Nimeni n-a vazut nimic - Andrea Mara

Nimeni n-a vazut nimic ne spune povestea familiei lui Seve si a lui Aaron. Cei 2 au trei copii: unul in carucior, unul de 2 ani si unul de 6 ani. La un moment dat, un concurs nefericit de imprejurari face ca Seve sa fie singura cu cei 3 copii la metrou. Ea impingea caruciorul, ii suna telefonul, asa ca le zice celorlalti 2 copii sa o ia inainte. Fara sa-si dea seama, usile se inchid, metroul porneste, asa ca ea ramane socata in statie, in timp ce copiii ei merg la urmatoarea statie. Acolo va cobori un singur copil. Unde este al doilea? Ce s-a intamplat cu el? Cum de a disparut pur si simplu fara sa vada nimeni?

Camerele de supraveghere ajuta pana la un punct, iar martorii intr-un metrou supra-aglomerat devin inutili. Deci ce s-a intamplat cu copilul de 6 ani? Celalalt martor, copilul de 2 ani, abia reuseste sa lege cateva cuvinte.

Asa ca incep cautarile. Seve era jurnalista independenta, iar Aaron era un avocat de succes. Oare disparitia copilului are legatura cu carierele lor? Cu clientii lui Aaron? Cu cariera jurnalistica a lui Seve?

Ori poate are legatura cu motivul vizitei in Londra: Aaron se vedea cu fosta sa gasca, fostii colegi cu care pastrase o legatura veche. Oare vreunul dintre ei are vreo legatura cu disparitia? Ce altceva s-a intamplat?

Nu va dezvalui ce s-a intamplat cu copilul ori cum se termina totul, insa trebuie sa va spun ce altceva veti intalni in acest roman. La ce ar trebui sa asteptati daca veti da o sansa cartii Nimeni n-a vazut nimic.

In primul rand, este eterna dezbatere legata de femeile care razbesc cu greu intr-o lume a barbatilor. In cuplul Sive – Aaron, el era cel care aducea grosul banilor, care platea majoritatea facturilor, ea lucrand doar de placere. Un jurnalist freelancer care prindea comenzi doar din cand in cand, care lucra doar ca sa fie in forma, nu neaparat ca era nevoie urgenta de banii pe care-i aducea. Ea de fapt avea grija de copii, acela era “jobul” ei principal.

La intalnirea aceea a lui Aaron, puteti lesne observa relatiile dintre ei. Excluzand disparitia, puteti sa va puneti in locul participantilor, sa va ganditi ce ati face daca v-ati afla in acea ipostaza. Eu va spun din start ca dispretuiesc astfel de intalniri, “norocul” meu fiind ca generatia mea nu a facut intalnirea de zece ani. Urmeaza cea de 20 de ani, in 2025 ar trebui sa fie, insa am dubii ca ea se va infaptui. Probabil iar vom ajunge intr-un punct mort, iar ne vom certa asupra datei, locatiei, iar vom renunta la idee.

Revenind la romanul Nimeni n-a vazut nimic, altceva mi-a atras atentia: irlandezii in Londra sunt vazuti exact cum sunt vazuti la noi “provincialii”. Chiar daca ei provin tot din capitala, din Dublin, Londra este cu totul altceva. E din alta liga. Este cum era la surorile lui Cehov MOSCOVA. Da, pentru sovietici Moscova era IDEALUL chiar daca ei proveneau din orase care acum sunt capitale. La fel si irlandezii in Londra.

Stiu ca multi cititori au suferit enorm, mai ales cei care sunt parinti. Pentru mine, disparitia unui copil nu este chiar cel mai grav lucru. Nu spun ca doresc cuiva, spun doar ca un criminal in serie care omoara la intamplare oameni este o persoana care ma sperie mult mai mult. Poate sunt eu mai egoist si ma gandesc la mine. Ma gandesc daca m-ar putea sau nu afecta.

Nu spun, suspansul e la cote inalte, dar nu sunt chiar publicul tinta al romanului. Problema fiind la mine, nu la carte.

Per total, Nimeni n-a vazut nimic este un roman excelent, bine construit, plin de suspans si de twist-uri, care va fi mult mai intens trait de catre parinti (ori bunici).