Cand am vazut prima oara titlul Un basm in dreptul unei carti de Stephen King am tresarit. Oare omul s-a dezis de stilul sau cu care s-a consacrat si a trecut pe basme? Si daca tot a facut-o, de ce sa-si boteze astfel cartea? Nu putea sa-i spuna … altfel?

Dupa ce am terminat de citit romanul Un basm (ce dubios suna!), mi-am dat seama de 2 lucruri, care de fapt inseamna unul si acelasi lucru:

  1. Stilul Stephen King este acelasi.
  2. De fapt, lumile pe care le construieste Stephen King sunt totusi lumi … de basm.

Basmele, dragii mei, nu-s doar povestile acelea pentru copii. Desi, daca stau bine sa ma gandesc, chiar si povestile pentru copii sunt sangeroase. Experienta filmului Capra cu trei iezi imi este inca proaspata in minte: o poveste sangeroasa, pe care inca o consideram “pentru copii”, a fost facuta film horror, film care ne arata cat de ipocriti suntem de fapt.

Deci basmele sunt sangeroase, asa ca Un basm de Stephen King nu ar putea fi altfel. Povestea este foarte complexa (romanul Un basm are peste 700 de pagini), asa ca riscul spoilerelor este minim. Charlie este un pusti de 17 ani care practica mai multe sporturi, dar care are o copilarie foarte nefericita pe plan familial: mama lui a murit intr-un tragic accident rutier, pe un pod pe care mergea aproape zilnic pe jos, iar tatal sau s-a apucat de baut imediat dupa ce a ramas vaduv. Viata lui se schimba radical atunci cand cunoaste un vecin pe care toata lumea il evita.

Fara sa intru in detalii prea multe legate de acest vecin, trebuie sa va spun ca in curtea acestuia se afla un sopron prin care se putea intra intr-o alta lume. In aceasta lume exista un cadran magic cu care puteai sa te intineresti. Functiona nu doar pentru oameni, ci si pentru animale, asa ca Charlie decide sa mearga acolo pentru a o intineri pe Radar, cateaua pe care a detinut-o acel vecin si de care trebuia acum sa aiba grija. Cateaua era batrana, nu mai avea mult de trait, asa ca aceasta intinerire parea a fi singura ei sansa de supravietuire.

Nu va spun absolut nimic legat de acea lume, cum ajunge Charlie print, cum salveaza acea lume de o mare nenorocire si cum revine inapoi in lumea reala (vorba vine) ramane sa descoperiti singuri. Ideea e ca ceea ce veti vedea (veti citi!) nu va fi chiar pentru copii, pentru ca acolo au loc lupte sangeroase, este si un fel de Hunger Games (mult simplificat, dar mult mai sangeros), asa ca nu va asteptati la lucruri soft. Vorbim totusi despre Stephen King, nu? 🙂

Un basm are o gramada de referinte la basme, filme si chiar carti, cu cat cunosti mai multe referinte cu atat savurezi mai bine romanul. De pilda, intinerirea catelei Radar m-a dus cu gandul la Cimitirul animalelor, acolo unde animalele puteau fi inviate de-a dreptul. Jocurile Foamei este o idee pe care o poti prelua usor si pe care multi ar dori-o aplicata chiar si-n lumea reala (aduna mai multi puscariasi, 24, 32, 64, irelevant), pune-i sa se omoare intre ei si filmeaza totul. Sau, ma rog, vinde bilete la show. Suna chiar atractiv, nu-i asa?

Sa revin un pic la titlu si sa va spun ceva relevant. Daca spui ca ai citit un Un basm si atat nu vei spune aproape nimic. Desi este adevarat, este ceva irelevant. Daca spui insa ca ai citit Un basm de Stephen King, vei spune aproape totul. Da, Un basm de Stephen King nu are nevoie de alt titlu, nu are nevoie de alte adaugiri. Este Un basm cum numai Stephen King ar fi putut scrie. Il recomand tuturor fanilor Stephen King.

De altfel, intrebarea corecta care se pune este fix asa: cand a dezamagit Stephen King cu o carte de-a sa? Nu-i asa ca toate cartile sale par bune, unele foarte bune, dar niciun dezamagitoare? Numai mie mi se pare ca el nu pare capabil sa scada sub un anumit standard? Si nu, el nu va putea scrie … carti pentru copii, caci exact ca-n cazul bancurilor, orice ar incerca sa faca tot tanc va iesi. Tot o carte de Stephen King va rezulta.

Un basm de Stephen King a aparut la Editura Nemira, editura unde gasiti toate cartile autorului.