Diavolul si apa intunecata - Stuart Turton

Diavolul si apa intunecata este a doua carte a autorului Stuart Turton, un absolvent de litere si filosofie la Universitatea din Liverpool. Prima dintre ele, Cele sapte morti ale lui Evelyn Hardcastle, mi s-a parut o carte geniala, autorul reusind sa stabileasca niste standarde foarte inalte. Pe care, trebuie sa va spun din start, nu a reusit sa le atinga.

Personajul principal, anchetatorul principal, este Samuel Pipps, cel care reusea sa dezlege cele mai grele enigme, sa rezolve cele mai grele crime. Ajutorul sau principal, Watson-ul sau, este Arent Heyes. Cei 2 sunt imbarcati la bordul unei nave cu destinatia Amsterdam. Din pacate, exact inainte sa plece, Samuel Pipps este acuzat de o crima foarte grava, asa ca este urcat incatusat la bordul navei. Arent Heyes, fidel juramantului depus, considera ca este de datoria lui sa-l apere si sa-i faca viata mai usoara. Nu va spun cine mai este la bordul navei, cine este capitanul acesteia, cine este guvernatorul si nici care este scopul acestora. Va spun doar ca nava este bantuita de un spirit, de un demon, de Batranul Tom, spirit care scoate tot ce-i mai rau din oameni.

Nu va zic deznodamantul, nu va dezvalui nici daca romanul este, intr-adevar, unul supranatural, mistic, ori daca la final totul se clarifica rational, pamantean, va las sa descoperiti singuri si aceste lucruri. Va dau, insa, principalele sapte defecte ale romanului Diavolul si apa intunecata:

Samuel Pipps, Sherlock Holmes de 1600, este dezamagitor. Nu mi-a placut nici logica lui, nici moralitatea lui, nici felul sau de a fi, ca om. Ar fi trebuit sa fie farul calauzitor, sa fie omul pe care sa-l regreti cand ai terminat romanul. Din pacate, nu este deloc, dar deloc asa.
Sunt prea multe personaje. Mult prea multe. Atunci cand citeam, la final, postfata autorului in care-si cerea scuze ca a mai taiat din personaje, din cei care ar fi trebuit sa se afle pe nava, am zambit. Oricum este un numar enorm de personaje, multe dintre ele nu fac nimic pana la final, cand apar cumva brusc. Nu zic, are sens sa fie atatia oameni pe un vas, pe mai multe chiar, insa judecand strict literar sunt mult prea multe.
Arent Heyes, Watson, este un personaj haotic, ilogic, mult prea moral pentru acele vremuri. Vazand ca Samuel (Sammy) – Sherlock este in umbra, sta ascuns prea mult timp (in inchisoare fiind), l-am urmarit cu atentie pe Arent. Recunosc ca nu l-am inteles in multe situatii. Voia sa fie rational, genial, dar lua cele mai dubioase decizii.
Unde sunt piratii? Daca tot ai ditamai nava, ditamai echipajul si o incacatura foarte valoroasa, de ce nu bagi si niste pirati? Nu era nevoie de ei in poveste? Apai eu ii asteptam cu nerabdare. Altfel de ce a mai trebuit sa ii pui pe toti pe vase?
Twistul de la final, de fapt explicatia completa, m-a dezamagit. Nu vi-l dezvalui, spun doar ca este destul de slab, de subtire.
Rolurile feminine sunt prea importante, prea puternice, pentru anul 1600. Nu ma intereseaza alte detalii legate de acel an, insa acele prezente feminine puternice sunt pur si simplu absurde. Daca tot voia poveste feminista, autorul putea s-o puna in prezent. Feminismul cu orice pret strica realismul oricarei povesti, mai ales a celor vechi.
Nu imi e clar cum trece timpul in poveste: nu e clar nici de ce transportul ar fi trebuit sa dureze atata (vas cu panze, inteleg, dar de ce atatea luni? din Batavia, care este de fapt actuala Jakarta, pana-n Amsterdam, nu ar trebui sa faci, totusi, 6 luni), nici cat timp trece efectiv pe vas, nici cat de radical se schimba personajele, slabesc majoritatea dintre ele, in aceasta perioada. Timpul este FOARTE relativ in aceasta poveste.

Cum spuneam, pentru mine Diavolul si apa intunecata este mult sub Cele sapte morti ale lui Evelyn Hardcastle. E drept, unii vad lucrurile invers, Vero de la LiteraturaPeTocuri, de pilda, are o parere contrara. Mie mi-a placut enorm acea carte, o consider printre preferatele mele, este de-a dreptul senzationala, insa sunt constient ca suntem diferiti, gandim diferit, judecam diferit.

In final, trebuie sa subliniez si 3 calitati ale cartii, ale povestii, ca sa nu intelegeti ca este o carte proasta. Nicidecum:

Mi-a placut intensitatea ei, modul in care demonul, spiritul, bantuie personajele pe parcursul povestii. Povestea are, pe alocuri, accente de horror.
Mi-a placut modul in care este reliefata razbunarea, modul in care s-a pus problema mortii unor oameni. Multi dintre ei (vedeti voi cati) MERITAU sa moara. Explicatia morala mi s-a parut interesanta. Nu mi-a placut moralitatea lui Pipps – Sherlock pentru ca de la el aveam pretentii, insa ideea de morala mi-a placut cum este pusa.
Mi-a placut modul in care este pusa problema din punct de vedere religios, teologic, modul in care este reliefat … DIAVOLUL. Ok, este o viziune atee a lucrurilor, o viziune chiar anticrestina, insa mie unul mi-a placut. Cumva, ma reprezinta.

Diavolul si apa intunecata este o carte decenta, care poate mi s-ar fi parut buna daca as fi citit mai putine carti de genul si daca nu m-as fi raportat la prima carte a autorului. Diavolul si apa intunecata nu va dezamagi multi cititori, o vor aprecia, insa eu am ajuns, din multe motive, prea pretentios in ceea ce priveste thrillerele. Iar de la autorii unor carti pe care le ador, categorie in care intra cu siguranta Cele sapte morti ale lui Evelyn Hardcastle, pretentiile sunt de-a dreptul uriase.