O intamplare ciudata cu un caine la miezul noptii este una dintre cartile pe care le-am citit datorita unui spectacol de teatru care mi-a placut. Nu este spectacolul meu preferat, ar fi exagerat sa spun asta, dar este un spectacol care mi-a placut mult. Care, in acest caz, m-a convins sa citesc cartea.
Din pacate, spectacolul de teatru, in cazul meu, a fost un mare spoiler pentru actiunea cartii, stiam deja toate twist-urile, ca nu-i doar unul, din carte.
Povestea romanului O intamplare ciudata cu un caine la miezul noptii poate fi rezumata extrem de usor: un copil special (cu autism) gaseste mort cainele vecinilor si incepe o ancheta pe cont propriu. In naivitatea lui, dar plin de ambitie, el vrea sa afle cine este criminalul.
Mica sa ancheta va scoate la iveala nu doar numele criminalului, ci si multe alte probleme ale familiei sale (parintilor sai) si ale celor din jur.
Desi din descrierea mea vi se pare ca este vorba despre un thriller, fie el si atipic, lucrurile nu stau deloc asa. Nu este thriller, nu aflarea criminalului este partea cea mai importanta a cartii. Il aflati si pe acela, dar nu acolo se termina povestea. Nicidecum. Unii ar spune ca acolo abia incepe povestea adevarata.
Partea cu adevarat interesanta, piesa de rezistenta, este, insa, stilul de scriere: din perspectiva acelui copil cu autism. Citim o carte scrisa speciala de un copil special. Ma rog, scrisa de un adult care a vrut sa intre in pielea unui copil special. A reusit, intr-o proportie foarte mare, chiar daca are momente in care a cam deraiat. A cam scapat boii, daca-mi este permisa exprimarea.
Totodata, pot spune ca finalul este, in multe momente, fortat. Lalait. Lungit aiurea. Parca ar fi fost fost un copil care se teme sa incheie. Sau parc-ar fi fost un scenarist de serial tv caruia ii s-a dat ordin sa faca 10 episoade si el a terminat actiunea dupa primele 7.
Diferentele fundamentale dintre carte si punerea ei in scena pot fi rezumate astfel: cartea este mult mai explicativa, multe chestii ilogice de la teatru sunt bine explicate in carte, au sens, insa spectacolul de teatru este mult mai dinamic. Nu are niciun moment mort, te tine in priz cap-coada. E drept, cartea are un cu totul alt farmec, s-o citesti ca si cum ai lectura povestea unui copil. Cu stilul sau de scriere, cu desene, tot tacamul.
Acum, trebuie sa-mi recunosc limitele: nu am cunoscut vreun copil cu autism. Nu am interactionat vreodata cu vreunul. Nu stiu cat de bine este redata aceasta lume a lor. Nu stiu cat de corecta este aceasta carte, din punct de vedere medical. Din punct de vedere psihologic. Am auzit plangeri cum ca nu.
Doar ca, vedeti voi, povestea este frumoasa si daca nu-i adevarata. Si daca este nerealista. Oricum, din minimele cunostinte de psihologie pe care le posed, ideea acestor copii speciali este ca fiecare-i diferit in felul sau. Drept urmare, fara sa pot afirma ca ma pricep, cel mai probabil exista ori ar putea exista un astfel de copil. Nu neaparat cu o astfel de experienta de viata, ci cu o astfel de gandire.
Cartea O intamplare ciudata cu un caine la miezul noptii de Mark Haddon a fost comandata de pe Cartepedia, iar spectacolul omonim poate fi vazut la TNB. Vi le recomand pe ambele, de preferat in ordine inversa celei alese de mine. Si, bineinteles, daca aveti ocazia, mergeti sa vedeti si alte puneri in scena ale cartii. Daca gasiti vreuna in tara ei de bastina, cu atat mai bine.
0 Comments
2 Pingbacks