June 16

La pomul laudat sa nu te duci cu … Xanax (de Liviu Iancu)

Xanax Liviu Iancu

Liviu Iancu este un cunoscut jurnalist economic si de turism, Xanax fiind romanul sau de debut. In aceasta (prima?) carte, intalnim tot felul de personaje reale, majoritatea avand numele lor, altele fiind, insa, usor de recunoscut (Blonda de la Turism, amanta presedintelui, fiind Elena Udrea). Cartea este una autobiografica, plecand din satul natal al autorului, totul terminandu-se cu momentul de cumpana, o operatie extrem de complicata, pe inima, pe care acesta a suferit-o in Germania (operat fiind de catre un medic roman).

Citind paragraful de mai sus, asa-i ca aproape ati adormit? Dac-as fi jurnalist economic, probabil mi-ar iesi mai bine astfel de relatari seci. Cum nu sunt, specialitatea mea (vorba vine) fiind impresiile personale, sunt blogger si nu ziarist, randurile de mai sus par a nu-mi apartine.

Imi recunosc eroarea, spun doar ca acest prim paragraf a fost scris intentionat: am vrut sa INCERC sa redau stilul cartii: unul sec, lipsit de VIATA, lipsit de orice fel de iz literar. Continue reading

January 16

Sapte lucruri amuzante cu si despre Eminescu

Eram clasa a VII-a (cred) si aud la un moment dat, in drumul spre scoala, o discutie. Doi tipi, baietasi d-astia de cartier, discutau. De fapt, unul vorbea si celalalt asculta. “Ba, tu-ti dai seama? Pe mine ma cheama Catalin, pe ea Catalina. Daca reusesc sa ma cuplez cu ea nu doar ca-s mare smecher, ca-i o super-bucata, dar mai si devenim amandoi idolii profei de romana. Ca-n Luceafarul, ba.” … Celalalt asculta cu atentie. Cand primul, Catalin, termina ce avea de spus, amicul sau ii spune: “Ba, da’ trebuie sa si invatati amandoi Luceafarul pe de rost. Sa faceti jocuri de rol, pana mea, sa-i demonstrati profei de romana ca sunteti d-acolo…” La care Catalin, enervat: “Imi bag pula. Atunci doar o fut.”


Tot prin clasa a VII-a, sau poate a VI-a, am avut lucrare de control din Calin file din poveste. Era autodictare, trebuia doar sa scriem poezia. Complicat, caci eu n-o invatasem. Asa ca am aplicat metoda elevului care nu invata: am incercat sa copiez. Nefiind pregatit, caci era o lucrare din aceea fulger, am luat cartea si am pus-o pe genunchi. Din pacate, desi stateam in ultima banca, ma vedeam. Eram cel mai inalt.

Cu cartea pe genunchi, eu tremurand si scriind (desi nu par emotiv, la asa ceva cica orice om este emotiv), vine profa langa mine. Reusesc sa arunc cartea in banca, lucru care a facut un mic zgomot. Ma rog, habar n-am cat de mic.

Vine la mine si ma intreaba zambind ce fac. Eu, incurcat, incep sa-i spun ca nu copiam, ca acea carte e in banca, inchisa. Profa, zambind, raspunde: Dar am zis eu altceva? Toti colegii din jurul meu radeau cu gura pana la urechi. Cica scapasem.


Prima oara am auzit prin clasa a V-a de Luceafarul. Auzisem cate strofe are si de atunci am trait cu spaima ca undeva, candva, va trebui sa invat toate acele strofe. Toata lumea-mi zicea ca-s usor de invatat, numai eu eram socat ca-s prea multe. De ce mi-a fost frica nu am scapat …


Tot prin acea perioada, pana pe la mijlocul liceului, se plimba prin mijloacele de transport, in special tramvaie, un cersetor care stia poezii de Eminescu. Piesa de rezistenta era, bineinteles, Luceafarul. Pe vremea aia nu aveam casti la care sa ascult muzica, asa ca trebuia sa ma multumesc cu ce-mi oferea RATB-ul.

Legat de acel cersetor, despre care vorbisera cativa si pe la tv, cica era cunoscut de vanzatorii de carti de la Universitate, aia de carti vechi zic, de la care imprumuta carti constant, trebuie sa va povestesc faza cea mai amuzanta. Se apucase el sa recite Luceafarul si la un moment dat termina. Un domn, ce se afla fix in fata mea, avea banii pregatiti. Cand a auzit ca a terminat, l-a chemat pe cersetor si i-a zis:

– Uite, iti dau doar 50 de mii azi, ca nu l-ai zis tot.

Si a inceput mosu’ sa-i spuna Luceafarul. Pe tot. Eu eram masca, inca eram socat de ideea ca cineva, in viata asta, ar putea invata pe de rost TOATA poezia. La final, mosul tine sa precizeze ca NU este profesor de romana, doar ca-i placuse foarte mult Eminescu. Stia fix doua poezii d-ale lui, Luceafarul si Scrisoarea a III-a.


Un moldovean, unii ar zice roman de-al nostru, ca-s fratii nostri, a facut un film, scurt-metraj de felul sau, pe baza poeziei Luceafarul. Filmul este cel de mai jos.

Pe mine ma distreaza numai gandul ca vor exista elevi care nu vor mai citi poezia, din carte ori dintr-o sursa electronica, ci se vor uita la film.

– Ai citit poezia?
– Nu, dar am vazut filmul.

Noroc ca, in acest caz, spre deosebire de altele, poezia este ecranizata cuvant cu cuvant. Caci in cazul unor filme actiunea cartilor a fost usor distorsionata.

Legat de ecranizari, imi amintesc o chestie misto din liceu. Pe vremea mea, desi se inventase CD-ul si chiar DVD-ul, inca se mai foloseau casetele.

Asa ca avea sens urmatoarea gluma:

– Si? Ai parcurs opera Morometii? O ai acasa?
– Caseta sau cd?

Generatia actuala s-ar putea sa nu inteleaga gluma :))

Ideea este, insa, alta: foarte multi vorbeau despre personaj, despre ce se intampla pe acolo, doar pe baza filmului. Multi vazusera filmul, putini citisera si cartea.


Tot din categoria Cu si despre Eminescu, trebuie sa va povestesc o faza recenta. O chestie legata de fotbal, unde mintea mea blonda a facut o conexiune intre fotbal si Eminescu. Asadar, avem 2 personaje in fotbalul turc: romanul Mircea Lucescu si Fatih Terim, poreclit imparatul. De 2 ori, prima oara in 2000, a doua oara in 2017, primul l-a inlocuit pe al doilea. Acum, in 2017, am postat pe facebook celebrele versuri din Scrisoarea a III-a: “Tu esti Mircea? Da-mparate!”. Foarte multi nu s-au prins de poanta pentru ca nu stiau personajele. Lucru pe care-l pot accepta, nu toti sunt pasionati de fotbal. Ce m-a socat pe mine, insa, este ca un amic, dupa ce i-am trimis print-screen-ul pe Whatsap, nu s-a prins de poanta nu pentru ca nu stia cine-s cei 2, ci pentru ca nu stia de poezia lui Eminescu. I-am explicat ca e dintr-o poezie, l-am intrebat, scolareste, daca-si aminteste din ce poezie, iar el mi-a zis sincer ca nu. Si nu, nu glumea. Din pacate, ca el sunt multi. Altfel, poanta si acum mi se pare buna. Nu stiu daca-s singurul care a pus-o atunci pe Facebook, care a gandit-o, dar sincer mi se pare chiar amuzanta 🙂


Eram clasa a XI-a sau a XII-a. Eu nu prea aveam stare la ore. Nici la romana, nici la altele. La un moment trecem la Eminescu. Fac eu o gluma, nu mai tin minte ce. Eu faceam gluma cu voce tare, nu doar cu colegii.

Profa, insa, enervata, spune:

– Calinescu, am inteles sa razi la altii. DAR LA EMINESCU NU-TI DAU VOIE!

Am fost atat de impresionat de replica ei incat la pauza … am plecat! Pur si simplu, n-am vrut sa-i deranjez idolul 🙂 Asa as face si acum, ma simt si acum mandru de reactia mea de atunci.


Eu sunt Emil Calinescu si desi astazi este 16 ianuarie, am zis ca trebuie sa scriu acest articol. Un maraton de articole cu si despre Eminescu trebuie sa fie incheiat de proprietarul blogului. Si cum romantic n-am fost niciodata, iar nationalismul exagerat, prezent in unele poezii eminesciene, nu este chiar ok pentru anul 2018, am zis ca trebuie sa va arat si latura amuzanta a lui Eminescu. Sau, ma rog, chestiile amuzante traite de mine. Va salut pe toti si va astept in continuare pe CitestEmil.ro 🙂

January 15

Ana-Maria Galeteanu: Intalnire cu Mihai Eminescu

Multi oameni au scris de-a lungul timpului despre Eminescu. Au scris despre viata lui, despre partile bune si momentele de suferinta. Poeziile lui au fost recitate de copii, de adulti, au fost cantate, au fost surse de inspiratie pentru artistii care au realizat tablouri redand sensurile versurilor scrise de Mihai Eminescu. Sincer, si mie imi plac poeziile sale pentru ca sunt descriptive, ludice si simbolice. Si pentru ca sunt la capitolul sinceritate, nu m-au impresionat poeziile lui incat sa iau pensula intr-o mana si paleta cu vopseluri in cealalta si sa pictez recitand in minte versuri in minte mea. Continue reading

January 15

Trif Vlad: 15 ianuarie 2015

„Mihai Eminescu s-a nascut la Botosani la 15 ianuarie 1850. Este al saptelea din cei unsprezece copii ai caminarului Gheorge Eminovici, provenit dintr-o familie de tarani romani din nordul Moldovei si al Ralucai Eminovici, născută Juraşcu, fiica de stolnic din Joldesti. Isi petrece copilaria la Botosani si Ipotesti, in casa parinteasca si prin imprejurimi, intr-o totala libertate de miscare si de contact cu oamenii si cu natura”. … „Mihai Eminescu (Romanian pronunciation: [miˈhaj emiˈnesku]; born Mihail Eminovici; 15 January 1850 – 15 June 1889) was a Romantic poet, novelist and journalist, often regarded as the most famous and influential Romanian poet. Eminescu was an active member of the Junimea literary society and worked as an editor for the newspaper Timpul (“The Time”), the official newspaper of the Conservative Party (1880–1918). His poetry was first published when he was 16 and he went to Vienna to study when he was 19. The poet’s manuscripts, containing 46 volumes and approximately 14,000 pages, were offered by Titu Maiorescu as a gift to the Romanian Academy during the meeting that was held on 25 January 1902. Notable works include Luceafărul (The Vesper/The Evening Star/The Lucifer/The Daystar), Odă în metru antic (Ode in Ancient Meter), and the five Letters (Epistles/Satires). In his poems he frequently used metaphysical, mythological and historical subjects”… Cred ca sunteti satui de Mihai Eminescu inca din liceu, nu sunt un superficial, stiu ca a fost probabil cel mai destept om pe care l-a dat Romania, dar sunt satul de atatea interpretari si scrieri, conspiratii si scrieri duse la extrem. Cel mai mare omagiu pe care il puteam aduce este sa ii citim opera. Continue reading

January 15

Catalin Adam: Eminescu – geniul, tradarea, controversa

Eminescu era acel tip care isi saluta prietenii cu expresia “Traiasca natia!” si care, daca ii adresai tu mai inainte acest salut, iti raspundea cu un “Sus cu ea!”. Eminescu era acel tip care era preocupat mai mult de creatiile sale literare decat de dezordinea din camera in care locuia. Eminescu era acel tip care era mai patriot decat orice politician nationalist al vremurilor sale si care isi iubea patria mai presus decat orice.

Cine a fost Eminescu? De ce au fost atat de interesati contemporanii sai sa ii distruga imaginea si reputatia? De ce nu reusim sa ne apreciem la adevarata valoare valorile nationale? Continue reading

January 15

Ioana Ishikawa Constantin: Eminescu văzut de o elevă la liceul ce-i poartă numele

Când mi s-a propus să scriu un guest post pentru acest blog cu tema Mihai Eminescu, am fost mai mult decât bucuroasă. Dar când m-am așezat cuminte în fața calculatorului și am deschis o pagină albă de word, am realizat că nu-mi găsesc cuvintele și sentimentele mele față de marele poet sunt amestecate. Și azi așa, mâine așa, și iată că au trecut deja câteva zile și tot nu am reușit să scriu vreun cuvințel pentru că nu m-am hotărât încă dacă să vorbesc despre ceea ce simt acum față de el, sau despre felul cum îl priveam înainte să-l descopăr. Însă, consider că laude îi poate aduce oricine dintr-un milion de motive, dar să vorbească sincer despre el, nu are curaj toată lumea și de aceea, voi începe cu începutul. Continue reading

January 15

Andreea Laciu: Eminescu nu-i Salam – tablou cultură moartă

Mă urc aseară în 123. Era un pic trecut de ora 10. Îmi ocup un loc în spatele autobuzului şi îmi plimb privirea între geam şi oamenii din faţa mea. Priviri în gol, o bătrânică cocoşată, împovărată de traista prea mare, un bătrân vorbăreţ, un tânăr priveşte atent la ecranul unui smartphone, o femeie a aţipit lângă mine. Continue reading

January 15

Ana Morosanu: Eminescu si organele sfaramate

Încă de când am intrat la școală am fost introdusă în lumea poeziilor lui Mihai Eminescu, iar pe durata tuturor anilor școlari între mine și el a fost o relație de love-hate. Îmi plăceau poeziile lui, dar jur că uram când trebuia să le comentez. Simțeam că nu mă ajutau cu absolut nimic comentariile, că nu îmi vor folosi informațiile deloc pe viitor. În plus, de unde să știu eu le ce se gândea autorul atunci când le-a scris? Nu pot să mă întorc în timp, nu pot să vorbesc cu spiritul lui, nu mai bine o lăsăm așa? De ce nu lăsăm poezia pur și simplu să curgă, iar noi să ne spunem doar propriile idei despre ea, fără să stabilim o singură interpretare ca fiind adevărată? De ce? Continue reading

January 15

Constantin Tarnoveanu: Cum l-am cunoscut pe Eminescu

N-am fost niciodată nici măcar departe de a fi cel mai mare fan al lui Eminescu. Mi-a plăcut să-i învăț operele în școala generală însă în liceu, când auzeam de operele lui reacția mea era: „Cine dracu’ l-a pus și pe ăsta să scrie?”. Cu toate astea l-am respectat și i-am respectat munca fiind conștient de geniul de care a dat dovadă în vremea lui.

Cel mai mult mi-a plăcut poezia lui. Și nu pentru c-aș fi un mare devorator de poezie ci pentru că în copilărie învațasem câteva cântecele făcute pe versurile lui. La serbările școlare aveam un mare succes datorită vocii mele foarte mișto (vorbesc de perioada pre-fumător) în combinație cu “Mai am un singur dor” sau “Pe lângă plopii fără soț”. Nici nu vreau să vă spun de câte ori Eminescu și vocea mea m-au salvat de la corijență la limba română la sfârșitul primului semestru. (Bine, nu pentru că eram prost bâtă riscam corijența ci pentru simplul fapt că în tot gimnaziul nu știu dacă mi-am făcut tema acasă de 10 ori).  Continue reading

January 15

Catalina Bianca: Scrisoare prin timp

Nu e tocmai cea mai potrivită vreme de scris. E ploaie, frig, oboseala își cam spune cuvântul în ultima vreme și contrar așteptărilor, are un vocabular extrem de bogat. Totuși, toată lumea știe că felul în care îmi pun amprenta asupra zilelor de naștere e prin scris. De aceea, îți scriu și ție astăzi. Îmi cer scuze că vorbesc la per tu, dar te cunosc din copilărie și o să fii mereu în viața mea, a copiilor mei, strănepoților lor… Chiar înțeleg de ce toți cei care scriu devin nemuritori. Unii spun că scrisul e ca o mașină a timpului, dar nu îi cred pentru că asta ar însemna ca scrisoarea mea să ajungă la tine. Mă bucur totuși că tu vei ajunge prin ea la toți cei care o vor citi. Continue reading