Crima in lumea anticarilor este romanul de debut al autoarei britanice C.L. Miller.  Cartea este scrisa in colaborare cu mama sa, Judith Miller, decedata in 2023, un expert international in antichitati.

Spun din start: cand aud de anticariate ma gandesc intai si intai la librarii cu carti vechi, asa ca atunci cand m-am apucat de aceasta carte eram convins ca-i vorba despre un negustor de carti vechi, de carti rare. Ma gandeam la o poveste asemanatoare celei scrise de Grisham (Negustorul de manuscrise).

Crima in lumea anticarilor este despre lumea antichitatilor, adica a OBIECTELOR care sunt valoroase pentru vechimea si povestea pe care le poarta. Nefiind fan al unor astfel de obiecte, pe care le consider utile doar intr-un muzeu, nu am savurat pe de-a-ntregul povestea. Nu m-am bucurat de principala calitate a povestii. Nu am inteles toate substraturile, nu am putut empatiza cu personajele. Care personaje, intr-adevar, par a fi niste figuri de ceara, niste chestii fake. Adica niste oameni cu care nu am interactionat niciodata. Niste personaje despre care nu am cum sa spun ca sunt autentice sau nu.

Eu nu mi-am dorit niciodata sa LOCUIESC intr-un palat, intr-un muzeu, chiar daca imi place sa le vizitez. Am vizitat Castelul Peles ori Castelul Bran, ca sa dau 2 exemple de la noi, dar nu mi-ar placea nicidecum sa locuiesc in ele. Nu vad unde e placerea. Da, muzeele au ca scop conservarea unor perioade, trebuie ca oamenii sa invete istorie, iar istoria invatata de turisti, din castele si muzee, este una de care nu ne putem lipsi, insa nu inteleg dorinta unor oameni de a locui in muzee. Mi se par niste oameni defazati, nascuti in secolul gresit. Ma rog, in cazul unora, daca s-ar fi nascut cu 2 secole mai devreme si-ar fi dorit sa traiasca in ceva si mai vechi. Asa sunt ei setati, asa gandesc ei.

Nu neg valoarea comerciala a acestor obiecte, inteleg logica economica, insa nu ma numar printre fani. Cei care sunt fani sunt publicul tinta al acestei carti. Nu si eu, din pacate.

Povestea este complexa si greoaie. Incerc s-o rezum, dand detaliile esentiale: Freya Lockwood evita de aproape 20 de ani satucul in care a crescut. De 20 de ani iesise din lumea anticarilor din cauza fostului ei mentor, Arthur Crockleford. Cand acesta din urma moare, Freya este nevoita, fortata, sa revina atat in sat, cat si indirect in lumea anticarilor. Ea ajunge pe o proprietate unde avea loc un targ exclusivist alaturi de excentrica ei matusa, Carole.

Scopul ei principal este sa afle cine l-a omorat pe fostul ei mentor, insa acolo va afla mult mai multe lucruri. Trecutul o ajunge din urma, iar personajele de acolo nu sunt ceea ce par. In plus, Arthur nu va fi singura victima, asa ca oricate v-as spune eu, tot aveti multe alte motive sa cititi aceasta carte.

V-am spus mai sus unul dintre motivele pentru care Crima in lumea anticarilor nu m-a dat pe spate. Un alt motiv, care deriva din primul, este ritmul mult prea lent. Trageam de mine sa citesc aceasta carte, sa o termin. Nu eram foarte curios, nu simteam ca romanul are vreo miza importanta. Eram doar curios si atat.

Altfel, Crima in lumea anticarilor este o carte cu personaje foarte bine conturate. Are si o coperta foarte aratoasa, are si un titlu atragator, asa ca merita sa-i dati o sansa. Daca apreciati macar vag obiectele vechi, cu poveste si istorie, carte o sa va placa cu siguranta. Daca nu, va trebui sa va strofocati s-o terminati, ati putea avea probleme. Eu am reusit s-o termin, dar nu simt parca nicio satisfactie ca am terminat-o, ca am aflat deznodamantul. 

Trebuie totusi sa tineti cont de un lucru: Crima in lumea anticarilor este cartea de debut a autoarei C.L. Miller. Poate urmatoarele vor fi mai alerte, mai intense, mai VII. Asa sper cel putin.

Crima in lumea anticarilor a aparut in limba romana la Editura Litera, loc de unde va sfatuiesc si pe voi s-o achizitionati.