Constantin Tarnoveanu: Cum l-am cunoscut pe Eminescu

15 Jan

N-am fost niciodată nici măcar departe de a fi cel mai mare fan al lui Eminescu. Mi-a plăcut să-i învăț operele în școala generală însă în liceu, când auzeam de operele lui reacția mea era: „Cine dracu’ l-a pus și pe ăsta să scrie?”. Cu toate astea l-am respectat și i-am respectat munca fiind conștient de geniul de care a dat dovadă în vremea lui.

Cel mai mult mi-a plăcut poezia lui. Și nu pentru c-aș fi un mare devorator de poezie ci pentru că în copilărie învațasem câteva cântecele făcute pe versurile lui. La serbările școlare aveam un mare succes datorită vocii mele foarte mișto (vorbesc de perioada pre-fumător) în combinație cu “Mai am un singur dor” sau “Pe lângă plopii fără soț”. Nici nu vreau să vă spun de câte ori Eminescu și vocea mea m-au salvat de la corijență la limba română la sfârșitul primului semestru. (Bine, nu pentru că eram prost bâtă riscam corijența ci pentru simplul fapt că în tot gimnaziul nu știu dacă mi-am făcut tema acasă de 10 ori). 

Deși sunt ieșean, foarte târziu am luat contact cu amintirile din oraș. Teiul lui Eminescu, desi auzisem despre el, credeam că există doar în povești. Iar Plopii fără soț despre care cântam încă de prin școala primară, dacă nu chiar mai devreme, până la 14 ani au fost pur și simplu prezenți doar în poezie. Întâmplare face că i-am descoperit din greșeală într-o zi când, chiulind de la școală, m-am gândit că ar fi mișto să mă plimb cu autobuzul 30 de la un capăt de linie la celălalt. Am coborât din autobuz în Bucium pentru că șoferul deja mă fixase și, probabil bănuia că-s fugit de la școală și că n-am nici bilet și-am luat-o la pas prin jurul stației când, peste drum i-am găsit. Plopii fără soț existau cu adevărat. La vremea aia erau vreo 19, dacă-mi amintesc eu bine. Acum cică ar mai fi rămas doar 15 dintr-un total de 29 câți erau la momentul în care au fost declarați arbori monumentali.

Teiul l-am văzut pentru prima data și mai târziu. Deși știam că există în Parcul Copou, văzusem poze, auzeam colegii povestind despre el, nu am avut niciodată curiozitatea să merg să-l văd. Însă prin facultate, întâmplător, l-am găsit acolo în parc. Mergeam în fiecare seară să-mi iau iubita de la cămin și mă plimbam cu ea chiar prin parcul Copou, fiind destul de aproape de campus și extrem de liniștit. Într-una din seri când ne-am decis să nu mai facem “ocolul lung” al parcului ci pur și simplu să-l tăiem de-a dreptul, ne-am trezit față-n față cu bătrânul tei. Ne-am uitat cu admirație la el și-am plecat mai departe. Nici în ziua de azi fata (cu care nu mai sunt de ani buni) n-a aflat că atunci văzusem pentru prima data Teiul lui Eminescu.

Un alt loc pe care-l frecventa Eminescu și care este destul de cunoscut în toată țara este restaurantul Bolta Rece. Acolo spune istoria că se întâmplau unele din cele mai crunte beții și actorii principali ai vremii erau Eminescu, Creangă și ceilalți junimiști. Mai mare mi-e rușinea că nici până azi, la 30+ ani, nu am călcat pragul restaurantului și nici n-am coborât în hrubele Boltei Reci.

Ca aceste trei mari locuri strâns legate de amintirea lui Eminescu mai sunt și altele prin Iași. Și le-am descoperit treptat, la fel de târziu ca și pe primele. Știu că unii se vor mira și vor întreba cum e posibil ca un om născut și crescut pe pietrele Iașului să aștepte atâția ani ca să viziteze locuri pe care oameni din toată țara vin să le vadă încă de la vârste fragede, în excursii organizate cu clasa sau în privat. Și au dreptate. Nu am o explicație. Sau, am dar nu vreau s-o dau. Cert este că acum, la maturitate, am regăsit dorința de cunoaștere și am început să umblu din nou, să bat orașul la talpă în lung și-n lat și să descopăr istoria.

Acest articol îi este dedicat lui Mihai Eminescu, poetul nostru national, așa cum ne place să-l numim, la 168 de ani de la nașterea lui.

 

Constantin Tarnoveanu – unaaltacucostica.wordpress.com

One Reply to “Constantin Tarnoveanu: Cum l-am cunoscut pe Eminescu”

  1. De atatea ori am zis ca nu am vizitat foarte multe lucruri din Bucuresti. Am vizitat foarte multe prin Iasi, prin Cluj ori prin Timisoara, dar putine spre deloc in Bucuresti. Si la carciumi e la fel.

    Am fost la Bolta Rece. Buna mancarea 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *