Viata e frumoasa, DAR merita citita!

Category: 15 Ianuarie (Page 1 of 3)

Blogul de carte si GoodReads m-au ajutat sa citesc mai mult

Astazi blogul de carte, cel pe care sunteti in acest moment, implineste frumoasa varsta de 3 ani. Nu bag placa aia tocita cu “nu stiu cand au trecut anii astia, parca ieri mi l-am deschis”. Nu cred ca pentru asta ati intrat aici.

Blogul de carte, in cazul in care nu stiati, a fost facut cu un unic scop: sa citesc mai mult. Asa am reusit eu sa ma motivez. Citeam putin, citeam haotic, pierdeam o gramada de timp pe Facebook si pe net, nefacand nimic special, nimic productiv.

Daca am reusit? Cu siguranta AM REUSIT!  In primul an, in 2018, am citit 100 de carti, in anul 2 mai putine, daca tin minte vreo 85, iar anul trecut, in 2020, am reajuns la numarul magic 100. De data asta socoteala e certa, caci mi-am bagat si GoodReads, al doilea ajutor pentru a lectura cat mai mult. Continue reading

Sapte lucruri amuzante cu si despre Eminescu

Eram clasa a VII-a (cred) si aud la un moment dat, in drumul spre scoala, o discutie. Doi tipi, baietasi d-astia de cartier, discutau. De fapt, unul vorbea si celalalt asculta. “Ba, tu-ti dai seama? Pe mine ma cheama Catalin, pe ea Catalina. Daca reusesc sa ma cuplez cu ea nu doar ca-s mare smecher, ca-i o super-bucata, dar mai si devenim amandoi idolii profei de romana. Ca-n Luceafarul, ba.” … Celalalt asculta cu atentie. Cand primul, Catalin, termina ce avea de spus, amicul sau ii spune: “Ba, da’ trebuie sa si invatati amandoi Luceafarul pe de rost. Sa faceti jocuri de rol, pana mea, sa-i demonstrati profei de romana ca sunteti d-acolo…” La care Catalin, enervat: “Imi bag pula. Atunci doar o fut.” Continue reading

Ana-Maria Galeteanu: Intalnire cu Mihai Eminescu

Multi oameni au scris de-a lungul timpului despre Eminescu. Au scris despre viata lui, despre partile bune si momentele de suferinta. Poeziile lui au fost recitate de copii, de adulti, au fost cantate, au fost surse de inspiratie pentru artistii care au realizat tablouri redand sensurile versurilor scrise de Mihai Eminescu. Sincer, si mie imi plac poeziile sale pentru ca sunt descriptive, ludice si simbolice. Si pentru ca sunt la capitolul sinceritate, nu m-au impresionat poeziile lui incat sa iau pensula intr-o mana si paleta cu vopseluri in cealalta si sa pictez recitand in minte versuri in minte mea. Continue reading

Trif Vlad: 15 ianuarie 2015

„Mihai Eminescu s-a nascut la Botosani la 15 ianuarie 1850. Este al saptelea din cei unsprezece copii ai caminarului Gheorge Eminovici, provenit dintr-o familie de tarani romani din nordul Moldovei si al Ralucai Eminovici, născută Juraşcu, fiica de stolnic din Joldesti. Isi petrece copilaria la Botosani si Ipotesti, in casa parinteasca si prin imprejurimi, intr-o totala libertate de miscare si de contact cu oamenii si cu natura”. … „Mihai Eminescu (Romanian pronunciation: [miˈhaj emiˈnesku]; born Mihail Eminovici; 15 January 1850 – 15 June 1889) was a Romantic poet, novelist and journalist, often regarded as the most famous and influential Romanian poet. Eminescu was an active member of the Junimea literary society and worked as an editor for the newspaper Timpul (“The Time”), the official newspaper of the Conservative Party (1880–1918). His poetry was first published when he was 16 and he went to Vienna to study when he was 19. The poet’s manuscripts, containing 46 volumes and approximately 14,000 pages, were offered by Titu Maiorescu as a gift to the Romanian Academy during the meeting that was held on 25 January 1902. Notable works include Luceafărul (The Vesper/The Evening Star/The Lucifer/The Daystar), Odă în metru antic (Ode in Ancient Meter), and the five Letters (Epistles/Satires). In his poems he frequently used metaphysical, mythological and historical subjects”… Cred ca sunteti satui de Mihai Eminescu inca din liceu, nu sunt un superficial, stiu ca a fost probabil cel mai destept om pe care l-a dat Romania, dar sunt satul de atatea interpretari si scrieri, conspiratii si scrieri duse la extrem. Cel mai mare omagiu pe care il puteam aduce este sa ii citim opera. Continue reading

Catalin Adam: Eminescu – geniul, tradarea, controversa

Eminescu era acel tip care isi saluta prietenii cu expresia “Traiasca natia!” si care, daca ii adresai tu mai inainte acest salut, iti raspundea cu un “Sus cu ea!”. Eminescu era acel tip care era preocupat mai mult de creatiile sale literare decat de dezordinea din camera in care locuia. Eminescu era acel tip care era mai patriot decat orice politician nationalist al vremurilor sale si care isi iubea patria mai presus decat orice.

Cine a fost Eminescu? De ce au fost atat de interesati contemporanii sai sa ii distruga imaginea si reputatia? De ce nu reusim sa ne apreciem la adevarata valoare valorile nationale? Continue reading

Ioana Ishikawa Constantin: Eminescu văzut de o elevă la liceul ce-i poartă numele

Când mi s-a propus să scriu un guest post pentru acest blog cu tema Mihai Eminescu, am fost mai mult decât bucuroasă. Dar când m-am așezat cuminte în fața calculatorului și am deschis o pagină albă de word, am realizat că nu-mi găsesc cuvintele și sentimentele mele față de marele poet sunt amestecate. Și azi așa, mâine așa, și iată că au trecut deja câteva zile și tot nu am reușit să scriu vreun cuvințel pentru că nu m-am hotărât încă dacă să vorbesc despre ceea ce simt acum față de el, sau despre felul cum îl priveam înainte să-l descopăr. Însă, consider că laude îi poate aduce oricine dintr-un milion de motive, dar să vorbească sincer despre el, nu are curaj toată lumea și de aceea, voi începe cu începutul. Continue reading

Andreea Laciu: Eminescu nu-i Salam – tablou cultură moartă

Mă urc aseară în 123. Era un pic trecut de ora 10. Îmi ocup un loc în spatele autobuzului şi îmi plimb privirea între geam şi oamenii din faţa mea. Priviri în gol, o bătrânică cocoşată, împovărată de traista prea mare, un bătrân vorbăreţ, un tânăr priveşte atent la ecranul unui smartphone, o femeie a aţipit lângă mine. Continue reading

Ana Morosanu: Eminescu si organele sfaramate

Încă de când am intrat la școală am fost introdusă în lumea poeziilor lui Mihai Eminescu, iar pe durata tuturor anilor școlari între mine și el a fost o relație de love-hate. Îmi plăceau poeziile lui, dar jur că uram când trebuia să le comentez. Simțeam că nu mă ajutau cu absolut nimic comentariile, că nu îmi vor folosi informațiile deloc pe viitor. În plus, de unde să știu eu le ce se gândea autorul atunci când le-a scris? Nu pot să mă întorc în timp, nu pot să vorbesc cu spiritul lui, nu mai bine o lăsăm așa? De ce nu lăsăm poezia pur și simplu să curgă, iar noi să ne spunem doar propriile idei despre ea, fără să stabilim o singură interpretare ca fiind adevărată? De ce? Continue reading

Constantin Tarnoveanu: Cum l-am cunoscut pe Eminescu

N-am fost niciodată nici măcar departe de a fi cel mai mare fan al lui Eminescu. Mi-a plăcut să-i învăț operele în școala generală însă în liceu, când auzeam de operele lui reacția mea era: „Cine dracu’ l-a pus și pe ăsta să scrie?”. Cu toate astea l-am respectat și i-am respectat munca fiind conștient de geniul de care a dat dovadă în vremea lui.

Cel mai mult mi-a plăcut poezia lui. Și nu pentru c-aș fi un mare devorator de poezie ci pentru că în copilărie învațasem câteva cântecele făcute pe versurile lui. La serbările școlare aveam un mare succes datorită vocii mele foarte mișto (vorbesc de perioada pre-fumător) în combinație cu “Mai am un singur dor” sau “Pe lângă plopii fără soț”. Nici nu vreau să vă spun de câte ori Eminescu și vocea mea m-au salvat de la corijență la limba română la sfârșitul primului semestru. (Bine, nu pentru că eram prost bâtă riscam corijența ci pentru simplul fapt că în tot gimnaziul nu știu dacă mi-am făcut tema acasă de 10 ori).  Continue reading

Catalina Bianca: Scrisoare prin timp

Nu e tocmai cea mai potrivită vreme de scris. E ploaie, frig, oboseala își cam spune cuvântul în ultima vreme și contrar așteptărilor, are un vocabular extrem de bogat. Totuși, toată lumea știe că felul în care îmi pun amprenta asupra zilelor de naștere e prin scris. De aceea, îți scriu și ție astăzi. Îmi cer scuze că vorbesc la per tu, dar te cunosc din copilărie și o să fii mereu în viața mea, a copiilor mei, strănepoților lor… Chiar înțeleg de ce toți cei care scriu devin nemuritori. Unii spun că scrisul e ca o mașină a timpului, dar nu îi cred pentru că asta ar însemna ca scrisoarea mea să ajungă la tine. Mă bucur totuși că tu vei ajunge prin ea la toți cei care o vor citi. Continue reading

« Older posts

© 2025 CitestE-MI-L

Theme by Anders NorenUp ↑