Am citit aceasta carte, Vanatorii de capete, acum mai bine de 2 luni si inca o am proaspat in minte. Am scris imediat dupa terminarea lecturii un articol, un ciot, cum scrie pe Wikipedia, insa ulterior l-am sters. Prefer sa scriu de la 0 despre o carte care, din multe motive, mi-a ramas in minte.
Pe scurt, avem un vanator de capete, un headhunter, pe nume Roger care cauta angajatul potrivit pentru companii mari, dar care in timpul liber se ocupa si cu furtul unor opere de arta de la oameni bogati. La un moment dat sotia lui il prezinta pe Clas, care corespundea deopotriva ambelor ocupatii ale lui Roger: parea candidatul perfect pentru un post important, dar detinea si o pictura importanta. Nu va zic mai multe, nu va zic ce lucruri rele aduce imbinarea celor 3 planuri, cel profesional oficial, cel profesional ascuns si cel personal, nu va zic nici cum se termina totul, va spun doar ca Roger este unul dintre acele personaje MEMORABILE, un personaj pe care il veti iubi si dispretui in egala masura.
Fara sa va fac, deci, vreun spoiler, vreau acum sa va spun o chestie personala legata de … Vanatorii de capete. Dupa cum stiti, am terminat acum mai bine de 12 ani facultatea de sociologie. Atunci, in perioada facultatii, am auzit pentru prima oara despre … vanatorii de capete, despre termenul de headhunter. Primul meu gand atunci cand am auzit cuvantul a fost ca-i vorba despre niste criminali in serie, despre niste oameni care asta tintesc, capete. Nici acum nu pot spune ca nu-mi trece prin cap asta. La modul serios ma intreb cine s-o fi gandit sa boteze astfel aceasta meserie.
Totodata, si aici stiu ca intru pe o gheata subtire, m-am intrebat deseori de ce exista aceste agentii de headhunteri. Poate-s eu mai incuiat si mai socialist, insa mie mi se pare absurd sa lasi in seama altcuiva aceasta parte extrem de importanta a alegerii candidatului ideal. Nu mai bine ai avea tu, multinationala, un om al tau, angajat special sa urmareasca piata muncii, om care sa-ti spuna cand exista vreun candidat capabil, om care sa faca acelasi lucru, dar care sa lucreze doar pentru tine?
O poveste cu un dubios precum Roger nu a facut decat sa-mi confirme prejudecatile mele.
Legat de partea cealalta, de imbinarea utilului cu placutul, a celor 3 activitati, contrar a ce se crede si a ce vor sa arate multi scriitori, mie mi se pare imposibil sa NU faci asta. Daca esti avocat, mie mi se pare imposibil sa nu te comporti ca un avocat si-n viata de zi cu zi, sa gandesti ca un avocat, sa vorbesti ca un avocat. Inlocuiti avocat cu orice alta meserie pe care o stiti.
Un scriitor, ca sa iau un alt exemplu, nu este scriitor doar cand sta pe scaun in fata calculatorului, ci este scriitor tot timpul. Un scriitor are propriul sau limbaj (pe care, daca nu e bipolar, il veti regasi si-n scris, si-n vorbire), are propriul sau mod de a observa lucrurile, are propriul sau simt al umorului. Un scriitor plin de umor nu poate fi un scortos sec in viata de zi cu zi, la fel cum un om cu simtul umorului dezvoltat nu poate fi un scriitor sec si lipsit de umor. Drept urmare, ceea ce se intampla in aceasta carte nu este ceva ce NU AR TREBUI sa se intample, ci este ceva ce trebuie sa prevezi ca se va intampla, ceva ce pleci din start de la premisa ca se va intampla.
Per total, Vanatorii de capete este o carte excelenta, cu un personaj memorabil, pe care o recomand oricui. Jo Nesbo devine, treptat, unul dintre scriitorii mei preferati, Vanatorii de capete ajungand sus de tot in topul personal al cartilor acestui autor.
Un film cu numele Headhunters, ecranizarea acestei carti, a aparut in anul 2012.
Vanatorii de capete (Headhunter) de Jo Nesbo a aparut la Editura Trei si poate fi comandata (si) de pe Elefant, Libris, Librex, Libraria Delfin, Cartepedia, Carturesti, Librariile Humanitas si eMag.
Leave a Reply