Stefania Costache: Ce a făcut Eminescu ăsta pentru mine?

15 Jan

Înainte să învăț să citesc, deși am învățat destul de devreme, în timp ce mă cățăram pe mobilă, am făcut pentru prima oară cunoștință cu acest nume.

Aveam 4 ani și în acea zi mă suisem pe bibliotecă, convinsă fiind că pot zbura până pe covor. Ca să ajung sus de tot, m-am agățat de cărți, dar cele mai multe dintre ele, în loc să mă sprijine, mai rău mă încurcau. Pe raftul 3 am dat de o carte groasă și copertată care nu s-a clintit când am pus mâna pe ea. Am ajuns sus și apoi am zburat. M-am lovit ce-i drept la aterizare dar până atunci am zburat. A venit tata repede în cameră că aterizarea fusese și zgomotoasă 🙂

– Ce-ai făcut copile? O secundă nu poți sta potolita?

Cum nu puteam recunoaște ca sunt de vină și cum ultima imagine din mintea mea fusese cartea groasă, am răspuns repede:

– Cartea aia m-a pus să zbor, tată!

L-a bufnit râsul și m-a întrebat:

– Eminescu?

– DA!

Am răspuns foarte sigură deși habar nu aveam despre ce vorbește dar îmi plăcea ca râde. Am tras concluzia ca Eminescu ăsta trebuie să fie ceva de bine…

Am crescut și am aflat ca este un poet și că trebuie să îl învăț pe dinafară. Mă gândeam la cartea aia groasă și mi se părea imposibil să învăț atât.

De frica lui am învățat matematica bine 😊. Eram scuzata de doamna de română că nu știu versurile pentru ca mergeam la olimpiada la mate.

Prin clasa a 8-a a trebuit să scriu totuși ceva și la română. Aveam de făcut nu mai știu exact ce compunere liberă. Mi se schimbase recent profa și asta nouă îmi și plăcea mult așa că, de dragul ei și al unei impresii bune, am făcut compunerea. Am citit-o în clasă și doamna a început să plângă… Și a plâns ceva, nu doar a lăcrimat. Se făcuse o liniște mormântala în clasă și eu nu știam dacă am făcut bine sau rău. Colega mea, Raluca plângea și ea…

Profa a venit la mine, m-a pupat și mi-a zis:

” – Cât talent zace în tine fetiță! Dă-mi mie lucrarea că o înscriu la concursul Eminescu” (ceva cu Eminescu dar nu îmi aduc aminte exact numele)

Nu reușisem niciodată să impresionez pe cineva atât de tare până atunci. Erau un copil deștept, bun la majoritatea materiilor și fusesem lăudată adesea dar niciodată prin emoții, ca atunci.

La o luna distanță câștigam și primul premiu din viata mea în afara scolii. Profa mi-a adus o diplomă cu locul 1 pe care scria mare Eminescu.

Băiatul ăsta tot apărea în viata mea și eu nu știam nimic despre el.

În liceu am rămas pentru prima oară corigenta și nu la orice ci la română 😊

Proful, care era și dirigintele meu mi-a zis:

– Dacă nu pui mâna să scrii tu, nu taică-tu cu mine nu ai viață.

Tata era profesor de română așa că de câte ori aveam de scris mai mult sau de compus ceva, fugeam la el sa îl rog sa scrie. Tata a rămas corigent, nu eu😂

Am trecut cu greu anul căci Eminescu ăsta devenea tot mai insistent în a fi învățat sau măcar citit.

La 16 ani m-am hotărât să il citesc. Am dat fuga la biblioteca mea veche la care acum trebuia doar sa întind mâna după cartea groasă, fără sa ma mai cațăr.

Am pătruns într-o altă lume citindu-l căci nu simțeam că îi citesc poeziile ci gândurile codificate cumva în versuri. Mi-a plăcut dar i-aș fi adus câteva modificări că doar eram adolescentă și nu puteam lua totul de-a gata.

A urmat cea de-a doua scriere a mea personală.

Aveam de descris cât mai exact, unui orb, ceea ce noi vedeam și el nu putea vedea. Practic, tema pentru acasă era o scrisoare pt un orb.

Ajutată fiind de noul meu prieten pe care îl citisem i-am scris orbului despre ceva ce nici eu nu vedeam sau cunoșteam. I-am descris iubirea căci o învățasem de la Eminescu 😊

Când am citit-o în clasă, profesorul meu a făcut ceva extraordinar. S-a ridicat în picioare și tremurând tot (de nervi cel mai probabil) a spus:

– 10!

Din nou, toată clasa a amuțit. Dl Clenciu avea 70 de ani aproape și niciodată nu dăduse această notă în întreaga lui carieră. Intotdeauna ne spunea ca 10 e doar pentru profesori. Eu eram eleva care i-a dat cele mai mari bătăi de cap căci ii aduceam aminte de fiica lui, o rebelă și ea. Eram într-un conflict permanent cu el și chiar cred că l-a durut să îmi dea nota aia, dar era un profesor cinstit. La 2 saptămâni distanță, profesorul meu a murit. A fost ultima notă oferită de el cuiva.

Îmi amintesc ca mergeam pe stradă și mă conversaționam în mintea mea cu noul meu prieten “Vezi ce ai făcut mai Eminescu? L-ai omorât pe profu'”…

Un alt lucru pe care l-a făcut Eminescu prin inspirația oferită a fost faptul ca tot acea lucrare de 10 a fost și primul meu articol publicat vreodată în vreun ziar. Evenimentul Zilei a dedicat o pagină scrierii și analizei psihologice a textului.

Nu știu cum a ajuns lucrarea mea la ei dar tine sa cred că a avut o legătură Dl. Clenciu.

A urmat bacul și, cum era firesc, Eminescuuuuuuu m-a însoțit. A fost principalul subiect. A fost băiat bun și nu mi-a făcut probleme deloc 😊

Tot datorită lui am ales facultatea de Jurnalism căci îmi arătase deja cum e sa publici ceva într-un ziar și tot datorită lui am scris sute de pagini în care mi-am exteriorizat emoțiile care m-ar fi mâncat de vie dacă le țineam în mine.

La 24 de ani eram la o masa cu Dinu Olarasu și l-am întrebat de unde își ia inspirația. Mi-a zis:

– Stii pe cine am la numere de urgență? Uite, apasă lung pe 1 sa vezi le cine sun.

Am apăsat și pe ecran a apărut cu litere mari următorul nume : EMINESCU. Am apăsat din curiozitate și pe 2 sa vad pe cine mai are. La 2 era DUMNEZEU.

Am răsuflat ușurată în sinea mea ca nu sunt nebuna și ca nu doar eu vorbesc cu Eminescu de ceva vreme. L-am întrebat de ce nu-l sună doar pe Dumnezeu și mi-a spus:

– E fiecare cu treaba lui. Pentru inspirație vorbesc cu Eminescu și asta îmi lipsește cel mai des… Pe Dumnezeu îl sun pentru alte treburi și încerc sa apelez la el mai rar că știu ca are multă treabă…

Am înțeles cumva ca fiecare lucru are Dumnezeul lui și am înțeles clar ca Eminescu era un Dumnezeu al cuvintelor așternute pe foi …

– Deci, ce a făcut Eminescu ăsta pentru mine?

– Știți, nu l-am mințit pe tata când aveam 4 ani. Eminescu chiar m-a ajutat să zbor…și atunci și de alte multe dați când cuvintele mele capatau sens pe foaia albă…


Bucati de carne, apă ,oase și peste toate presărat suflet…mă fac pe mine. Încercari, drumuri line și piedici, critici și prieteni… mă fac pe mine cea de-acum. Amintiri, vise distruse și speranțe noi…mă fac să scriu. – Stefania Costache – lolrelai.ro

3 Replies to “Stefania Costache: Ce a făcut Eminescu ăsta pentru mine?

  1. Trei lucruri despre articolul asta, care-i printre preferatele mele. Asadar:

    1. Prima mea reactie dupa ce l-am citit a fost: si daca sunai la Eminescu, cine-ti raspundea? Dar la Dumnezeu? C-as fi vrut si eu numarul lor. Macar al lui Dumnezeu …

    2. Povestesc din nou o faza de la bac. Auzisem noi, de la diriginta, care statea pe acolo, cu noi, sa ne sustina, ca pe catedra subiectele sunt asa: in stanga e proza, in dreapta poezia. La oral zic. Asa ca m-am dus eu in stanga de tot sa trag subiect. Se uite o supraveghetoare la mine: UNDE TE DUCI? La care eu, mandru: SA TRAG SUBIECT! Nu intelegea de ce. Eu voiam sa fiu sigur ca NU imi pica poezia.

    3. D-aia is bune pozele ori videoclipurile, pt a vedea reactii precum reactia profesorului tau, Clenciu.
    Eu, sincer, uram profesorii de genul. Din suflet. Chiar daca tu il respecti, eu nu dadeam doi bani pe el. Oricat de culti, destepti si cititi ar fi fost 🙂

    Cam atat. Multumesc inc-o data pentru articol!

  2. Eu iti multumesc pt invitație 😊
    Cât despre dl. Clenciu, aceeași repulsie am avut-o și eu inițial, repulsie pe care ulterior am regretat-o. Nu putem judeca un om până nu ii cunoaștem povestea și în niciun caz nu putem urî un om căci ne facem nouă rău.
    Nepoata lui era în clasă cu mine. O elevă de 10 la toate materiile. La el avea 9. Era un om cinstit și cu principii chiar dacă nu principii pe gustul celor de 16 ani…
    Iti multumesc încă o data pt ca m-ai făcut sa rememorez amintiri și personaje.
    Mult succes cu noul proiect!

  3. Un om cu principii gresite, incuiat, absurd, nu ar primi in veci respectul meu. Este ca si cum ar trebui sa respect un politist ca-l aresteaza pe ta-su ori pe fra-su. Niciodata nu voi face asta!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *