Catalina Popa: Pledoarie pentru limba română

Nu am fost niciodată adepta poveștilor patriotice, o singură dată am scris una pentru o ciocolată. Știu, nu sună bine, poate că nu a fost pentru ciocolată, a fost pentru centenar, era un fel de selecție de o sută de povești care se afișau la Muzeul Tricolorului. Oricum, am primit ciocolată, iar asta m-a făcut fericită. Ce am scris atunci? Nu am nicio idee. Sigur nu despre ciocolată, cum nu o să fac nici acum căci istoria acesteia începe acum mii de ani prin America de Sud, dacă era în România ar fi fost justificat, dar cel mult aș putea spune că ciocolata e bună și la noi, majoritatea importată, dar tot dulce.

Despre ce o să scriu totuși azi? Despre 1 decembrie? Nu chiar, ci voi mărturisi unul dintre cele mai ascunse secrete ale mele. Pregătit? Nu am citit niciodată o carte în engleză.

 Mi-am dat seama că dacă la filmele străine mă uit fără subtitrare sau cu subtitrarea în engleză, cu cărțile simt întotdeauna să le citesc în limba română, cum de altfel și scriu în limba română. Dintr-un zel de patriotism exagerat? Nu neapărat, ci pentru că indiferent cât de departe aș călători, indiferent cât de mult aș studia și aș visa la culturi străine, România e casa mea, iar limba română e cea cu care mă simt cel mai confortabil, e cea pe care nu doar că o înțeleg, dar pot să o răstălmăcesc, să mă joc, să o provoc și să o întorc pe toate părțile.

Explică-mi tu cum traduci în engleză: ”a trage mâța de coadă”? Ce o să înțeleagă bietul om, că urăști pisicile? S-ar putea să existe un echivalent, dar dacă nu are ”mâță” în frază, pe mine nu mă interesează.

De ce am preferat mereu să citesc în limba română romanele?

Pentru că mă conectez total, pentru că intru într-o lume din care nu vreau să fiu scoasă cu cleștele (apropo, pe asta cum o traduci?) de vreun cuvânt de care nu am auzit niciodată. Știu că discuțiile sunt împărțite. Să citești romane în engleză poate fi un exercițiu extraordinar de perfecționare al limbii, dar scopul meu nu e acesta. Știu că sunt discuții și referitoare la cum sunt traduse cărțile, că își pierd din farmecul original. Se prea poate, sunt subiecte bune de dezbătut. Sunt de acord că traducătorul trebuie să aibă talent și să fie iscusit în ale redactării. Apropo de cuvântul ”iscusit”, când l-ai folosit ultima dată?

Nu înveți cuvinte noi doar citind în engleză, ci și în limba română. Cele mai dubioase cuvinte le-am învățat din cărți: ”tenebros”, ”nuizibil”, ”spițar” etc.

”Caracal”, de exemplu, nu e doar denumirea orașului pătat de crime oribile, ci și un animal… la fel de vinovat de alte crime, dar mult mai puțin oribile. Bine, acest cuvând nu l-am învățat citind cărți, ci intrând pe dexonline.ro , a fost cuvântul lunii, dar tot în română, nu-i așa?

Tu citești acum în limba română, iar pentru asta îți mulțumesc! Aceasta a fost o mică pledoarie pentru limba română de 1 decembrie, dar eu te îndemn să citești orice (mai ales CiteștEmil românește și catalinapopa.com), în orice limbă și în orice fel, chiar și pe diagonală, nu de alta, dar chiar și Mihai Eminescu spunea: ”Citeşte! Numai citind mereu, creierul tău va deveni un laborator nesfârşit de idei şi imaginaţii”.