Ultimul jurat de John Grisham este cartea unde m-am simtit cel mai mult mintit de catre autor. Nu doar titlul este inselator, ci si descrierea, sinopsisul, de pe spate. Drept urmare, nu va voi prezenta sinopsisul oficial al cartii, ci il voi spune din perspectiva mea, asa cum l-as fi scris eu.

Asadar, avem povestea lui Willie Traynor, un tanar care la 23 de ani, cu banii bunicii lui, cumpara un ziar (saptamanal) aflat in pragul falimentului: Ford County Times. Ziarul a mers prost pana cand in acea localitate s-a petrecut o crima sangeroasa. Danny Padgitt este cel condamnat pe acea crima, insa nu la pedeapsa capitala, ci la pedeapsa cu inchisoarea pe viata. Care, in SUA, poate fi usor scurtata la 10 ani ori mai putini. Ceea ce se si intampla in acest caz.

Fara sa va mai dezvalui multe, va spun doar ca in timp procesului Danny Padgitt ii ameninta pe jurati cu moartea, ca-i va urmari daca-l vor declara vinovat. Drept urmare, atunci cand el este eliberat din inchisoare acestia au toate motivele sa se teama pentru viata lor. Este justificata aceasta temere? Cine este, de fapt, Danny Padgitt, din ce familie face parte si de ce este el atat de periculos? Si ce merit are in toata aceasta poveste Willie Traynor, patronul de ziar (care era deopotriva si jurnalist, scria mai mult de jumatate din ziar), in fapt personajul principal al acestei povesti?

Nu va zic nici de ce m-a mintit autorul, nu va zic nimic nici de titlu. Trebuie sa descoperiti singuri toate astea. Vreau, insa, sa scot in evidenta 3 lucruri despre Ultimul jurat, 3 chestiuni care mi-au atras atentia in mod deosebit:

  1. Din thrillerele lui Grisham aflam multe lucruri despre sistemul juridic american, cu precadere hibe. In acest caz, primul lucru care sare in ochi este siguranta juriului. Un juriu va fi speriat intr-o masura mai mare decat un judecator. Nu cumva verdictul va fi afectat si de acest aspect? Nu cumva multi mafioti, criminali, oameni periculosi, vor scapa doar pentru ca oamenilor simpli le va fi teama de ei?
  2. Willie Traynor avea in ziarul propriu o rubricuta interesanta: facea turul bisericilor. In fiecare duminica dimineata (la pranz) se ducea la slujba la una dintre biserici si facea o cronica a slujbei: cronometra, spunea cam in ce consta, unele erau vesele, despre bunatate si toleranta, altele erau aproape violente, negativiste, despre pedepse. E drept, ducandu-se doar duminica excludea din start bisericile (sectele?) neoprotestante tip adventistii, care au slujbe sambata si nu duminica. Trecand peste asta, ma intreb de ce nu se gaseste si pe la noi cineva sa faca astfel de cronici? Un ziarist, un blogger, un vlogger, ce-o fi el. Multi se plang ca a murit presa locala, insa cu totii ar vrea ca presa, locala sau centrala, sa se faca doar din fund, eventual de acasa, nici macar de la sediu. Fix acum, in perioada pandemiei, m-ar interesa astfel de reportaje. Sa vedem cine se duce la biserica si de ce.
  3. Al treilea aspect, pe care doar il mentionez, fara sa aprofundez, este cel legat de rasism. Nu va zic mai multe, va spun doar ca egalitatea intre albi si negri este una dintre temele centrale ale acestei carti.

Ultimul jurat este, per total, o carte buna, solida, complexa, cu un ritm aparent lent, dar care nu te plictiseste. Fanii lui Grisham nu vor fi nicicum dezamagiti de ea. Eu, unul, o consider o carte foarte buna de-ale lui, dintre cele citite pana acum de mine. Nu cea mai buna, dar printre cele bune.

Ultimul jurat a aparut la Editura RAO si poate fi comandata de pe Cartepedia si eMAG.