Viata e frumoasa, DAR merita citita!

Costin-Daniel Neață: Eminescu pentru mine

După cu știți, Mihai Eminescu este poetul nostru național și cauzator de stres pentru mulți elevi aflați în pragul Bacalaureatului.

Dar oare cât de bine îl cunoașteți pe acest mare poet? Nu mă refer la biografie, ci la poeziile acestuia. Câți dintre voi le-ați savurat pe deplin?

Pentru mine, creațiile acestui om nu sunt doar poezii. Sunt hrană sufletească prin care pot simți sentimente precum dragostea și iubirea față de natură.

Aceste versuri mă poartă parcă într-o altă lume, o lume pe care nu mi-e foarte greu să o înțeleg cu toate că se află într-un secol cu mult diferit de al nostru. O lume plină de bune, de rele, dar toate prezentate într-un mod frumos, aparte. O lume în care visele și sentimentele prind viață chiar în fața cititorilor, lumea acestui minunat poet.

Transmițându-și aceste gânduri pe hârtie, Eminescu a reușit să revoluționeze literatura română. Înzestrat cu un puternic talent scriitoricesc, poetul a făcut un mare cadou țării sale, anume versurile sale însoțite de mândria de a avea un asemenea om în popor.

Păcat că tinerii nu-l prea agreează, totul din cauza Bacalaureatului. Fiind obligați să-i studieze operele, își pierd interesul de a descoperi mesajul ce se ascunde în spatele acestor versuri, ceea ce e păcat. Elevii trebuie să fie îndrumați și încurajați să descopere toate aceste lucruri, nu obligați.

Sfatul meu este să încercați să descoperiți tainele poeziei eminesciene, poezie care merită toată atenția noastră.

„Poezia – trandafirul ce crește în potir de aur, sufletul frumos.”- Mihai Eminescu

Costin-Daniel Neață – Ganduri-opinii.blogspot.ro

 

 

1 Comment

  1. Emil Calinescu

    Cat se poate corect: din cauza scolii multi scriitori au fost COMPROMISI. Si imi asum cuvantul 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

© 2025 CitestE-MI-L

Theme by Anders NorenUp ↑