Să scrii un articol pentru o campanie menită (cred) să promoveze literatura română în care să povestești de ce nu (prea) citești literatură română, asta mi se pare o aroganță.
Așa că nici răspunsul la întrebare nu poate fi decât o aroganță. Ba chiar două, dacă stau să mă gândesc bine.
Dacă o iau cronologic – un soi de defecțiune profesională, ce să fac? -, ar trebui să încep probabil cu clasicii literaturii române. Pe care nu-i mai citesc din simplul motiv că am citit tot ce s-a scris mai bun în domeniul ăsta, încă din anii de școală. Dacă nici asta nu e aroganță, nu știu zău care mai e! La prima vedere doar, fiindcă „secretul” e că am avut parte de profesori de română care m-au făcut să-mi placă să citesc și mi-au stârnit curiozitatea să citesc și dincolo de lista de lecturi obligatorii. Așa i-am descoperit și i-am citit – nu întotdeauna cu aceeași plăcere, recunosc – pe Cezar Petrescu, Rebreanu, Marin Preda, Ionel Teodoreanu și chiar pe mult hulitul, mai târziu, Sadoveanu. Apropo, mi-a plăcut mult Baltagul, trebuie să recunosc. Cred, totuși, că momentul lor în experiența mea de cititor a trecut și că trebuie să facă loc altor autori.
Face excepție Caragiale, pe care-l recitesc adesea și sunt surprinsă de fiecare dată cât de actuale sunt scrierile lui. Din păcate pentru noi, românii.
Cât privește literatura română contemporană, n-o prea citesc tot din aroganță. De data asta nu a mea, ci a autorilor. Care par să fie câtă frunză, câtă iarbă, cu cât pare să scadă numărul cititorilor, cu atât pare să se multiplice cel al autorilor. Cu toate astea, marele roman românesc contemporan încă se lasă așteptat. Nu ducem lipsă însă de o autosuficiență vecină cu trufia a multor scriitori, care nu face decât să îi îndepărteze pe cititorii și așa pe cale de dispariție, dacă ar fi să le dăm crezare autorilor. Care, din turnul de fideș în care s-au cocoțat, par mereu gata să se războiască cu oricine nu le apreciază cum se cuvine „operele”.
Și aici există o excepție, ba chiar două, dacă stau bine să mă gândesc. Simona Antonescu și Doina Ruști pe numele lor, două doamne ale căror cărți le-am citit cu plăcere și care sunt prezențe foarte plăcute în spațiul public românesc. Părerea mea subiectivă, desigur. Vă recomand cărțile lor, cred că o să vă placă. Mai ales Hanul lui Manuc de Simona Antonescu, care sper să-și găsească drumul spre programa școlară cât mai curând. Apropo de aroganțe, a comis și doamna Antonescu una mică, Mă refer la volumul despre Otilia Cazimir, publicat la o editură care pare că nu vrea să vândă, așa că volumul (de fapt, întreaga serie de povești despre scriitori) pare să fie inaccesibil.
N-aș putea încheia decât tot cu o aroganță: vă provoc să mă convingeți să mă răzgândesc! Adică să mă faceți să mă apuc de citit literatura română. Grea misiune, vă asigur!
Articol De ce nu (prea) citesc literatură română? a fost scris de Dorina Danilă. Pe ea o puteți citi și pe blogul personal DorinaDanila.com.
