragedă, am început a creiona câteva timide creații. Un limbaj simplu, specific perioadei ludice. Multe dintre ele rămâneau rătacite pe la spatele caietelor alături de alte “mâzgâlituri”, apoi erau culese de pe ici și colo, în texte ce aveau să fie scrise într-un jurnal poetic.
Atât de mult îmi plăcea ritmicitatea și muzicalitatea versurilor, încât îmi amintesc că la una dintre orele de limba română, am “transformat” un text într-o poezie, chiar cântată. Era un text mai melodios (ultimele cuvinte din enunțuri rimau între ele), iar la citire, replica profesoarei mele a fost de tipul: ” Tu când citești, parcă ne cânți.”Nu mai știu exact, dacă în această formulare, dar ideea e aceeași.
Să ne întoarcem la origini. La originea mea și câteva lucruri ce mă caracterizează, tot în versuri, desigur.
Azi e zi întâi de mai
Într-o lună de mai, am sosit și eu pe această lume. Nu cea dintâi, am mai numărat vreo 20 de zile din calendar.
“Azi e zi întâi de mai, / Azi e ziua de Armindeni / Eu te cat, draguta mea, / Eu te caut pretutindeni.”
Se pare că am fost și muză. Am o creație, ce-mi poartă numele: Diana
” Iar prin lumina cea rărită, / Din valuri reci, din umbre moi, / S-apar-o zână liniştită / Cu ochii mari, cu umeri goi? “
Eu cu luna și stelele mele.
Mă știu mai singuratică de fel.Poate e ceva specific poeților sau persoanele creative.Încă ceva… sunt mai nocturnă așa, de aceea cele mai multe din ideile mele prind contur noaptea. Apoi, le culeg din memorii și gând pentru a le transcrie pe hârtie.
Și era una la părinți / Și mindră-n toate cele, / Cum e Fecioara între sfinți / Și luna între stele.
Lacul. Un loc al oglindirii cu sine
Lacul e una dintre temele abordate de poet, imagine ce o regăsim reprezentată și în parcul ce-i poartă numele din orașul Galați. (vezi foto)
Pentru mine, lacul e un loc aparte. Apa sa lină îmi redă liniștea și mă pot oglindi, văzându-mi chipul în luciul apei.
“Lacul codrilor albastru, Nuferi galbeni îl încarcă, Tresărind în cercuri alb, El cutremură o barcă.”
Nu am cum să nu-mi amintesc de Eminescu, doar pașii mei se opresc adesea în parcul cu același nume din oraș. În locul cu pricina, găsim și un monument dedicat poetului nostru național, precum și un lac artificial improvizat și podul cu ornamente.O statuie din marmură ce întruchipează bustul acestuia alături de muza sa. Aceasta datează a fi cea mai veche statuie a lui Eminescu din România.
Am ales cuvântul, pentru că îl poți modela asemenea lutului, apoi șlefui pentru a-i da forma dorită. Tot ce ai nevoie sunt ochi care să vadă și inimi care să simtă. Uneori, însă inima vede ceea ce-i ascuns ochiului.
“Ce-ți pasă , chip de lut, / Dac-oi fi eu sau altul? “
Ca să închei, pun virgulă, în loc de punct.
Îl citesc pe Emi(nes)cu la un nes. La (Revedere)!
Diana Nita – DianaNita.ro
Mi-ai dat o idee. Ar trebui sa caut si eu versuri de Eminescu care mi se potrivesc. Hm 🙂
Chiar aș fi curioasă, ce portret ți-ai contura.