Pana sa va vorbesc despre cele 2 chestii interesante, care mi-au atras atentia, ale cartii Afacerea Columb, trebuie sa va spun cum m-am decis s-o citesc. Cum am pescuit-o din biblioteca mea personala, ca sa fiu mai exact.

Asadar, pana acum citisem o singura carte de Steve Berry si anume Camera de chihlimbar. Ca si Afacerea Columb, si aceea era o carte de sine statatoare, nu era dintr-o serie. De ce zic de serii? Pentru ca si-n cazul lui Berry, ca si-n cazul multor altora, fix asta este problema: am cateva carti dintr-o serie, insa nu in ordine. Si aproape de fiecare data lipseste prima.

Zilele trecute, insa, cautand prin biblioteca mea si avand chef de o lectura de genul (eram tentat sa recitesc o carte de Dan Brown, ca sa fiu sincer), am dat de Afacerea Columb. Marea ei calitate: un roman de sine statator. Deci ma puteam apuca linistit de el.

Nu va zic nici intriga, nu va zic nici deznodamantul, nu va zic decat vorbele lui Dan Brown ce au fost puse in loc de motto pe coperta cartii: Este genul meu de thriller.

Vreau, insa, sa va vorbesc despre 2 chestii care se gasesc la sfarsitul cartii, ambele atragandu-mi atentia.

Prima dintre ele: capitolul final numit Nota autorului, capitol in care Steve Berry spune exact ce este adevarat, ce este fictiune si ce este zvonistica. Daca ma intrebati pe mine, puteti lejer sa omiteti acel capitol. Nu doar ca este inutil, ci mai este si nociv. Are efectul unui spoiler: strica farmecul intregii carti.

Stiti celebra poezia a lui Lucian Blaga numita “Nu vreau sa strivesc corola de minuni a lumii”? Eh, cam asta face autorul. Caci cine doreste sa afle ce e real si ce nu poate poate cauta pe Google ori chiar prin documente. Altii ca mine, insa, doresc sa ia cartea ca atare, fara sa-si puna intrebari existentiale despre ce este adevarat si ce nu. Eu, unul, nu invat istorie de la Dan Brown si Steve Berry, insa farmecul acestor carti este exact acesta: ca te fac sa crezi ca acele lucruri ar putea fi adevarate. Sa spui la final cu exactitate ce e adevarat si ce nu este ca si cum un iluzionist si-ar expune la finalul show-ului toate trucurile. Caci, sa fim seriosi, fix asta sunt autori precum Dan Brown ori Steve Berry: niste iluzionisti care iti arata ce vor ei sa vezi. Iar tu savurezi show-ul, aplaudand si fiind multumit ca ai fost mintit intr-un mod placut.

A doua chestiune interesanta, de interes, este cea din capitolul Multumiri. Acolo, printre altele, ni se spune ca un prieten de-al sau, editorul, a dat numele personajului principal negativ. Chiar daca autorul ne linisteste imediat dupa, spunand ca acel om este in viata reala total opusul, eu tot cred ca e pe undeva pe acolo un sambure de adevar. Da, editorul in cauza si-a dorit sa fie personaj negativ, a fost un fel de provocare, insa refuz sa cred ca chiar nici macar un defect pe care Simon (asa-l cheama) il are in carte nu il are si Simon in realitate.

De fapt, daca stau bine sa ma gandesc, in ambele situatii functioneaza dictonul Cine se scuza se acuza. Prima oara Steve Berry se scuza fata de cititori ca i-a mintit, in timp ce a doua oara se scuza fata de prietenii lui Simon ca l-a facut atat de rau. Pentru mine scuzele nu doar ca nu sunt sincere, dar sunt si profund nocive, mai ales in cazul literaturii. Pe romaneste, era MULT mai bine daca lipseau.

Per total, Afacerea Columb este o carte excelenta, care va fi apreciata de catre fanii thrilerelor conspirationiste. M-a tinut in priza pe parcursul celor aproape 500 de pagini (format de buzunar, ce-i drept) si nu am simtit nici macar un moment ca ar fi prea lunga, ca ar exista pagini in plus. A fost perfecta pentru ce imi doream eu.

Afacerea Columb a aparut la Editura RAO si poate fi comandata SI de pe Libris, Cartepedia, Carturesti sau eMag.