„Mihai Eminescu s-a nascut la Botosani la 15 ianuarie 1850. Este al saptelea din cei unsprezece copii ai caminarului Gheorge Eminovici, provenit dintr-o familie de tarani romani din nordul Moldovei si al Ralucai Eminovici, născută Juraşcu, fiica de stolnic din Joldesti. Isi petrece copilaria la Botosani si Ipotesti, in casa parinteasca si prin imprejurimi, intr-o totala libertate de miscare si de contact cu oamenii si cu natura”. … „Mihai Eminescu (Romanian pronunciation: [miˈhaj emiˈnesku]; born Mihail Eminovici; 15 January 1850 – 15 June 1889) was a Romantic poet, novelist and journalist, often regarded as the most famous and influential Romanian poet. Eminescu was an active member of the Junimea literary society and worked as an editor for the newspaper Timpul (“The Time”), the official newspaper of the Conservative Party (1880–1918). His poetry was first published when he was 16 and he went to Vienna to study when he was 19. The poet’s manuscripts, containing 46 volumes and approximately 14,000 pages, were offered by Titu Maiorescu as a gift to the Romanian Academy during the meeting that was held on 25 January 1902. Notable works include Luceafărul (The Vesper/The Evening Star/The Lucifer/The Daystar), Odă în metru antic (Ode in Ancient Meter), and the five Letters (Epistles/Satires). In his poems he frequently used metaphysical, mythological and historical subjects”… Cred ca sunteti satui de Mihai Eminescu inca din liceu, nu sunt un superficial, stiu ca a fost probabil cel mai destept om pe care l-a dat Romania, dar sunt satul de atatea interpretari si scrieri, conspiratii si scrieri duse la extrem. Cel mai mare omagiu pe care il puteam aduce este sa ii citim opera.
Pentru mine ziua de 15 ianuarie din 2015 are o dubla insemntate, am sa va povestesc asta pentru stiu ca sunteti satui de comemorari, citate pe facebook si documentare despre Eminescu. Am sa tin minte mereu aceasta zi pentru ca m-am lasat a doua oara de fumat. Ma trezesc dimineata cu o durere in piept similara febrei musculare. Pana am ajuns la munca ma durea si in spate iar cu trecerea timpului ma durea din ce in ce mai tare cand respiram. Am baut o cafea, am luat un ketonal, aveam senzatia ca m-a mai lasat. Am facut o mema cu eminescu si cu luceafarulu hulei. Pana spre ora pranzului plec acasa totusi. Pe drum parca imi mai revin asa ca fac si cumparaturi. Prietena mea ma asculta cu stetoscopul la plamani, cel drept parca nu se auzea. Zic totusi sa ma odihnesc, dar tot ma durea si ma lua cu ameteala, ma mai asculta odata tot nu se auzea al naibi. A zis: hai la Marius Nasta, daca nu ai nimic ma injura pe mine doctorii acolo, le spun ca suntem totusi colegi. Ajungem acolo pe la un 9, imi spune un medic de garda ca nu sunt repartizat la acest spital dar daca am venit pana acolo si ma doare cand respir sa astept la rand totusi(dobitoaca!). Am stat vreo jumatate de ora si intru la radiologie, acolo ma trimit direct in fata unui chirurg care imi da de veste ca plamanul meu drept s-a desumflat ca o minge de fotbal si trebuie umflat la loc. Ma fac verde precum tricoul de pe mine cand aflu ca trebuie sa imi puna o drena. Imi aduc aminte ca un amic a avut aceeasi problema si povestea ca un erou prin ce a trecut. Povestea cum scotea doctorul un ac de grosimea unei paste de pix si il punea in plaman pe la coaste… ei cam asa a fost, dar avand filmul asta in cap parca nu m-a du0olboroace pe drena in loc sa fie limpede… in long spooky story. Nu o sa uit niciodata de ziua lui Eminescu, se lasase iarna asa boem, iar eu ma uitam din patul de spital cum ninge.
Trif Vlad (colaborator ocazional al blogului Cinemil.ro)
Ai amintiri neplacute. Eu cred ca, de fapt, te-a blestemat Eminescu. L-oi fi injurat prea mult in liceu 😀
Oare Eminescu fuma?! Cred că da! :))