December 1

Corina Moisei-Dabija: Despre BINE în literatură

Despre Bine în literatură. Autorii basarabeni contemporani și aportul lor în transformarea scriiturii

 

Am gândit acest articol preț de câteva zile. În primul rând, pentru că sarcina în sine era extrem de dificilă. Urma să povestesc unui public nou despre autori din Basarabia și despre munca acestora. În mod ideal, articolul ar fi avut forma unei înșiruiri de autori mai mult sau mai puțin cunoscuți, dar am renunțat la acest format și am decis să scriu despre „Bine” în literatură. Da, ciudată și poate (ne)inspirată alegere, dar fiind tendința acută de a marginaliza binele și de a arunca mereu o doză nestăvilită de ură în on-line. Dar mi-o asum și scriu astăzi despre cei care formează o veritabilă pleiadă de autori basarabeni responsabili.

Și cum să nu îl pun în capul listei pe Igor Guzun, cel care a pus Binele în capul mesei, reamintindu-ne prin volumele sale „Vinil” și „Bine” ce înseamnă „Acasă” și cum să revenim la origini. Textele lui Igor Guzun au aromă de pâine coaptă pe spuza cuptorului, au mirosul îmbrățișărilor pe care mi le da bunica sau a ierbii proaspăt cosite. Cu „Iubi” cel mai nou volum de poezie, Igor Guzun redimensionează empatia, îi dă culoare și arată că dragostea poate fi o bomboană dulce cu măsură. Continue reading

December 1

Mihaida Meila: Radu Sergiu Ruba – o piatră nestemată

Radu Sergiu Ruba

Fiecare lectură cu care rezonăm ne poartă pe cărări uimitoare, iar cuvintele atent meșteșugite de autor trezesc în noi dorința de a împărtăși bucuria descoperirii noului parfum literar. Scrierile cu care Radu Sergiu Ruba ni se înfățișează poartă amprenta simțului pierdut, a cărui amintire dăinuie de o jumătate de secol. Lustruite cu grijă, poveștile aflate de la Șeherezada copilăriei sale s-au transformat în fraze pline de nostalgie – o încântare pentru ochi și un balsam pentru suflet.

Este unul dintre acei oameni pe care viața i-a înzestrat cu demnitate, înțelepciune, umor și simplitate, dar mai presus de toate acestea, cu darul de a zugrăvi stările subtile ale sufletului. Radu Sergiu Ruba ne vrăjește cu abilitatea sa de a despica firul în patru, apoi în patruzecișipatru, descrierile sale având asupra noastră efectul unei plimbări printr-o pinacotecă. Continue reading

December 1

Catalina Popa: Pledoarie pentru limba română

Catalina Popa Pledoarie pentru limba romana

Nu am fost niciodată adepta poveștilor patriotice, o singură dată am scris una pentru o ciocolată. Știu, nu sună bine, poate că nu a fost pentru ciocolată, a fost pentru centenar, era un fel de selecție de o sută de povești care se afișau la Muzeul Tricolorului. Oricum, am primit ciocolată, iar asta m-a făcut fericită. Ce am scris atunci? Nu am nicio idee. Sigur nu despre ciocolată, cum nu o să fac nici acum căci istoria acesteia începe acum mii de ani prin America de Sud, dacă era în România ar fi fost justificat, dar cel mult aș putea spune că ciocolata e bună și la noi, majoritatea importată, dar tot dulce.

Despre ce o să scriu totuși azi? Despre 1 decembrie? Nu chiar, ci voi mărturisi unul dintre cele mai ascunse secrete ale mele. Pregătit? Nu am citit niciodată o carte în engleză. Continue reading

December 1

Cornelia Tudusciuc: Citim autori români sau nu?

Cornelia Tudusciuc Citim autori români
Eu cu siguranță citesc autori români si n-o sa încetez sa-i citesc doar pentru că am găsit câteva cărți care nu mi-au fost pe plac.
Pornind de la provocarea lui Emil, m-am gândit să scriu și eu acest articol, dacă se poate numi articol pentru că nu prea am experiență în domeniu. În el o să vorbesc despre scriitori români contemporani, despre acei scriitori români care au reușit sa-mi rămână în suflet după ce le-am citit opera, dar și despre acei a căror cărți nu prea mi-au fost pe plac.
Nu o să fac un top, dar o sa încep cu scriitoarea mea preferată și anume Camelia Cavadia. Prima oară am făcut cunoștință cu dumneaei prin intermediul romanului Măștile fricii. O carte pe care am citit-o într-o zi, acum 2 ani și la care mă gândesc și azi. O carte pe care o recomand tuturor, o cartea care reflectă povestea de viață a multor familii, fie ele din România sau nu.

Nici celelalte cărți ale autoarei nu sunt mai prejos. Vina și Purgatoriul îngerilor sunt la fel de sensibile și de triste și reflectă o realitate pe care mulți din noi refuzăm să o vedem.

Continue reading

December 1

Mona Rusinescu: Cinci carti romanesti care m-au impresionat, subevaluate azi

Cinci carti romanesti care m-au impresionat, subevaluate azi Mona Rusinescu

A scrie și a citi în limba maternă este un privilegiu. Unul de care ar trebui să se bucure fiecare persoană, indiferent în ce țară s-a născut. Eu m-am născut în România. Simt, iubesc, plâng și zâmbesc doar românește. Indiferent câte limbi străine știu să vorbesc, graiul de acasă e singurul în care sufletul meu se poate exprima.

Îmi amintesc momentul când am învățat să citesc. Când toate semnele din fața mea au prins viață. Și am făcut asta în limba română. Citind povești. Poate pentru mulți Ion Creangă, Petre Ispirescu, Emil Gârleanu, Barbu Ștefănescu Delavrancea sunt o reală plăcere a fi citiți în orice limbă de pe pământ. Însă, a le descoperi scriitura exact așa cum au așternut-o ei pe hârtie este o binecuvântare. De care am profitat cât de mult am putut. Continue reading

December 1

Catalina Bianca: De ce nu ne iubim literatura?

Citestemil Romaneste de ce nu ne iubim literatura

Am iubit întotdeauna cuvintele. Mi-a plăcut să scriu, să citesc, să mă pierd și regăsesc printre rânduri. Am citit pe ascuns „Crăiasa zăpezii” la lumina veiozei din camera bunicii pentru a-mi surprinde colegii și doamna învățătoare, care dintr-o pură coincidență era și mama, la ora de lectură. Mie mi-au plăcut poeziile, poveștile, romanele, dramaturgia, vechiul, noul, totul. Trebuia să fie doar o altă lume în care să mă pierd, conturată prin cuvintele altcuiva, în care să pot evada. Am citit cu drag, de la Eminescu, Blaga, Ion Barbu, Ana Blandiana, Marin Sorescu sau Marin Preda, Sadoveanu, până la Marius Tucă, Cristina Andone, Mădălina Rusescu. De unii nici nu ați auzit și probabil mulți dintre voi nu vor auzi vreodată, dar scriu atât de frumos …

Cumva, mie nu mi-a fost niciodată teamă să citesc, dar asta pentru că am avut norocul de a da exact peste oamenii potriviți care acceptau faptul că acele comentarii, acele eseuri, de la examene, olimpiade, erau scrise în procent de 99% în viziunea mea. Undeva greșim, undeva în școală se greșește, învățăm copiii să se teamă de literatura noastră, să „urască” autorii români consacrați și să îi evite din cauza emoțiilor vechi și pe cei contemporani. Asta pentru că asociază literatura noastră cu o notă, cu teza aia la care a luat o notă mică pentru că a sărit un paragraf din cartea de comentarii. Eminescu e printre cei mai detestați, în frunte cu „Luceafărul” vieții, de Barbu nici nu se mai pune problema să îl aducem în discuție. Mi-ar plăcea ca evaluările să semene mai mult cu niște recenzii. Să îmi spună copilul, elevul, studentul, ce i-a plăcur și ce nu, ce a înțeles el, de ce ar recomanda cartea aceea și cui.

Dacă întrebi românii care e autorul preferat *exceptând numărul mare de români care nu citesc deloc*, majoritatea au unul străin. Asta nu pentru că noi nu am avea oameni care chiar reușesc să îți facă pielea de găină, ori să te facă să te îndrăgostești de unul dintre personaje (eu l-am iubit pe Ionuț Jder vreo doi ani, până când filmul mi-a schimbat imaginea lui), ci pentru că ne temem de ei. Și mai cred într-un motiv, numit „capra vecinului”. „Da’ ce mă, ăla a scris o carte, mare brânză, și io’ pot, tocmai de-aia nu o să o citesc pe a lui. De ce să facă ăla bani, cu ăia 30 de lei pe spinarea mea, când eu trăiesc din sărăcie, ia mai bine să o adaug eu în coș pe al lui Coelho, că e doar 46…și e Coelho…

Sunt mulți autori români,vechi și noi, care scriu grozav. Nu vă temeți de numele noi, dar care sună cunoscut. Nu ne mai așteaptă nicio notă dincolo de ele.

Hai să le dăm o șansă…hai să citim românește!

La mulți ani!

 

Să vă spun câte ceva despre mine? Sunt Cătălina şi Bianca, iar dacă puneţi un ceas lângă mine, se transformă într-un ceas cu cuc 🙂 Sunt un cititor înrăit, care în ultima vreme a fost îmbunat din cauza serviciului. Mai mult şi mai bine mă puteţi cunoaşte pe Blog de zâmbit (https://blogdezambit.wordpress.com/), iar zilele astea lucrez la catalinaspune.com, un proiect care deocamdată e privat, dar pe care îl vom cunoaşte curând. Ah, da şi îmi place să zâmbesc, dar cred că v-aţi prins. Pupici!

Eu cu autoarea acestui articol 🙂

Articolul De ce nu ne iubim literatura este al doilea articol scris de frumoasa Catalina pe acest blog. Primul articol a fost scris in ziua de debut a blogului.

December 1

Stefania Costache: Scriitor, român, contemporan, preferabil viu.

Hai că-i simplu! Avem atâția buni. Îl aleg pe Puric că mai român sau mai naționalist decât el nu cred că avem. Ba nu, îl aleg pe Pleșu. E și pe prestigiu și am și o povestioară ușor amuzantă in ceea ce privește una dintre cărțile lui.

Mi-a făcut cadou un prieten “Minima Moralia” a lui Pleșu. Mi-a zis că o să îmi placă la nebunie că omul are aceeași viziune ca a mea. Atât de nerăbdătoare eram să o citesc încât am tras pe dreapta până acasă să citesc măcar câteva pagini. N-am trecut de prima!

Mi-am zis că e mai complicată și necesită atenția mea integrală.

Am ajuns acasă și cartea a insistat să rămână la fel de complicată. Citeam un paragraf și până la sfârșitul lui uitam despre ce era vorba sau trebuia să fac pauză să îmi amintesc ce înseamă nu știu ce cuvânt.

N-am citit-o, dar a doua zi m-am dus la prietenul meu și i-am zis că a avut dreptate. E genială! El mi-a zis că știa că o să îmi placă și că și pe el îl cucerise.

L-am luat pe Pleșu la mare să îl citesc pe plajă, poate îmi iese… Nu mi-a ieșit.

Mă apropiasem destul între timp de prietenul care mi-o dăruise așa că i-am zis:
– Bai nene, eu nu am înțeles nimic din cartea de la tine și nici nu am putut să o citesc toată. Recunosc că e peste nivelul meu. Te rog, spune-mi ce ți-a plăcut atât de mult la ea!

A început să râdă în hohote și mi-a spus:

– Nici eu nu am putut să îl citesc că nu înțelegeam nimic. Am vrut să te impresionez plus că mă bazam pe tine să îmi povestești după…

Mda, Pleșu e un scriitor român despre care nu aș putea scrie nimic in afară de povestioara asta.

Hai să aleg altul că tot au rămas mulți.

Chișu, Cărtărescu, Mircea Albulescu, Maria Timuc, Nicu Alifantis, Maticiuc. Ceeee!? De ce mi-a venit în minte ăsta ultimul? I-am citit cartea? Da, i-am citit-o. E bună?

Mai bună decât sunt recenziile ei. Mi-a plăcut? Da.

M-a impresionat atât de tare cât ăsta să fie scriitorul român pe care îl aleg? Nu.

Off! Am început greșit căutarea unui scriitor despre care să scriu. Vreau să aleg unul care atinge suflete prin literele sale, unul care emoționează sincer și până la lacrimi uneori.  Păi, ultimul text la care am plâns a fost al lui Maticiuc. Deci de asta mi-a venit el în minte.

Nu e un text din cartea lui, dar e scris de el și fabulos și de sincer și de bun. Căutați “Nemuritorii” pe google și o să înțelegeți de ce m-am oprit la el.

Da, gata, ăsta e! N-o fi naționalist convins Codin, dar pare umanist ceea ce mie mi se pare un pic mai mișto. E de o sensibilitate și de o superficialitate în același timp încât uneori nu pot crede că același om scrie ambele texte. E un paradox și mie paradoxurile mi se par românești. Creangă era paradoxal în texte, Eminescu era paradoxal în texte, ai noștri sunt paradoxali în general.

E recunoscut ca fiind afemeiat. Aici cred că n-are nimeni dubii despre marii noștri poeți sau dramaturgi că ar fi fost altfel 😊. Se simte în textele tuturor inclusiv in ale celui ales de mine doar că noi romanii suntem și inventivi așa că in loc să ne numim valorile “afemeiati” le zicem “romantici”.

Mai toți n-au fost apreciați sau iubiți la vremea lor. In vremea noastră numim asta “că are mulți hateri”. Are mulți deci iar se încadrează la scriitor tipic românesc.

Ce-i lipsește lui Maticiuc și restul au avut e lipsa banilor. Ăștia vechi ai noștri mureau de foame și își îmbogățeau urmașii post mortem. Ăsta e bogat, dar nu din scris, deci se iartă.

Hai că iar am scris mult, ca și anul trecut despre Eminescu.

Citiți Nemuritorii ca să fiți romani 100% și să plângeți de ziua României!

Stefania Costache

Articolul Scriitor, român, contemporan, preferabil viu. a fost scris de Stefania Costache, frumoasa domnisoara din poza de mai sus. Anul trecut, pe 15 ianuarie, in ziua de debut a acestui blog, a avut unul dintre cele mai bune articole. Pe Stefania o puteti citi pe blogul ei personal lolrelai.eu.

December 1

Florin Ciprian Ursulescu – Igor Bergler – Dan Brown de Romania

Igor Bergler Biblia Pierduta Testamentul lui Abraham

Igor Bergler – Prima dată când am intrat în contact cu acest autor, a fost o reclamă bine făcută pe Facebook la Testamentul lui Abraham, ce mă invita să o citesc. Părea o carte plină de mister ce trebuia să îmi dezvăluie secretele ascunse ale unui personaj important din istorie, iar eu trebuia să o am. Va las aici linkul: Continue reading

December 1

Diana Neata: Autori romani contemporani – intre cliseu si sublim

Diana Neata Autori romani contemporani

Literatura romana contemporana e un subiect intens dezbatut pe blogurile de carte autohtone. Parerile variaza intre„nu e apreciata la adevarata sa valoare” si „se publica mult și prost”. Ambele variante sunt la fel de adevarate. Pe de-o parte exista carti extraordinare ce vor trece testul timpului, pe de alta… se publica orice si oricat. Pentru fiecare carte buna, apar doua-trei ce intra in categoria „maculatura”, nu e vreo statistica oficiala, dar sunt sigura ca e asa e! Tocmai pentru ca am de unde alege, in clipa in care Emil ne-a provocat sa scriem despre literatura romana, mi-am propus sa va prezint fix aceste doua laturi. Dupa numeroase schite mentale, am ajuns la concluzia ca cel mai bun mod de a realiza asta este sa realizez doua topuri: unul cu autori romani contemporani exceptionali, altul cu… unii mai putin remarcabili. Practic, am facut un top si un anti-top. Continue reading

December 1

Anaphielle: Umbra nu le vine bine autorilor care poartă în cuvinte virtuți rare

Lumea autorilor din România este un loc aparte, însă diversitatea care a apărut în ultimii ani a creat, printre altele, o mare confuzie, iar proverbul ”Nu judeca o carte după coperta ei” a prins un înțeles învers.

 Pe cine mai citim? Pe cine mai iubim? Pe cine mai credem?

Am promis cândva, plină de încredere, că voi citi cât mai mulți autori români contemporani, astfel că mi-am făcut o listă lungă pe care la scurt timp am abandonat-o. Sentimentele simțite lecturând cărți slăvite și preamărite care de fapt nu spuneau nimic m-au transformat într-un cititor sceptic.

Pe mine cartea trebuie să mă facă să simt, așa cum am învățat de mic copil. Continue reading