June 23

Oana M. Stefan: Top 5 carti de Stephen King

De la Stephen King am citit pana acum 9 carti. Dar avand in vedere multimea de romane si povestiri publicate de el de-a lungul timpului, acesta este un numar mic. Prima carte a lui pe care am descoperit-o a fost Jocul lui Gerald iar cea din urma citita a fost Cimitirul animalelor.

Regele genului horror nu se axeaza doar pe horror in scrierile sale. El a scris si thrillere socante, povestiri psihologice infricosatoare si romane fantasy cu subiecte actuale.

Daca ar fi sa fac un top 5 carti preferate de Stephen King cu titlurile parcurse pana acum, ar arata in felul urmator. Tineti minte, acesta este un top personal, asadar este posibil ca alegerile mele sa nu fie neaparat acceptate si de voi. Sau invers. Continue reading

December 1

Eva Anca: Motive să citim autori români contemporani

motive să citim autori români contemporani

De câțiva ani mi-am făcut curajul – pe atunci – să încep să citesc autori români contemporani. Discuții pe subiect găsiți multe în mediul online și, la fel, găsiți atât recenzii mega-laudative, cât și extrem de negative la cărțile autorilor români contemporani. Este un lucru știut că preferințele cititorilor diferă și gusturile nu se discută. Totuși, un lucru pe care l-am observat în online și cu care nu sunt de acord este categorisirea tuturor autorilor români contemporani drept slabi, lipsiți de valoare și de talent, doar pentru că „X” a avut neșansa de a citi un singur autor român contemporan, și ăla slab de tot.

Personal, am citit mulți autori români contemporani și mai sunt încă mulți pe care îmi doresc să îi citesc. De ce am ales să citesc autori români contemporani? Pentru început, din curiozitate, iar cu trecerea timpului, pentru că am realizat că și noi avem autori deosebit de talentați, cu mult potențial și cu abilitatea de a scrie povești fascinante. Unii sunt împotriva autorilor români contemporani, pe motiv că „L-am citit pe X și nu mi-a plăcut, toți sunt la fel!”. Ei bine, eu am mai multe motive pentru care vă îndemn să le acordați o șansă autorilor români contemporani. Vă spun câteva și să știți că lista rămâne deschisă, aștept propunerile voastre pentru și mai multe motive. Continue reading

December 1

Sorina Ciocarlan: Rodica Ojog-Brașoveanu și umorul tipic românesc

Rodica Ojog Brasoveanu Sorina Ciocarlan

O scriitoare română, ce a stat destul timp într-un con de umbră este… Rodica Ojog-Brașoveanu. Știu ce veți spune: cum să fie într-un con de umbră, când cu toții o știm drept „Agatha Christie a României”, „Regina literaturii polițiste din România” și peste tot îi vedem cărțile? Pe net, prin metrou… Chiar zilele trecute, am avut plăcuta surpriză să constat că o persoană citea „Grasă și proastă” în metrou.

Corect, dar acest fenomen se petrece acum, mai precis, de câțiva ani, de când Nemira i-a reeditat cărțile, aducându-le în atenția publicului. Dacă mă întrebați în urmă cu vreo 10 ani cine a fost și ce a scris Rodica Ojog-Brașoveanu, nu știam să vă răspund. Ba mai mult, am fost contemporane și nu am știut de ea, ce-i drept, puțin timp și la o vârstă la care eu nu i-aș fi apreciat opera la adevărata valoare.

Nu știam de ea probabil pentru că am fost „sufocată” cu autorii români clasici, din programa școlară, în detrimentul celor din zilele noastre, dar și pentru că de regulă, se promovează cărțile populare, ce le plac tuturor.

Nu am trăit pe atunci ca să confirm, dar am auzit că înainte de Revoluție, cărțile Rodicăi Ojog-Brașoveanu erau o adevărată oază pentru cititori, dar totodată, se găseau greu, tirajele erau mici și se epuizau rapid, pentru că spuneau lucruri ce deranjau regimul comunist. Scrieri îndrăznețe, amuzante, sincere.

De ce mi se pare unică opera Rodicăi Ojog-Brașoveanu? Pentru că mă face să râd ca nimic altceva, descriind un tipic al societății românești și tipologii de personaje.

Pentru că umorul ei este tipic românesc, ceea ce-i face scriitura unică oriunde în lume. Nici un thriller sau roman polițist al oricărui scriitor american nu poate avea originalitatea regăsită în stilul Rodicăi Ojog-Brașoveanu. De ce? Simplu, pentru că scriitorul american sau de orice naționalitate ar fi el, nu a trăit în România.

„La secretariat, problema s-a rezolvat – ici, un Kent, dincolo, un parfumel, o ciocolată – dând din palme.”

„Se vede imediat că-i de la țară, comentau cunoștințele, așa a apucat la el în comună, că doar nu era să iasă mă-sa la seceră pudrată cu Max Factor!…” – Grasă și proastă

„ Vai! Vai! Vai! Încercă să râdă: Bag de seamă că-ți place să glumești! Nu te supăra, unde lucrezi?

– La Intercontinental.

– Funcționară?

– Curvă.

– P… poftim?

– Curvă. Ai auzit perfect. Când stau prost cu banii, fac și Gara de Nord.

Nicolau se holbă stupefiat. Își simți gura uscată, nu putea articula cuvintele.” – Anonima de miercuri

Cărțile ei sunt mai mult decât simple romane polițiste, intriga fiind îmbogățită cu numeroase alte elemente: povești de dragoste, momente amuzante, personaje credibile. Acesta este unul dintre aspectele pe care le apreciez cel mai mult la autoare: personajele excelent creionate și credibile, încât ai impresia că te întâlnești cu ele pe stradă. În „Răzbunarea sluților” face o excelentă caracterizare a tipologiilor umane.

Unul dintre personaje este felin și anume, Mirciulică, pisoiul Melaniei Lupu. Chiar unul dintre romane este intitulat „320 de pisici negre”, deși Mirciulică apare în toată seria Melania. Curios este că într-un interviu, autoarea a spus că nu-i plac pisicile, se teme de ele, iar atunci când scria despre Mirciulică, își imagina că este câine.

„- Știam că ești cretină, dar ca să vii cu animalul în poșetă și să te joci de-a stafiile cu el, la asta nu mă mai așteptam!

– În primul rând, Mirciulică nu e animal! Acolo unde se găsește loc pentru mine, trebuie să se găsească și pentru el.” – „Bună seara, Melania!”

Ce mai îmi place? Felul în care ne introduce în atmosfera vremurilor trecute, vocabularul simplu, ușurința lecturii.

„Plimbări lungi în Cișmigiu, la Șosea sau departe, dincolo de hotarele Bucureștilor de atunci. Popasuri pe bănci strâmbe, sub copacii dantelați ai lui april ori încărcați de rugina amurgurilor de toamnă, spectacole, filme… Doamne, ce de filme! Multe și proaste, sovietice și italiene, doctrină cu șapcă, proletar mobilizatoare, dar ce conta!” – Grasă și proastă

Rodica Ojog-Brașoveanu nu a scris doar romane polițiste. Faima aceasta este încă o consecință a promovării insuficiente, zic eu. Am auzit mulți cititori convinși că anumite volume de-ale ei aparțineau genului polițist. Rodica Ojog-Brașoveanu a scris și volume de povestiri, „Grasă și proastă” și „Bărbații sunt niște porci”, adevărate lecții de viață și desprinse din viață, presărate cu umor. Nu vă luați după titluri, sunt ironice, aparținând aceluiași umor tipic autoarei.

„- Să te ferești, scumpa mea, de ăștia care fac pe marii evangheliști, sunt de obicei niște ipocriți imposibili. Vor neveste „naturale”, dar ochii le sticlesc după dame vopsite. Ține minte de la mine, când o fi să te înșele, o s-o facă tocmai cu cine nu te gândești.” – Grasă și proastă

De asemenea, a publicat și romane istorice. Mărturisesc că romanele istorice din serii nu m-au atras, cred că sunt singurele ei cărți pe care nu le-am dus la capăt. Găsesc limbajul arhaic foarte greoi, îngreunând lectura; sunt mai atentă la termeni, încercând să-mi dau seama ce înseamnă, decât la cursul acțiunii.

În schimb, mi-au plăcut romanele ei istorice independente, „Al cincilea as”, „Să nu ne uităm la ceas”, „Întâlnire la Elysée”.

De fapt, toate aceste romane istorice au fost prețul plătit pentru a i se permite să publice și cărți polițiste, înainte de 1989.

Concluzia? Aș vrea ca scrierile Rodicăi Ojog-Brașoveanu să fie promovate mai mult. Dacă americanii ar fi avut o scriitoare atât de valoroasă, sunt convinsă că ar fi scos câte o ecranizare după fiecare carte. Ar fi ieșit super-seriale polițiste și comedii de primă clasă!

Sorina Ciocarlan

Articolul despre Rodica Ojog-Brașoveanu a fost scris de Sorina Ciocârlan, pe care o puteți citi pe Literatura pe tocuri si pe blog-ul personal, Scrinul cu carti. “Îmi plac cărțile, pisicile și filmele bune.”

December 1

Oana Racaru: De la Zenobia, cea mai impresionantă poveste de dragoste, la Gellu Naum, poetul avangardei românești

zenobia-gellu-naum-giorgio-de-chirico

Gellu Naum a studiat filozofia la București și la Paris, trecând atât prin cenzura impusă de dictatura antonesciană, cât și prin cea impusă de comunism. A scris cărți pentru copii, a făcut traduceri, dar în principal a creat poezii și piese de teatru, Zenobia fiind unicul său roman.

De poetul Gellu Naum sigur ai auzit, chiar dacă nu ai citit ceva anume scris de el. Sau poate îți sună cunoscut în cazul în care ai parcurs Cartea lui Apolodor prin copilărie. Eu, una, am mai auzit de el prin liceu, când am început să-mi dezvolt dragostea pentru literatură și admirația pentru autorii români. Îl știam de pe atunci ca fiind cel mai mare reprezentant al suprarealismului, dar nimic mai mult. Continue reading

December 1

Costin Daniel Neata: Programa școlară actuală sugrumă plăcerea de a citi

Costin Daniel Neata Programa școlară actuală sugrumă plăcerea de a citi

Salutare tuturor! În acest articol, vreau să explic, din punctul meu de vedere, de ce programa școlară actuală nu stimulează aproape deloc apetitul pentru lectură al elevilor, de ce consider că programa școlară actuală sugrumă plăcerea de a citi.

Personal, nu am nimic împotriva lecturilor obligatorii din liceu. Pe unele le-am citit cu drag, iar pe altele le-am detestat.

Aceasta este prima problemă. Faptul că elevii nu au libertatea de a studia operele care le plac. Elevii nu sunt încurajați să exploreze programa actuală, ci sunt obligați să studieze doar operele clasice. Continue reading

December 1

Lavinia Băra: A citi vs a nu citi autori români contemporani

Lavinia Băra

Știți deja că orice poveste trebuie să aibă un erou, dar și un personaj negativ. E evident faptul că atunci când punem mâna pe o carte avem anumite așteptări de la ea și de cele mai multe ori sperăm să ne prindă. Însă, atunci când vine vorba de autori români contemporani un bau-bau își poate face apariția încă din primele pagini. Fie că îl întâlnim întruchipat în personaj negativ, chiar și într-unul pozitiv, sau și mai rău, în toată povestea ni se întâmplă să privim cu scepticism titlul, coperta și mai ales numele autorului.

Poate de teama de a nu irosi prețiosul timp. Poate din zvonuri sau recenzii negative, poate pur și simplu pornim de la premisa greșită că autorii noștri nu pot… Continue reading

December 1

Stefan Stoica: Între Platon și Netflix&Chill în literatura românească

Între Platon și Netflix&Chill

Ei bine, iată că de ziua patriei, cel mai citit dintre hateri (!!alertă de dublu sens!!) mi-a permis să îi scriu câteva rânduri pe minunatul său blog. Condiția, desigur, este să fie despre literatura neaoșă. Am cugetat puțin, că mult nu am reușit niciodată, până când am realizat că dacă blogul este al haterului cu fobie de nunți, tema să fie…IUBIREA!

 Dar nu orice iubire! Nu, am ales să vorbesc despre o mare constantă a literaturii românești: iubirea la intelectuali, la oamenii de geniu și la cum universul poeziei lor este eviscerat nemilos de atât de ispititorul element feminin. Continue reading

December 1

Issabela Cotelin: Sadoveanu, Creangă, Barbu – ultimii mohicani

Issabela Cotelin

Cine are anii mei știe cum se-nvăța literatura română-n școli pe vremuri. Limbajul de lemn n-a fost inventat de clasa muncitoare robotind în fabricile și uzinele patriei, nici de șantieriștii țării, ocupați și ei cu atâtea construcții mărețe, nici de țăranii colectivizați, ci tot de către o presupusă elită, pentru susținerea unui cult al personalității aferent orânduirii sociale respective.

Și, din cauza personalității care trebuia susținută printr-un cult ca să nu se dărâme ca un domino, acest limbaj de lemn s-a infiltrat și a rămas în școli cu deceniile.

Astfel că zeci de ani la rând orele de literatură au avut același tipic: câțiva scriitori de bază, caracterizarea personajelor acestora și comentariul operei respective. Continue reading

December 1

Adriana Popa: Cate ceva despre literatura romana

Adriana Popa Cate ceva despre literatura romana
Buna. Am primit azi invitatie de la colegul Emil Calinescu de a scrie un articol pentru unul din blogurile sale si ma grabesc sa dau curs invitatiei.
Iata-ma asadar la masa de scris, cu agenda si intrebari pentru Emil. Nu e usor, pentru ca, desi am studiat Literele, nu pot spune ca sunt familiarizata cu autorii romani contemporani. Dar veti vedea, imi place sa fiu informata si ma voi documenta si pentru acest articol. Emil ne-a usurat procesul de creatie dandu-ne mura-n gura temele, idei. Asa ca nu facem mofturi.

Eu sunt  o cititoare impatimita, particip la un club de lectura , insa nu sunt pusa la punct cu literatura romana contemporana. Dar sa ne grabim, caci avem multe de vorbit, totusi.

Citim si aflam ca in noiembrie a avut  loc la Iasi Gala Scriitorii Anului. Organizatori: USR, da, Uniunea Scriitorilor , nu altceva , si Primaria municipiului Iasi. Am in fata lista cu premiile lunare din noiembrie 2018 pana acum. Proza, poezie, opera critica.

O sa va dezamagesc, nu sunt o critica.

Amfitrionul manifestarii este domnul Nicolae Manolescu.

Mai vad editurile ce publica autori romani: Tracus Arte, Brumar, Cartea Romaneasca, Polirom, Humanitas. Semnalez colectia Scriitori romani contemporani la Humanitas.

Citesc. Subiecte diverse, nume noi. Am observat un val de tineri scriitori. Se promoveaza literatura romana.

Singura carte citita din Colectie a fost Sindromul Stavroghin, Alina Pavelescu. O carte buna.

Acum incerc sa rememorez carti de literatura romana citite in timp. Prima care imi vine in minte e Simona Popescu. O fantastica pledoarie pentru poezie.

Si pentru ca a venit vorba de poezie, eu sunt o admiratoare a lui Claudiu Komartin, redactor-sef al revistei Poesis International.

Am fost si o cititoare a Ruxandrei Cesereanu.

O multime de nume noi, nemaiauzite 🙂 . Abia daca recunosc vreo doua nume.

Invatam impreuna. Cuvantul “poesis” nu exista in dictionar. In filozofie, se refera la aducerea la fiinta a ceva ce nu a existat inainte.

O sa vorbesc putin despre festivalurile de literatura. La care, spre rusinea mea, nu am participar pana acum. Cu parere de rau. Fusesem acceptata ca voluntar la FILIT. Un festival de talie europeana. Iata , scriitori merg la intalniri cu liceenii, foarte interesant.

Tot in noiembrie a avut loc SHORT, festival de proza scurta in librariile Carturesti din 5 orase.

Stiati ca la Iasi fiinteaza salonul de literatura Junimea? 😮 Ii puteti urmari activitatile pe Facebook.

Eu am mai citit Ioana Parvulescu, Marius Chivu, Mihai Maniutiu, Octavian Saiu, George Banu, Cristina Modreanu, in zona teatrului dupa cum vedeti 🙂 .

Ce am mai aflat? Ca se investeste in traduceri si in biblioteci romanesti pentru diaspora. Donez si eu de cate ori am ocazia. Scrieti si voi la noi@educab.org .

Si iac-asa, catinel-catinel, articolul pentru blogul lui Emil este gata.

Imi plac antologiile.

Si nu pot sa nu amintesc de o carte noua extrem de interesanta : Draga Virginia, scrisori catre Virginia Woolf.

“La 90 de ani de la publicarea eseului Virginiei Woolf, O cameră doar a ei, care vorbește despre scris, despre femei care scriu, despre spațiu personal, independență și explorare, cincisprezece scriitoare îi răspund autoarei britanice din propriile spații intime, descriindu-și libertățile și mediile de explorare și exprimare.

Dragă Virginia, strânge laolaltă perspective foarte diverse. Textele acestor prozatoare, poete, dramaturge, eseiste, unele debutante, altele adevărate repere literare, compun o hartă subiectivă, dar nu mai puțin edificatoare a ceea ce înseamnă a avea o voce sonoră și liberă.” ( sursa ) .

Am avut o scurta intrevedere cu Emil pe Messenger, am adaugat ultima parte si sunt gata sa ii trimit articolul.

Sa auzim de bine. Adica va astept observatiile. Un pic cam general, dar sper ca am dat niste informatii utile. Va imbratisez. Pa pa. Cititi romaneste! 🙂

December 1

Lavinia Chiranescu: Prejudecata, bat-o vina!

Lavinia Chiranescu

Să citești o carte poate părea o activitate simplă pentru oricare dintre noi dar adevărul este că avem de-a face cu un proces mult mai complex. Acesta își are începutul din momentul în care punem prima dată mâna pe o carte, îi auzim titlul sau îi citim autorul și se termină…când? Vă spun eu, nu se termină niciodată.

Articolul de față reprezintă o înglobare de idei referitoare la percepția noastră asupra unei cărți dar mai ales la modul în care privim o carte din momentul în care aflăm naționalitatea autorului. Impresia pe care mi-o lasă mediul online este aceea că în ultimii ani există o „bătălie” silențioasă între dorința autorilor români de a ieși la lumină și prejudecata cititorilor asupra acestora ca persoane, ca scriitori și mai ales ca origini. Continue reading