Probabil stiti cu totii intriga din Cazul Pelican (Pelican Brief). Daca nu din film, macar din carte si tot ati aflat-o.
Pe scurt: doi judecatori de la Curtea Suprema sunt omorati in aceeasi zi. La Casa Alba este un republican, care este nevoit, cu aceasta ocazie, sa faca doua nominalizari (la Americani un judecator al Curtii Supreme este ales PE VIATA). Un liberal, avand prostul obicei de a lua apararea multor infractori, si un tanar destul de dubios, alunecos, care-si schimba parerile destul de des, sunt ucisi intr-un mod cat se poate de curat, de profesionist.
Darby Shaw, o studenta foarte isteata de la o facultate de drept, este convinsa ca cele 2 crime au legatura intre ele si scrie un referat prin care gaseste o legatura intre cei 2 judecatori. Caci acestia nu PAR a avea nimic in comun. Primul, cel mai in varsta si cel mai liberal dintre ei, parea o tinta evidenta. Celalalt, insa, nu parea deloc periculos si nici nu era un liberal pe care sa-l dispretuiasca extremistii. Si, totusi, doua crime in aceeasi zi nu au cum sa nu fie legate intre ele.
Referatul ei ajunge in mainile profesorului ei de drept constitutional (cu care ea avea o relatie) si de la acesta la un prieten de-al lui din FBI. De acolo ajunge la CIA, la Casa Alba, dar si la niste baieti rai carora nu le convin concluziile.
Thomas Challahan, profesorul de drept constitutional de care va spuneam, este si el ucis, masina in care se afla sarind in aer. In acel moment Darby constientizeaza ca referatul ei nu era o joaca si ca ar putea chiar sa fie adevarat. Practic, desi un referat teoretic, bazat pe supozitii, fara dovezi, este confirmat in cel mai brutal mod.
Nu va spun cum se termina totul, nu va spun nici cine mai moare ori cine supravietuieste, asta va trebui sa descoperiti singuri. Cum de altfel veti descoperi si de ce romanul a fost intitulat Cazul Pelicanul.
Va voi spune, insa, cele 3 aspecte care mi-au atras mie atentia, care m-au pus pe ganduri in timpul lecturii.
Cum v-ar suna Judecatori numiti pe viata?
Desi era vorba despre Curtea Suprema, gandul meu se indrepta catre Curtea Constitutionala. Nestiind, in momentul lecturii, cum este organizata justitia de acolo, am cautat ulterior pe Google cum sta treaba. Si presentimentul meu s-a confirmat: aceasta Curte Suprema, prescurtata SCOTUS, are si atributiile CCR de la noi. Detalii pe Wikipedia pentru chestiunile de baza.
Gandul meu mergea, insa, catre curtea noastra constitutionala. Cum ar fi daca ai nostri judecatori ar fi numiti PE VIATA? Daca singurele sanse sa scapam de ei ar fi MOARTEA, DEMISIA ori DEMITEREA (impeachment in SUA).
Cum ar fi fost ca inca sa mai avem la CCR oameni numiti de Iliescu ori chiar de Constantinescu? Cum ne-am fi raportat atunci la mandatul unui presedinte, caci in SUA printre cele mai importante mosteniri pe care o lasa un sef al statului se numara si unul ori mai multi judecatori de la Curtea Suprema. Nu-mi dau seama dac-ar fi mai bine sau mai rau, nu-mi dau seama cum ar sta treaba cu presiunile, cu mortile suspecte, cu demiterile. Chiar nu stiu daca legislatia noastra Constitutionala este mai buna sau nu in acest sens. Cert este ca-n America se spune asa: “Constitutia este un obiect de ceara modelata de mana puterii judecatoresti”. N-am zis-o eu, a zis-o fostul presedinte Thomas Jefferson, dar se potriveste perfect si-n Romania. Constitutia este ceea ce spune CCR-ul ca este, oricat de antidemocratic vi s-ar parea.
Cat de importanta este presa in SUA!
Scandalul Watergate va spune ceva? Nu e cu mult diferit Cazul Pelican, vedeti exact in ce masura era presedintele implicat. Partea care mi se pare mie importanta, relevanta, este cea legata de presa. CUM se face presa in SUA, pe teren, si cat de importante sunt anchetele jurnalistice.
Din pacate, noi suntem departe, foarte departe, si ne lamentam in continuare. Internetul e de vina, faptul ca romanul nu are o cultura a presei, ca anchetele sunt costisitoare si ca nu sunt citite… Sunt si exceptii, nu zic ca nu, dar suntem inca departe.
Mi-am amintit de facultatea de drept!
Chiar daca studenta de la drept este clar un personaj fake, caci seaman mai mult cu un supererou decat cu un student pe care chiar l-ai putea intalni in viata de zi cu zi, ea ne arata o gramada de chestii.
Intai si intai, ne arata cum se studiaza dreptul acolo: aplicat, in prezent, se discuta spete si cazuri din prezent. Foarte putin la trecut, foarte putin despre ce a fost.
In al doilea rand, chiar daca posibilitatea ca un referat studentesc sa ajunga pe masa presedintelui este aproape 0, este o chestie care m-a pus pe ganduri. La noi acest lucru ar fi din start imposibil, nimeni nu-ti cer la facultatea de drept sa vorbesti despre chestii reale, despre anchete in curs, nu iti poti da cu parerea despre o moarte suspecta.
Si nu spuneti ca asa stau lucrurile la o facultate particulara, caci am avut o prietena care a terminat dreptul la stat si care n-a facut niciun referat 4 ani de zile. Pur si simplu ea a trebuit sa invete mecanic legi si princii, coduri si proceduri, fara sa fie pusa sa faca nimic original. Nici macar lucrare de licenta n-a facut, pentru ca in acel an facultatea ei de drept (cea de la UniBuc)a decis ca licenta sa fie o singura proba si anume examenul scris. As zice chiar ca eu am iesit mai castigat facand dreptul la particular (e drept, la o particulara buna, Dimitrie Cantemir in Bucuresti, nu la una de duzina).
Atunci cand injurati sistemul juridic si magistratii care-l compun ori cand va mirati de atatea si atatea doctorate plagiate in domeniul dreptului, sa va ganditi cum au ajuns acei oameni in acea situatie.
Mai sus aveti trailerul filmului Cazul Pelican (Pelican Brief), din 1993. Un singur amendament am de facut: in carte ziaristul NU era nicidecum negru. In film TREBUIA sa fie prezent un negru. Corectitudinea politica sa traiasca (atentie, vorbim de anul 1993!).
Concluziile le trageti singuri 🙂
Romanul Cazul Pelican poate fi cumparat de pe site-ul editurii RAO ori de la librariile online Cartepedia, Libris si Elefant (in limba engleza).
0 Comments
2 Pingbacks