Probabil veti spune ca am innebunit, ca scriu despre Baiatul din Brooklyn, un spectacol al Teatrului Evreiesc de Stat, pe blogul de carte. Motivul pentru care fac asta este multiplu: pe de-o parte, am scris deja despre el pe blogul de teatru si n-ar fi ok din punct de vedere SEO sa scriu din nou despre el tot acolo; pe de alta parte, personajul principal este un scriitor, asa ca blogul de carte nu este deloc o gazda absurda.

Baiatul din Brooklyn ne spune povestea lui Eric Weiss, un scriitor care da lovitura cu romanul sau autobiografic, dar a carui viata este complet distrusa: tatal sau este pe moarte; este in plin proces de divort; prieteni nu prea avea, pe unul dintre fostii sai prieteni abia de-l mai recunostea. Spectacolul este nu doar bazat pe o poveste frumoasa, bine scrisa, ci este si excelent regizat si interpretat. Insa despre aici suntem pe un blog de carte, nu de teatru, asa ca povestea este mai importanta, mai relevanta, decat punerea ei in scena.

Nu m-am putut pune in locul lui Eric, desi am cochetat si cochetez cu ideea de a scrie, roman si/sau dramaturgie. Chiar daca voi reusi sa public, nu ma astept sa am succes. Sa fiu un scriitor important, relevant. Daca miracolul se va intampla, habar n-am ce voi face, dar nu-mi ghidez viata ca si cum deja as fi facut-o. Deci mi-e greu sa ma pun in pielea unui scriitor.

Insa in pielea prietenului acelui scriitor mi-a fost usor sa ma pun. Ok, partea religioasa ma lasa rece, omul era un evreu practicant, nu ca daca ar fi fost catolic practicant lucrurile ar fi stat diferit pentru mine. Insa ideea in sine, cum ar fi sa fiu prieten cu un scriitor celebru, ma cam bantuie. Momentan nu am astfel de prieteni, dar nu neg ca as putea avea pe viitor, fie unul dintre actualii mei prieteni, fie sa ma imprietenesc cu vreunul.

Intrebarea corecta este insa alta: oare chiar ar trebui sa-mi doresc sa am un astfel de prieten? Oare este o binecuvantare sa am un prieten scriitor de succes?

Evident, mie-mi place sa fiu in prim-plan, sa se vorbeasca despre mine, lumina reflectoarelor nu-mi displace, deci m-as bucura de oarecare vizibilitate. Nu una care sa mi se datoreze, dar sa zicem ca as incerca sa profit de pe urma ei. De pe urma lui, a prietenului. Ma rog, ar putea fi si o ea, nu exclud.

Insa scriitorii, in special cei de succes, sunt de obicei persoane dificile, nefericite, pline de defecte. Dumnezeu iti da intr-o parte si iti ia din alta. Stiti voi, exact ca personajele acelea din jocurile tip RPG: daca esti bun la magie atunci esti slab la defensiva; daca esti bun la defensiva inseamna ca esti slab la atac si tot asa. Exemplul acesta l-am mai dat.

Ok, este posibil ca un scriitor sa aiba niste defecte care-mi convin. De pilda, sa fie o persoana ahtiata dupa viata sociala, sa dea petreceri extravagante, scumpe, la care sa fiu invitat permanent. Este posibil ca anumite defecte sa fie in favoarea mea. Si este la fel de posibil ca el sa ma traga dupa el, in lumea aia a lui, lucru de pe urma caruia sa profit.

Insa este la fel de posibil sa ma distruga. Este la fel de posibil sa-mi faca rau. Este foarte probabil sa ma raneasca si nu ma gandesc neaparat fizic.

De fapt, intrebarea corecta este alta: daca eu as fi fost prieten din copilarie cu un scriitor, as mai fi ramas prieten cu el dupa ce acesta ar fi avut succes? M-ar fi pastrat in cercul lui de prieteni? Evident, intrebarea corecta care se pune este DE CE? De ce m-ar fi pastrat ori, dupa caz, de ce m-ar fi exclus?

Cand am vazut spectacolul, de fapt, cand am REVAZUT Baiatul din Brooklyn, m-am gandit la toate astea. Nu doar la ACEL prieten al sau din copilarie, ci si la toti prietenii pe care i-a avut si care l-au parasit. Ori pe care i-a parasit. DE CE?

In mod cert, ar trebui sa ma intreb si invers: daca acei prieteni ar mai fi fost in anturajul sau, ar mai fi ajuns el scriitor de succes? Nu cumva singuratatea aceea a fost catalizatorul care l-a facut sa aiba succes?

Apropo de revederea unui spectacol, am scris recent un articol pe tema asta.  Nu revin asupra ideilor de acolo. Spun doar ca Baiatul din Brooklyn este un spectacol pe care cu siguranta ai motive sa-l vezi de mai multe ori. Eventual in diferite momente ale vietii. Imi doresc din suflet ca el sa ramana in repertoriul Teatrului Evreiesc de Stat, sa-l pot revedea peste alti 3 ani, peste alti 5 ani, peste alti 10 ani. Eu nu voi mai fi acelasi, nici actorii nu vor mai fi aceiasi, dar fix de asta as vrea sa-l revad. As vedea oricand si o alta punere in scena, cu alt regizor, alti actori, alt decor.

Ca sa concluzionez, Baiatul din Brooklyn mi-a readus aminte de ce nu stiu daca ar fi bine sa fiu prieten cu un scriitor de succes. Nu spun din start nu, refuz verdictele clare, absolute, insa in acest moment raspunsul e mai degraba nu. Mai degraba nu, insa curiozitatea m-ar impinge sa-l cunosc mai bine. Foarte bine. Mai ales daca ar fi vorba despre o scriitoare. Si daca acea scriitoare ar fi si una frumoasa.

Voi mergeti sa vedeti Baiatul din Brooklyn la Teatrul Evreiesc de Stat. Nu va pun sa-mi spuneti daca sunteti ori ati vrea sa deveniti prieteni cu vreun scriitor. Insa va garantez ca un astfel de spectacol s-ar putea sa va ridice unele semne de intrebare. Ceea ce, de fapt, ar trebui sa faca ORICE spectacol de teatru bun. Ca de altfel si orice carte buna. Ori film bun.