Moartea joaca poker este a doua carte scrisa de Bianca Tamas pe care o citesc, dupa delicioasa Anuta Draga, citita acum 4 ani. Cartea aceea m-a impresionat, pe Bianca o cunosc de peste 10 ani (sper sa nu gresesc), asa ca asteptarile erau mari. Din pacate, poate prea mari.

Pe scurt, personajele sunt urmatoarele: pe de-o parte, in planul imaginar (vedeti voi un pic mai incolo de ce-l numesc asa) avem Moartea si Ingerul, doua personaje care vegheaza asupra unui mic orasel de provincie; pe de alta parte, in planul real avem ca personaje un profesor, sotia lui, amanta lui (adica o eleva de-a lui), bunica tinerei eleve, un scriitor si un tanar dornic sa moara. Toate aceste personaje au legatura intre ele. Ce anume le leaga, cum influenteaza actiunile unuia viitorul altuia si cum se termina totul ramane sa descoperiti singuri.

Acum, cu bine si cu rele, 10 lucruri despre Moartea joaca poker. Voi incepe, bineinteles, cu partile bune:

  1. Mi-a placut naratorul-omniscient care nu se margineste la a povesti faptele, ci le si analizeaza. Un fel de narator-filosof. E drept, afecteaza ritmul povestirii, uneori iti vine sa-i zici povestitorului sa spuna mai repede ce se intampla. Per total, insa, este principalul atu al cartii.
  2. Mi-au placut MAJORITATEA personajelor din planul real, cu o singura exceptie: tanarul care vrea sa se sinucida. Despre el va voi spune mai incolo. Celelalte sunt, insa, foarte bine conturate.
  3. Mi-a placut naratorul si pentru ca evita sa descrie lucruri si peisaje. Nu stim cum arata casele personajelor, nu stim nici macar cum arata scoala. Profesorul intra in cancelarie, insa nu aflam altceva. Ceea ce e foarte bine, imi e inutil sa stiu cum arata ACEA cancelarie. Naratorul se concentreaza pe OAMENI si nu pe OBIECTE. Un lucru pe care ar trebui sa-l faca multi alti naratori, dupa mine.
  4. Mi-au placut referintele religioase. Aici am o observatie importanta de facut: daca n-as fi cunoscut-o personal pe Bianca, as fi spus ca Moartea joaca poker a fost scrisa de o persoana atee care a studiat Biblia. Scriitoarea dovedeste ca a studiat Biblia, dovedeste solide cunostinte teologice, insa face cateva lucruri pentru care multi religiosi, fanatici vreau sa spun, ar putea-o renega. Nu vi le enumar, nu va zic ce sacrilegii, blasfemii, mai mici sau mai mari, a facut Bianca. Va trebui sa le descoperiti singuri. Din pacate de aici inainte vin defectele …
  5. Incep cu titlul, care pentru este deopotriva bun (catchy, atragator, comercial) si inselator. Te duce pe o pista falsa. Te duce intr-un drum infundat. Nu este spoiler daca afirm ca Moartea joaca poker … degeaba. Eu, unul, ma asteptam ca jocul de poker sa aiba sens in economia povestii, ca el sa fie indispensabil pentru intelegerea intregii carti, lucru care s-a dovedit a fi fals. Incercati sa excludeti complet jocul de poker si ganditi-va cat de mult se schimba restul actiunii. Va zic eu: aproape deloc. Moartea joaca poker, insa la fel de bine ar putea juca sah, go, rummy ori chiar table sau barbut. Comercial este un titlu foarte bine ales, coperta este iarasi una excelenta, un ambalaj foarte bun per total, insa cand vorbim despre o carte trebuie sa ne gandim si la partea literara a titlului. Altfel spus, eu vin si intreb: Si ce daca Moartea joaca poker? Inca nu am raspuns la aceasta intrebare.
  6. Eu fac o distinctie clara intre fictiune si non-fictiune. Exista totodata carti de fictiune pe care le apreciez pentru ca sunt realiste, credibile. Pentru ca au personaje si actiuni pe care le-as putea intalni in viata de zi cu zi. In cazul romanului Moartea joaca poker, imi imaginam dupa primele pagini ca sunt 2 planuri distincte, care nu interfereaza: este un plan real, principal, pe care trebuie sa-l urmaresc, si unul real, imaginar, care doar ma ajuta sa-l inteleg pe cel real. Care ma face sa-mi pun intrebari. Intre cele 2 este naratorul, unul subiectiv, care are grija ca cele 2 planuri sa nu interfereze. Lucru care, din pacate, NU se intampla. O singura actiune, un singur moment, in care ingerul aprinde si stinge o lumina, face ca totul sa se surpe. Tot realismul de pana atunci al povestii s-a dus dracului (intentionat folosesc aceasta expresie). Din acel moment, pentru mine toate personajele au devenit de plastilina, soldatei de plastic. Nu am mai putut empatiza cu niciunul, nu am mai putut vedea actiunile lor ca pe unele posibile, ca pe unele realiste. Totul era fantezie, totul era fake.
  7. Ca un plus de fantezie, a aparut personajul tanarului care vrea sa se sinucida, un personaj absolut ilogic. Nu doar ca nu aflam prea multe despre motivele lui (care oricum sunt subtiri, absurde), dar mai ia si decizii total haotice: intai alege sa taca, nu spune absolut nimic, pentru ca apoi BRUSC sa aiba o presimtire. Nu va zic mai departe, insa eu vad acest personaj ca pe unul de legatura intre cele 2 lumi. Nu pare om, ci pare un personaj aterizat pe Pamant pentru a aseza lucrurile. Pentru a face dreptate, intr-un fel.
  8. Mi-a displacut mult absenta unui personaj negativ. Ideea ca Moartea este impresionata de iubire, ca e doar un functionar care-si face treaba, poate fi interesanta din punct de vedere filosofic, inteleg conceptia autoarei despre viata si despre religie, insa strict literar absenta personajului negativ este un minus. Sau poate vad eu mult prea diferit literatura, beletristica.
  9. Mi-a displacut la fel de mult finalul, adica discutia (profunda) de final dintre Moarte si Inger. Mi se pare ca acele explicatii sunt absolut inutile. Ar fi trebuit ca cititorul sa ramana cu actiunile finale ale oamenilor, urmand sa traga singur concluziile. Niste concluzii date mura-n gura sunt la fel de contraindicate precum finalurile prea deschise (specifice, dupa cum stim, filmelor romanesti). Finalul celalalt mi s-ar fi parut mult mai de efect, te-ar fi pus pe ganduri intr-o masura mult mai mare.
  10. Inchei cu o chestie pur subiectiva, o observatie personala pe care multi cu siguranta nu ar observa-o altfel: de ce aceasta carte nu are nimic ARDELENESC? Nu ma refer doar la Editura Scoala Ardeleana, la care a aparut cartea, ci ma refer si la precedenta carte a Biancai. Acolo intalnim un superb, delicios, grai ardelenesc, principalul punct forte al cartii (cu umorul de rigoare, evident). De ce un autor ar renunta la principalul sau atu chiar nu pot pricepe. Inteleg de ce naratorul nu este ardelean, da, el putea vorbi precum naratorul actual, insa de ce acel orasel de provincie nu este unul din Ardeal? De ce personajele (cele reale) nu vorbesc ardeleneste, cu regionalismele de rigoare? Pentru mine a fost o mare, mare dezamagire. Daca n-as vedea numele autoarei, n-as fi convins ca Moartea joaca poker si Anuta Draga au acelasi autor.

In loc de concluzie, as putea spune ca din nou m-a dezamagit o carte buna. Moartea joaca poker este o carte buna, insa eu aveam alte pretentii de la ea, atat datorita (din cauza) precedentei carti, cat si din cauza faptului ca am ajuns un cititor pretentios. Chiar ii inteleg pe cei care o vor aprecia, pe cei care o lauda. Cumva, mi-as dori si eu sa ma bucur mai mult de astfel de lecturi. Acum 4 ani poate as fi fost incantat de ea. Poate.

Moartea joaca poker poate fi comandata nu doar de pe site-ul editurii, ci si de pe Libris sau eMAG. Vedeti pe unde o gasiti in stoc, in momentul scrierii articolului pe Libris apare stoc epuizat, insa pe eMAG, desi vanduta tot de Libris, apare in stoc. Eu las ambele link-uri pentru ca poate oricand sa revina in stoc. Nu stiu exact in ce librarii fizice o puteti gasi, prin Cluj inteleg ca se gaseste in mai multe. Puteti lasa in casuta de comentarii astfel de locuri de unde aceasta carte poate fi cumparata.

ps: Pentru ca am uitat sa spun (ori am spus-o cu jumatate de gura), Moartea joaca poker nu umor aproape deloc. Am vazut pe coperta din spate a cartii ca cineva o considera o carte matura. Ceea ce nu neg, chiar este, dar probabil de aici vine problema: deseori maturizare vine la pachet cu un exces de seriozitate. Se pare ca-i valabil si la carti, nu doar la oameni. E mare pacat, pentru ca altfel Bianca este, in viata de zi cu zi, o persoana cu foarte mult umor.