Viata e frumoasa, DAR merita citita!

Ioana Radu: 15 ianuarie

Pentru mulți români data de 15 ianuarie înseamnă un nume, Mihai Eminescu, precum o relație de sinonimie. Pe de o parte e un lucru bun, gândindu-ne că mulți români știu data la care s-a născut unul dintre cei mai îndrăgiți poeți de pe meleagurile noastre, o informație care continuă să se impregneze tot mai mult. N-am de ce să mint, abia prin ultimii ani de liceu am început să rețin și eu asta, deși an de an se sărbătorea în învățământ evenimentul, fie prin chestii de amploare, fie prin mici teme suplimentare pentru acasă.

Pe de altă parte, faptul că se pune egal între o dată și un om e o acțiune superficială câtă vreme nu se cunosc și câteva detalii (o poezie, o strofă sau măcar două versuri scurte; titlul unei lucrări aparținând literaturii non-lirice; zona țării în care s-a născut).

În plus, data de 15 ianuarie este și Ziua Culturii Naționale, 2018 fiind al optulea an în care se sărbătorește, conform unei legi promulgate în decembrie 2010. Desigur, data a fost aleasă tocmai pentru că este singura cunoscută la scară largă ca fiind data de naștere a unui scriitor român.

Nu sunt nerecunoscătoare, fiind conștientă de contribuția pe care Mihai Eminescu a adus-o literaturii române, cu atât mai mult cu cât a fost unul dintre scriitorii ale căror opere le-am citit de nenumărate ori în copilărie. Ba chiar ajunsesem să știu tot Luceafărul, în anul 1999 câștigând premiul I la faza pe oraș a unui concurs de recitări. Sincer, nu știam eu prea multe lucruri despre intonație pe atunci, însă cred că am împușcat premiul pentru faptul că eram o ghindoacă de 8 ani care începuse să spună Luceafărul și nu se mai oprea. Da, asta cred eu că a fost picătura de noroc, faptul că eram o mână de om în fața cărora oamenii au râs în colțul gurii când am fost prezentată pentru recitarea unui poem atât de lung. Dar, ce să-i faci, habar nu aveau ei cât de străine-mi erau jocurile și câtă carte mâncam pe pâine în vreme ce coada ochiului îmi stătea la nuiaua din colțul camerei. Copiii deștepți nu sunt întotdeauna copii fericiți, dar asta e cu totul o altă discuție.

La invitația lui Emil Călinescu de a scrie un material pentru un nou proiect de-al său am răspuns pozitiv în ideea de a scrie puțin despre latura culturală a zilei de 15 ianuarie împletită cu numele lui Eminescu (ceea ce am făcut mai sus, întinzându-mă pe mai multe rânduri decât mă așteptam) și puțin despre altceva, dorindu-mi să aduc ceva nou, oricât de mic și aparent neînsemnat.

15 ianuarie este și ziua în care a luat naștere enciclopedia liberă Wikipedia, anul acesta împlinind 17 ani de existență. Credeți că fondatorii au prevăzut popularitatea pe care a câștigat-o acest proiect? Un proiect dezvoltat prin colaborare voluntară, ceea ce este cu atât mai grozav. Iată un exemplu de muncă în echipă, dedicare constantă și necondiționată pentru ceva de care beneficiem atât de mulți dintre noi. Dacă e să fiu nostalgică… Pe vremea când eram în liceu nu toți copiii aveau calculator acasă, dar proiectele la istorie toți ni le făceam de pe Wikipedia, chit că unii trebuiau să meargă în pauză la laboratorul de informatică ori să plătească o oră la o sală de calculatoare. Proiectele la istorie întotdeauna erau copiate cuvânt cu cuvânt de pe Wikipedia. Și ne simțeam ca niște golani făcând asta, de parcă era actul suprem de rebeliune.

Un alt eveniment important ce a avut loc pe data de 15 ianuarie, de data aceasta fiind vorba de anul 1870, a fost cererea pe care Ministrul de Externe a adresat-o marilor puteri europene întru recunoașterea oficială a denumirii de “România”. Dar istoria nu e tocmai punctul meu forte, drept pentru care vă las pe voi să vă documentați în privința acestui fapt dacă prezintă interes pentru voi.

Eu mă bucur că am avut ocazia de a scrie despre data de 15 ianuarie și prin prisma altor întâmplări decât cele legate de Mihai Eminescu.

Cu drag,
Ioana Radu

1 Comment

  1. Emil Calinescu

    Un articol, pacat ca un pic ignorat 🙂 Multumesc oricum, blondina simpatica! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

© 2024 CitestE-MI-L

Theme by Anders NorenUp ↑