Fiica Papei este prima carte a autorului italian Dario Fo, nu doar pentru mine, ca cititor, ci si prima carte scrisa de el, primul roman, ca sa fiu mai exact.
Cu siguranta nu as fi citit ACUM Fiica Papei, nu as fi dat o sansa acestui scriitor, daca nu m-ar fi impresionat spectacolul de teatru Moartea accidentala a unui anarhist, vazut la Brasov. Nu doar spectacolul in sine m-a impresionat, ci si autorul piesei care a stat la baza lui.
Fiica Papei este o carte de istorie romantata, de reabilitare a unui personaj istoric, Lucrezia Borgia, gratulat de-a lungul timpului cu diverse epitete, printre care “curva” pare a fi cel mai bland dintre ele.
Acum, nefiind istoric, cunostintele mele de istorie vizavi de acea perioada si acele personaje fiind minime, pot spune doar ca m-am bucurat de o poveste fascinanta, excelent scrisa. Nu sunt fan al operelor de non-fictiune, aceste lecturi fiind doar o iesire din zona de confort literara, oricat de ciudat ar suna formularea mea, insa aceasta carte mi-a oferit mai mult decat ma asteptam.
Mi-a oferit multa adrenalina, m-a facut sa rad si sa sufar alaturi de cateva personaje, m-a facut sa-mi imaginez intamplarile si personajele, reusind sa fie, in ochii mei, un fel de Pisica lui Schrödinger: era in acelasi timp o opera de fictiune si o opera istorica. Eu stiam ca este o istorie romantata, stiam ca toate intamplarile acelea sunt reale, insa mi se pareau mult prea spectaculoase pentru a fi adevarate. Too good to be light, ca sa citez o reclama celebra.
Mi-a placut stilul de povestire, parca ar fi fost un comediant care si-a construit un numar de stand-up pe baza acelor intamplari, este exact tipul de istoric pe care mi l-as dori si la noi. Istoria invatata de mine in scoala era una sobra, serioasa, dura, sangeroasa, neparand a avea nimic amuzant in ea. Tin minte din scoala ca singurul profesor de istorie care avea cu adevarat simtul umorului a fost cel din clasa a XII-a (eu am avut la liceu 4 profesori in 4 ani), un tanar din Craiova caruia, din pacate, i-am si uitat numele. Tin minte, printre altele, ca ne-a spus cateva defecte ale lui Cuza: afemeiat si cartofor, printre altele. Cele 2 caracteristici, apropo, l-au umanizat atat de mult in ochii mei incat l-am putut efectiv vedea ca pe un om. Pe conducatorii, voivozi, domni sau cum se numeau ei, din Evul Mediu cu greu ii pot vedea drept oameni avand in vedere modul in care erau ei construiti. Noroc cu Bram Stoker cu al sau Dracula, caci altfel cine stie ce imagine as fi avut si despre Tepes.
Fiica Papei mi-a displacut pentru finalul avut, final care parca nu exista: practic, nu se termina nimic, totul continua. Parca am fi intr-o distopie in care personajele sunt trecatoare. Ceea ce, nu zic, o fi adevarat, dar ca cititor de fictiune mi-as fi dorit mai mult dramatism la final. Si, poate, un punct culminant, ceva mega-spectaculos oricum.
Altfel, la modul serios, daca toate cartile istorice ar fi precum Fiica Papei, as citi mult mai des asa ceva. Istoria, cel putin aia invatata de mine, este plictisitoare, rece, plina de cifre seci si deloc antrenanta, captivanta. Este utila, educativa, insa nicidecum placuta.
Evident, vorbim despre un autor de Nobel. Fie vorba-ntre noi, unul dintre putinii pe care i-am citit si, probabil, printre si mai putinii care mi-au placut. Noroc ca Murakami (inca) nu a luat Nobelul. Norocul meu. Caci oaia fantastica inca imi mai bantuie mintea…
Fiica Papei este un roman excelent, care va multumi atat publicul doritor de lecturi istorice, cat si publicul doritor de adrenalina, actiune si ceva umor. De altfel, nu cred ca romanul acesta va dezamagi pe cineva. Iar pentru multi va fi prilejul descoperirii unui om la fel de interesant precum cartea.
Fiica Papei a aparut in Romania la Editura Humanitas, fiind disponibil si in librariile online Elefant, Carturesti, Cartepedia, Libraria Delfin, CLB, CEL.ro si eMAG.
Leave a Reply