Incep direct, abrupt, “dezvaluindu-va” faptul ca romanul O numaratoare inversa ne spune povestea de viata a fostului luptator de box Ovidiu. El este si personaj-narator, asa ca tot ce vom afla va fi strict din perspectiva sa. Plus cateva scrisori si emailuri primite la despartire. La despartiri, ca sa fiu mai exact (nu, nu e spoiler).

Povestea lui este zbuciumata, plina probleme si de violenta: de la o copilarie traumatizanta (va las pe voi sa descoperiti IN CE FEL, cum erau parintii lui si in ce relatie era el cu acestia) a trecut la o adolescenta plina de violenta, atat oficiala, in ringul de box, cat si neoficiala, toate au dus la o tinerete si la o viata absolut haotica. Personajul Ovidiu este greu de acceptat, greu de inteles, greu de empatizat cu el.

Incerc sa nu va fac spoilere, insa trebuie sa va spun cate ceva despre femeile din viata lui: Ana este prima, un inger de femeie, o persoana simpla si naiva, virgina in momentul in care il cunoscuse pe Ovidiu; dupa ea a urmat Vanda, o persoana total opusa Anei, persoana pentru care Ovidiu renunta la Ana; nu va dezvalui cum se desparte de Vanda si de ce, in ce fel il schimba Vanda, cert este ca ultima persoana este Alina. Nici aici nu va dezvalui motivul despartirii.

Ma rog, chestiunea legata de spoilere este relativa, caci O numaratoare inversa nu este nicidecum o carte pe care o citesti pentru suspans. Nu este un thriller care te face sa stai cu sufletul la gura. Este pur si simplu o carte care analizeaza niste tipologii de oameni, care iti arata o realitate, care te pune pe ganduri. Este o drama psihologica autentica.

Din pacate, marele defect al acestei carti este lipsa de realism (fix din acest motiv am scris realitate cu italica). Pana sa va spun de la ce i se trage (sunt mai multe lucruri, adunate), trebuie sa va spun un pic cum sta treaba cu realismul. Este un aspect la care tin mult de tot. Ideea este ca prima mare distinctie pe care o fac, care este facuta de toata lumea, edituri, cititori, librarii, este cea dintre fictiune si non-fictiune. Insa chiar si cartile de fictiune se impart, cel putin din punctul meu de vedere, in carti realiste si fantezii. Nu neaparat “fantasy” in intelesul clasic, cu lumi noi, cu magie, ci pur si simplu carti cu personaje pe care nu le-am putea intalni in jurul nostru.

Uneori, autorii vor sa construiasca ceva realist, ceva credibil, dar nu le iese. Cum este cazul aici, din pacate.

Prima problema, care afecteaza realismul, are legatura cu povestirea spusa la persoana intai. Eu nu am simtit NICI MACAR O SECUNDA ca totul imi este povestit de un luptator de box, fie el si fost luptator, fie el absolvent ulterior de facultate (care oricum era politehnica, nicidecum psihologie ori filosofie!). Problema se acutizeaza atunci cand apar dialogurile, caci cu exceptia PARTIALA a Vandei, am avut impresia ca vorbeste aceeasi persoana cu 3 guri diferite: Alina, Ovidiu si cu Ana vorbesc la fel, gandesc la fel. In afara verbelor si adjectivelor puse la feminin ori la masculin, chiar aveam impresia ca vorbeste ACEEASI persoana.

Vanda, cel mai “bazat” personaj, iese in evidenta, dar mult prea putin. Ea este doar un mic upgrade al lor.

A doua problema este legata de faptul ca autoarea pare a nu cunoaste deloc domeniul boxului. Multi autori, fie ei scenaristi ori dramaturgi, se informeaza, iau la intrebari oameni din domeniul respectiv. Te duci fie la un jucator, fie la un fost jucator, fie la un antrenor, fie macar la cineva din anturajul lor (fratele unui luptator, de pilda). Ori la cineva care a fost cuplata cu un luptator. Desi ne vorbeste un (fost) luptator de box, impresia generala este ca totul este vazut prin lentila unuia care nu are treaba cu fenomenul.

A treia problema este legata de naratorul masculin. Nu sunt misogin daca spun asta, insa din punctul meu de vedere este foarte greu ca femeie sa folosesti un narator masculin. Evident, si invers: un scriitor barbat sa foloseasca o voce feminina, o personaj-narator femeie. Nu spun ca autorii mari, consacrati, EXPERIMENTATI, nu reusesc. Sunt autori care nareaza prin intermediul mai multor personaje. Insa cand esti la inceput e bine sa eviti lucrurile grele. Cand esti sofer incepator nu te duci direct pe o pista de Formula 1 (nici nu cred ca legal ai avea voie). Zic.

Nu intru in alte detalii privitoare la logica actiunilor personajelor FEMININE, insa va voi spune un singur lucru legat de Ovidiu. La un moment dat, el hotaraste sa mearga la psiholog. Aici trebuie sa priviti succesiunea urmatoare:

  1. El decide SINGUR sa mearga la psiholog.
  2. Ajunge acolo, asa ca timp de o ora se descarca, spune TOT ce are pe suflet.
  3. Dupa ce iese de la psiholog, pe care l-a dorit musai barbat, hotaraste sa nu mai mearga NICIODATA la terapie.

Voua cum vi se par toate astea? Luate separat, ele sunt realiste, credibile: sunt o gramada de oameni care se decid SINGURI sa mearga la psiholog (desi e destul de greu de crezut ca un om in situatia lui Ovidiu ar face asta, dar sa admitem ca da), sunt o gramada de oameni care odata ajunsi acolo se descarca, spun tot ce au pe suflet; la fel de evident, sunt oameni, foarte multi chiar, care dupa o SINGURA sedinta decid sa nu se mai intoarca la psiholog.

Doar ca cele 3 lucruri credibile separat NU POT FUNCTIONA IMPREUNA!!! Este ca si  cum ai face un sos de maioneza divin, ai face separat un sos chilli fabulos, le-ai amesteca si peste ele ai turna miere bio. Separate functioneaza, sunt foarte bune, excelente, dar niciodata amestecate! Fiecare chestie pare a le anula pe celelalte 2.

De altfel, astfel de amestecuri interzise sunt cumva “specifice” acestui roman. Fiecare lucru din carte, luat separat, este realist, credibil. Amestecul lor, al intamplarilor, al personajelor, nu este deloc credibil. Inclusiv ordinea intamplarilor.

De pilda, si cu asta inchei, atat Ovidiu, cat si tatal lui, se schimba radical, fundamental, brusc, dupa un singur eveniment, dupa o singura intamplare. Mostenire de familie?

Daca, insa, nu veti lua povestea ca pe una realista, daca nu veti cauta cu orice pret corespondent in realitate, O numaratoare inversa este o lectura agreabila. Te pune pe ganduri, iti pune in fata ta niste personaje cu care poti empatiza sau nu, pe care trebuie sa le intelegi, in pielea carora trebuie sa te pui. Aici cartea sta foarte bine. Din pacate pentru mine, nu pot empatiza cu fantezii (cu super-eroi, cu monstri, cu extraterestri ori cu oameni scosi parca din laborator). Nu pot empatiza decat cu oameni din povesti realiste. Deci cu nimeni de aici nu am putut empatiza. Nu m-am putut pune in pielea vreunuia.

Evident, femeile abuzate (o fi spoiler daca spun ca Ovidiu si-a abuzat 2 dintre iubite) vor trai altfel povestea. Ele par a fi publicul tinta predilect. La fel cum iubitorii de pisici vor fi foarte afectati (nu va spun mai multe) de o intamplare aparent minora din copilaria personajului.

Nu pot sa inchei, insa, fara sa laud finalul. E un final deschis, unul specific filmelor romanesti, nicidecum specific filmelor americane. Lucru care, evident, m-a dus cu gandul la o posibila ecranizare. Una pe care, zic de pe acum, romanii ar face-o mult mai bine decat americanii (care, probabil, ar strica totul cu un happy-end gretos).

Per total, O numaratoare inversa este o carte foarte buna daca este luata drept fictiune, insa este complet nerealista. Am avut deseori impresia ca un film cu super-eroi este mai probabil sa se intample decat aceasta poveste. Chiar cred ca-s sanse mai mari sa-l intalnesc pe Captain America decat pe luptatorul de box Ovidiu.

O numaratoare inversa a aparut la Editura Tritonic, putand fi comandata SI de pe Libris, Carturesti, Cartepedia, Librarie.net si eMAG.

ps: In cartea O numaratoare inversa avem 4 nume de personaje: Ovidiu, Ana, Vanda si Alina. Asa-i ca Vanda va sare-n ochi? Asa-i ca pare cel mai putin “realist”? “Scos din context”? Fix asa e si personajul ei. Daca vreti sa faceti povestea mult mai realista, scoateti complet personajul Vanda. Veti avea surprize mari.