Hai că-i simplu! Avem atâția buni. Îl aleg pe Puric că mai român sau mai naționalist decât el nu cred că avem. Ba nu, îl aleg pe Pleșu. E și pe prestigiu și am și o povestioară ușor amuzantă in ceea ce privește una dintre cărțile lui.
Mi-a făcut cadou un prieten “Minima Moralia” a lui Pleșu. Mi-a zis că o să îmi placă la nebunie că omul are aceeași viziune ca a mea. Atât de nerăbdătoare eram să o citesc încât am tras pe dreapta până acasă să citesc măcar câteva pagini. N-am trecut de prima!
Mi-am zis că e mai complicată și necesită atenția mea integrală.
Am ajuns acasă și cartea a insistat să rămână la fel de complicată. Citeam un paragraf și până la sfârșitul lui uitam despre ce era vorba sau trebuia să fac pauză să îmi amintesc ce înseamă nu știu ce cuvânt.
N-am citit-o, dar a doua zi m-am dus la prietenul meu și i-am zis că a avut dreptate. E genială! El mi-a zis că știa că o să îmi placă și că și pe el îl cucerise.
L-am luat pe Pleșu la mare să îl citesc pe plajă, poate îmi iese… Nu mi-a ieșit.
Mă apropiasem destul între timp de prietenul care mi-o dăruise așa că i-am zis:
– Bai nene, eu nu am înțeles nimic din cartea de la tine și nici nu am putut să o citesc toată. Recunosc că e peste nivelul meu. Te rog, spune-mi ce ți-a plăcut atât de mult la ea!
A început să râdă în hohote și mi-a spus:
– Nici eu nu am putut să îl citesc că nu înțelegeam nimic. Am vrut să te impresionez plus că mă bazam pe tine să îmi povestești după…
Mda, Pleșu e un scriitor român despre care nu aș putea scrie nimic in afară de povestioara asta.
Hai să aleg altul că tot au rămas mulți.
Chișu, Cărtărescu, Mircea Albulescu, Maria Timuc, Nicu Alifantis, Maticiuc. Ceeee!? De ce mi-a venit în minte ăsta ultimul? I-am citit cartea? Da, i-am citit-o. E bună?
Mai bună decât sunt recenziile ei. Mi-a plăcut? Da.
M-a impresionat atât de tare cât ăsta să fie scriitorul român pe care îl aleg? Nu.
Off! Am început greșit căutarea unui scriitor despre care să scriu. Vreau să aleg unul care atinge suflete prin literele sale, unul care emoționează sincer și până la lacrimi uneori. Păi, ultimul text la care am plâns a fost al lui Maticiuc. Deci de asta mi-a venit el în minte.
Nu e un text din cartea lui, dar e scris de el și fabulos și de sincer și de bun. Căutați “Nemuritorii” pe google și o să înțelegeți de ce m-am oprit la el.
Da, gata, ăsta e! N-o fi naționalist convins Codin, dar pare umanist ceea ce mie mi se pare un pic mai mișto. E de o sensibilitate și de o superficialitate în același timp încât uneori nu pot crede că același om scrie ambele texte. E un paradox și mie paradoxurile mi se par românești. Creangă era paradoxal în texte, Eminescu era paradoxal în texte, ai noștri sunt paradoxali în general.
E recunoscut ca fiind afemeiat. Aici cred că n-are nimeni dubii despre marii noștri poeți sau dramaturgi că ar fi fost altfel 
. Se simte în textele tuturor inclusiv in ale celui ales de mine doar că noi romanii suntem și inventivi așa că in loc să ne numim valorile “afemeiati” le zicem “romantici”.
Mai toți n-au fost apreciați sau iubiți la vremea lor. In vremea noastră numim asta “că are mulți hateri”. Are mulți deci iar se încadrează la scriitor tipic românesc.
Ce-i lipsește lui Maticiuc și restul au avut e lipsa banilor. Ăștia vechi ai noștri mureau de foame și își îmbogățeau urmașii post mortem. Ăsta e bogat, dar nu din scris, deci se iartă.
Hai că iar am scris mult, ca și anul trecut despre Eminescu.
Citiți Nemuritorii ca să fiți romani 100% și să plângeți de ziua României!
Articolul Scriitor, român, contemporan, preferabil viu. a fost scris de Stefania Costache, frumoasa domnisoara din poza de mai sus. Anul trecut, pe 15 ianuarie, in ziua de debut a acestui blog, a avut unul dintre cele mai bune articole. Pe Stefania o puteti citi pe blogul ei personal lolrelai.eu.
Știam eu de ce nu mă apuc să-l citesc pe domnul Pleșu.
Eu nu am nevoie de argumente. Stiu ca nu e pt mine 🙂
Deci nu sunt singura 😂