Mona Rusinescu: Cinci carti romanesti care m-au impresionat, subevaluate azi

1 Dec

A scrie și a citi în limba maternă este un privilegiu. Unul de care ar trebui să se bucure fiecare persoană, indiferent în ce țară s-a născut. Eu m-am născut în România. Simt, iubesc, plâng și zâmbesc doar românește. Indiferent câte limbi străine știu să vorbesc, graiul de acasă e singurul în care sufletul meu se poate exprima.

Îmi amintesc momentul când am învățat să citesc. Când toate semnele din fața mea au prins viață. Și am făcut asta în limba română. Citind povești. Poate pentru mulți Ion Creangă, Petre Ispirescu, Emil Gârleanu, Barbu Ștefănescu Delavrancea sunt o reală plăcere a fi citiți în orice limbă de pe pământ. Însă, a le descoperi scriitura exact așa cum au așternut-o ei pe hârtie este o binecuvântare. De care am profitat cât de mult am putut.

Apoi, încet, am trecut la proză și poezie. Da, evident și având în vedere că aveam o programă școlară, dar și pentru faptul că pur și simplu lectura m-a cucerit. Am început să descopăr alte lumi, culturi, povești, însă mereu m-am întors pe plaiurile mioritice. La cărțile care îmi ofereau bucăți din istoria, mediul și mentalitatea românului.

Din punctul meu de vedere, ca român dacă poți face referire într-o conversație, cu ușurință, la  crima lui Raskolnikov, la pâinea lui Jean Valjean, la portretul lui Dorian Gray (doar câteva exemple), dar nume ca Victor Petrini, Hagi Tudose, Agamemnon Dandanache sau Ilie Moromete (din nou, doar câteva exemple) îți sunt străine ai pierdut mult. În cazul în care Call me Ishmael îți spune mai multe decât Asta mi-o cânți dumneata, nea Ilie… ori simpla parafrază Jupuitule, n-am! te-ai privat de realitatea pe care o trăiești.

A citi autori români nu este o obligație. Când vine vorba de literatură eu chiar cred că nimic nu este obligatoriu. Niciun nume sau titlu. Însă, a păși în lumea scriitorilor români reprezintă o șansă să înveți despre propria ta țară, propriul tău popor. Epoci, regimuri politice, mentalități, crezuri și superstiții, valori și adevăruri trăite, toate se găsesc între coperțile cărților românești. Iar a profita de o poveste scrisă în limba sufletului tău este ceva extraordinar. Cel puțin pentru mine.

Da, sunt o mare admiratoare a literaturii române! Viața mea și tot ceea ce reprezint este, până la urmă, o simplă poveste. Poveste care, cel mai probabil, va fi uitată și nu va mai însemna nimic peste câțiva ani. Însă e una scrisă și trăită tricolor. De aceea, mă voi regăsi, pierde și visa mereu cu o mare ușurință și cu un firesc tors de amintiri în poveștile așternute de cei la fel ca mine, de români.

În continuare am ales să vă vorbesc despre cinci cărți care m-au impresionat în mod deosebit, dar  sunt mai puțin apreciate la justa lor valoare astăzi. Voi aminti strict despre impresia pe care mi-au lăsat-o aceste romane. Descrierea lor și alte detalii vă sunt la îndemână, așadar nu voi insista.

 

Arhanghelii de Ion Agârbiceanu

 

Despre Ion Agârbiceanu învățăm la școală. Dar ni se amintesc doar povestirile sau cel puțin eu asta rețin. Am descoperit romanul Arhanghelii mult mai târziu și l-am citit pe nerăsuflate.

Ne aflăm în inima României. La sat. De data aceasta un sat transilvănean. Cât de fascinant a fost să compar satul lui Agârbiceanu cu cel a lui Marin Preda! Câte deosebiri și asemănări deopotrivă!

În această carte autorul reușește magistral să surprindă decăderea umană datorată lăcomiei. E ca un album plin de fotografii a tipologiilor umane. A vieții simple, dar atât de grele. A oamenilor asupriți de un destin și care primesc șansa de a-și depăși condiția. Doar că ei nu o au definită nici pe cea actuală. Totul e atât de abrut, de real și de uman, încât parcurgi rând după rând și ești acolo. Acolo între țărani. Acolo sperând, muncind, iubind, murind. Nu întâmplător povestea este privită și prin ochii unui student, viitor preot, reîntors acasă. Satul mereu a însemnat comunitatea adunată în jurul unei biserici. Și pentru mulți încă înseamnă acasă. Sunt puțini care au trecut de  treia generație încălțată. Majoritatea încă avem rădăcinile bine legate de opincă.

Însă nu, nu are legătură cu religia. E doar un simbol pe care Agârbiceanu ni-l readuce în față. Ne face să înțelegem substraturi de care nu ne mai lovim azi, nu în viața noastră de zi cu zi. Dar care sunt omniprezente.

Este o carte care m-a scuturat bine. Un stil de scriere cursiv și natural care pur și simplu m-a invitat să fiu părtașă alături de protagoniști la drama pe care aveau să o trăiască. Vă invit cu tot sufletul să o citiți, dacă nu ați făcut-o deja!

În 1988 Nicolae Mărgineanu regizează filmul Flăcări pe comori care are la bază această carte și pe Mircea Albulescu în rolul principal. Va primi premiul pentru regie la Festivalul Național al filmului de la Costinești. A fost lansat și în Statele Unite, pe DVD și VHS, sub titlul Flames over Treasures. Vă recomand și filmul.

 

Velerim și Veler Doamne de Victor Ioan Popa

 

Velerim și Veler Doamne este una dintre cărțile mele preferate din toată literatura. Bineînțeles, pe care am descoperit-o până la ora actuală. De fiecare dată când mă gândesc cum și ce să scriu despre ea, pentru a-i face cu adevărat dreptate, îmi amintesc o replică a unei persoane întâlnite întâmplător: Tu nu i-ai citit pe Presocratici, dar îl citești pe Victor Ioan Popa? Nu, nu îi citisem și nici în ziua de azi nu am recuperat, însă această carte am citit-o de trei ori.

Pentru mine este una dintre capodoperele literaturii române, dacă chiar aș accepta pe deplin acest apelativ. Mi-a dat senzația de un expir prelungit a unui suflet chinuit, a tragediei și dramei trăite de personajul principal Manlache Pleșa. Lupta lui pentru dreptate, faptul că nu renunță deși inima îi este veștejită și nimic nu îi este de ajutor, nu are pe nimeni, doar dorința. Dorința de a răzbi, de a fi. Ordinar, dar demn. Singur, dar răzbunat. Stigmatizat, dar mereu alături de fiecare. Trist, dar măcar cu o fărâmă de amintire despre iubire. Toate acestea și situațiile construite excelent, spre delectarea oricărui cititor, de către autor m-au făcut și mă fac să iubesc acest roman.

Pe el, pe Manlache Pleșa, îl regăsesc prea des în jurul meu. Un om cu suflet de copil răpus și pedepsit de o viață pe care nu și-a ales-o, de un destin împotriva căruia nu putea sub nicio formă să lupte. Deși a respirat până la ultima suflare dorința de a o face, de a schimba ceva, orice!

A fost și o ecranizare a cărții, făcută sub regia lui Sergiu Nicolaescu, Osânda, film propus de către România la Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin în 1977 (conform Wikipedia), însă nu respectă acțiunea cărții. Deși este un film foarte bun, modificările aduse sunt substanțiale, așadar recomand în primul rând cartea, însă nu trebuie ratat Amza Pellea în rolul lui Manlache.

 

Ora 25 de Virgil Gheorghiu

 

Ora 25 este un roman foarte cunoscut, dar pe care în ultima vreme foarte puțini îl amintesc. Este una dintre cărțile cele mai vândute de la noi din țară, poate și pentru faptul că i s-a interzis publicarea până după căderea regimului comunist, când deja Virgil Gheorghiu decedase. A fost tradus în franceză și s-a bucurat de un real succes. Cercul literar român nu a primit deloc bine această carte, Marin Preda chiar amintind de ea în Viața ca o pradă cu ironie și deloc laudativ.

Mie mi-a plăcut foarte mult. Stilul este simplu, fără artificii literare, o scriere pentru toți, dacă vreți. Dar reușește să transmită enorm. Imaginea societății dezumanizate m-a cutremurat. Nedreptățile trăite de Iohann Moritz, personajul principal, sunt de neimaginat, dar din păcate atât de posibile și azi. Citind te revolți, te miri, suferi și crește în tine respectul pentru privilegiul de a fi liber.

Am înțeles de ce a fost interzisă atâta timp. Cenzura din acele timpuri avea ca scop în primul rând îndobitocirea maselor, împiedicarea omului să-și analizeze propria viață și să înceapă să-și dorească mai mult. Să știe că cel mai important lucru e să ai libertate. Finalul nu e unul fericit, dar nici realitatea celui de-al Doilea Război Mondial, căci atunci se petrece acțiunea în carte, nu a fost una frumoasă.

Și acest roman s-a bucurat de o ecranizare, iar Johann Moritz este jucat de marele actor Anthony Quinn! Așadar, vă recomand și filmul. Titlul original al filmului este The twenty-fifth hour.

 

Balanța de Ion Băieșu

 

Balanța este un roman extraordinar. Pur și simplu nu îl poți lăsa din mână. E excelent scris. Plin de umor, unul inteligent care te face să râzi în hohote, însă ca esență cartea este extrem de dură și cinică.

Odată ce l-ai cunoscut pe doctorul Mitică Bostan nu-l mai uiți niciodată. Felul în care e prezentată Nela te va cuceri. Cei doi vor avea o poveste atât de frumoasă și de reală încât chiar ai impresia că i-ai întâlnit și tu. Totul în carte te invită să fii protagonist. Modul în care parcă pictează societatea de la sfârșitul secolului XX, atât de haotică, nedreaptă, dură, atât de românească, este fără cusur. Da, îl consider pe Ion Băieșu un mare prozator!

Bineînțeles, un asemenea roman nu a scăpat și a avut și el parte de o ecranizare minunată, în regia prietenului bun a lui Băieșu, Lucian Pintilie. Distribuția este una foarte bună, doar nume și nume: Maia Morgenstern, Răzvan Vasilescu (magistral îl surprinde pe Mitică), Victor Rebengiuc sunt doar câteva, dar care sigur spun ceva oricărui român. De asemenea, filmul a fost ecranizat în cadrul Festivalului de Film de la Cannes. Sper că v-am convins!

 

Prea târziu de Răsvan Popescu

 

Răsvan Popescu este o personalitate controversată și aproape deloc agreată. Toată lumea știe că a fost purtătorul de cuvânt al unui președinte nu tocmai iubit de români, de funcția lui din CNA, de el ca om politic. Însă sunt puțini cei care îi mai amintesc operele, cărțile și scenariile. Pe mine nu mă interesează cum e omul din spatele unei cărți. Dacă este o carte bună o citesc, o recitesc și vorbesc cu drag despre ea.

Iar Prea târziu este o carte foarte bună! Unii îl numesc roman polițist, alții thriller, eu nefiind o mare cunoscătoare a acestor genuri nu pot să mă pronunț cu certitudine. Pentru mine a fost o carte captivantă. Acțiunea are loc la minele din Valea Jiului în anii 90. Chiar dacă povestea este în mare parte ficțiune, viața, societatea, modul de trai descris a fost cât se poate de real. Subiectul te atrage de la început și pur și simplu o citești cu sufletul la gură. Poate nu este o capodoperă a literaturii române, însă este o carte care mi-a intrat în suflet și mi-a plăcut foarte mult.

Și iată, că nici aceasta nu face excepție și ne putem bucura și de filmul cu același nume. Sincer, când m-am gândit la aceste cinci titluri despre care să vă povestesc nu mi-am dat seama că toate au avut parte de ecranizări. Am omis acest detaliu, deși am văzut toate filmele după ce am citit romanele.

Dar dacă așa s-a nimerit sper să nu fie cu supărare.

Filmul Prea Târziu este tot sub regia lui Lucian Pintilie și Răzvan Vasilescu în rolul principal. Și participă și acesta la Festivalul de Film de la Cannes în 1996. Este o ecranizare extrem de reușită. Mi-a plăcut mult și ea!

Acestea au fost cele cinci cărți pe care le-am ales să vi le prezint. M-au impresionat fiecare în parte și eu sper că v-am convins să le dați o șansă, dacă nu ați făcut-o deja!

Vă îndemn să vă bucurați ori de câte ori aveți ocazia de literatura română. Nimic de pe lumea asta nu poate egala sentimentul pe care îl ai atunci când citești despre acasă. Pentru că cel mai bine îi asculți și îi înțelegi pe cei care gândesc ca tine. Și noi gândim românește!

La mulți ani, România!

Mona Rusinescu cinci carti romanesti

Articolul Cinci carti romanesti care m-au impresionat, subevaluate azi a fost scris de Mona Rusinescu, pe care o puteti citi pe blogul personal, MonaSimon.ro.

One Reply to “Mona Rusinescu: Cinci carti romanesti care m-au impresionat, subevaluate azi”

  1. Pingback: Cel mai bun articol de 1 decembrie din campania CitestEmil Romaneste

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *